1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum să îţi convingi copiii să renunţe la internet

Cum să îţi convingi copiii să renunţe la internet

Foarte mulţi copii şi adolescenţi se joacă nonstop pe internet sau îşi petrec timpul pe diverse reţele de socializare, chiar şi noaptea. Dacă ţi se pare cunoscut scenariul, dar nu ştii cum să îi dezveţi pe cei mici de acest obicei, trebuie să afli că o englezoaică a reuşit acest lucru impunând în familie o „pauză de tehnologie” de şase luni.

„Era ciudat că trebuia să le dau mesaj pe telefon copiilor să vină la masă”, şi-a motivat decizia Susan Maushart, o mamă singură în vârstă de 52 de ani, citată de ziarul britanic The Guardian. La sfârşitul anului 2008, Maushart era îngrijorată că cei trei copii ai săi îşi petrec prea mult timp „încremeniţi” în tehnologie.

Fiul său cel mare, Bill, în vârstă de 15 ani, se juca tot timpul pe consolă, Anni, de 18 ani, se distra pe reţele de socializare, iar mezina, Sussy, părea fizic lipită de laptopul său, rămânând de obicei logată pe internet şi în timpul nopţii.

„Îngrijorarea mea a fost că încetam să mai funcţionăm ca o familie. Eram doar o colecţie de indivizi foarte conectaţi cu exteriorul – prieteni, afaceri, şcoală, surse de distracţie şi informaţie, dar fără nici o legătură între noi în spaţiul real”, a spus englezoaica.

Maushart a iniţiat atunci un „experiment de viaţă” şi a interzis orice formă de tehnologie în casă timp de jumătate de an. Familia ei trebuia să descopere viaţa fără computere, internet, jocuri, televizor sau telefoane mobile. Deşi se aştepta la o revoltă, mama fiind chiar pregătită să îi mituiască cu bani ca să accepte schimbarea, copiii au fost cooperanţi, ba chiar spun că le-a plăcut.

O astfel de metodă drastică nu este însă împărtăşită de toată lumea. Spre exemplu, Cristian Manafu, consultant în social media la firma The Connector, crede că tehnologia este o parte foarte importantă din viaţă. „Să îţi ţii copiii departe de instrumentele actuale de lucru înseamnă să îi ţii departe de progres”, a declarat el pentru România Liberă.

După părerea sa, cei mici pot fi lăsaţi la calculator, dar nu mai mult de o oră şi jumătate pe zi. „Un copil care stă foarte mult timp pe web renunţă la alte activităţi care contribuie la formarea sa. Tinerii ar trebui încurajaţi să experimenteze în viaţa reală atât comunicarea, cât şi socializarea sau interacţiunea. Internetul le-a făcut mai facile, însă nu ar trebui să le acapareze”, a explicat Manafu.

Mai puţină tehnologie, mai multă interacţiune

În timpul celor şase luni fără tehnologie, membrii familiei au mâncat împreună mai des, au vorbit mai mult, au jucat diverse jocuri de societate, au ieşit la cinema sau la restaurant. Anni a început să studieze la bibliotecă şi a învăţat să gătească. Bill a redescoperit plăcerea cântatului la saxofon şi s-a apucat de citit romanele japonezului Haruki Murakami.

Sussy, cea mai dependentă de tehnologie, a fost însă foarte afectată la început, mutându-se la tatăl său în primele săptămâni. Până la urmă, a acceptat ideea unei nopţi fără computer şi şi-a schimbat obiceiurile haotice de somn.

Maushart este de părere că generaţia actuală de părinţi nu prea reuşeşte să fie autoritară: „Vrem să le oferim copiilor totul. Şi totul înseamnă, în zilele noastre, o mulţime de gadgeturi, plus acces nelimitat la internet”.

Englezoaica îi sfătuieşte însă pe părinţi să aibă curaj să le impună copiilor limite, „chiar dacă acest lucru înseamnă să scoţi calculatoarele din priză înainte de culcare”.

Elena David
Elena David
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă