Cea mai cunoscuta soprana afona a tuturor timpurilor, Florence Foster Jenkins, continua sa aiba succes la peste 40 de ani de la moarte.
Florence Foster Jenkins. nu va speriati daca nu ati auzit de ea. In mod normal, gloria si renumele ei nu ar fi trebuit sa depaseasca cele 15 minute regulamentare prorocite candva de Andy Warhol, destinate la un moment dat oricarui muritor. Culmea ca Florence Foster Jenkins a devenit celebra – intr-o oarecare masura – fara a avea vreun merit deosebit, ci doar o doza considerabila de ticneala. Nici macar de consacrarea oferita astazi de youtube nu a avut parte Florence Foster Jenkins la mijlocul secolului trecut, cand i-a fost dat sa intre in istorie.
Mama falseuzelor, un model pentru David Bowie
Femeia s-a nascut in 1868, in Pensilvania, intr-o familie republicana, protestanta si suficient de bogata incat sa-i plateasca fetei lectii de pian.
La 8 ani, Florence debuta intr-un concert cu public. In adolescenta, insa, sufera un accident la unul din brate si se vede obligata sa renunte la instrument, pentru a-si lucra vocea. Din pacate, nu atat pentru ea, cat pentru cei din anturajul ei si pentru cei care urmau sa-i stea prin preajma pana prin 1944, cand femeia avea sa moara, Florence nu a avut niciodata ce sa lucreze. Nu avea ureche muzicala, nu simtea ritmul, nu era in stare sa faca distinctia intre note, avea o "dictie dubioasa" – cum noteaza biografii – mai ales cand venea vorba de a canta intr-o alta limba decat engleza, pe scurt nu avea pic de voce si pic de simt muzical. Asta insa nu a impins-o niciodata sa faca playback, dar nici nu a tinut-o departe de scena si de glorie.
Este, daca vreti, deopotriva mama tuturor "falseuzelor" de astazi, dar si a punkerilor de ieri. Carcotasii ar face bine sa inteleaga ca un "icon" precum David Bowie si-a gasit in Florence Foster Jenkins un model. Daca nu credeti asa ceva, cautati pe google, este plin internetul de inregistrari cu "suava" voce a distinsei "soprane". Iar daca nonconformismul va da afara din casa, atunci e bine sa stiti ca va puteti procura un DVD pus in vanzare la inceputul acestei veri. Acesta contine povestea vietii femeii, o serie de fotografii si anecdote povestite de cei care au cunoscut-o sau doar au auzit de ea, inregistrari. Din pacate, tocmai de la concertul care a reprezentat momentul sau maxim de glorie nu exista imagini pastrate.
Triumful de la Carnegie Hall
In 1944, cand Florence avea deja o varsta destul de inaintata si sifilis, sustine un concert la Carnegie Hall. In acea seara, in fata prestigioasei sali din Manhattan, se stransesera 2.000 de persoane. Inauntru, insa, erau peste 3.000 de – sa le spunem – melomani, carora nu le venea sa-si creada urechilor. Inregistrarea acestui concert insa, intrerupt de urlete, hohote de ras, huiduieli, a devenit, noteaza jurnalistii de la "Liberation", un cult. Cinci zile dupa acest triumf, pentru ca realmente a fost un succes, si de casa, dar si de presa – s-a scris enorm despre Florence, chiar daca nu de bine –, artista a suferit o criza cardiaca. "Cativa vor spune ca nu stiu sa cant, dar nimeni nu va putea spune ca nu am cantat", ar fi declarat atunci Florence. O luna mai tarziu avea sa inchida ochii. si sa taca pentru totdeauna.
Concertul de la Carnegie Hall a fost singurul in fata publicului larg, pentru care biletele s-au vandut cu luni inainte. Pana la acesta, Florence canta pentru diverse cluburi si petreceri private, precum balul anual al Hotelului Ritz din New York. Chiar si fara muzica Florence tot ar fi ramas in istorie ca un "personaj" al epocii. Plina de bani, infiinteaza Verdi Club, o societate de melomani. A intrat in atentia lumii mondene newyorkeze de cum a ajuns aici, impreuna cu mama sa, imediat dupa moartea tatalui, dand tot felul de reprezentatii de opera in holurile unor hoteluri de lux din New York.
Nu interpretarea era punctul forte al acestor reprezentatii, ci decorul si costumele. Repertoriul pe care il aborda continea "hituri" ale operei clasice, precum arii din opere de Mozart, Verdi, Johann Strauss, dar si creatii proprii sau ale partenerului sau, Cosmé McMoon. Sunt celebre cateva arii "masacrate" de Florence, de-a dreptul spectaculoase si punk.
Nu mai e nevoie sa spun ca Florence considera ca are una dintre cele mai bune voci ale timpului sau, comparandu-se cu talente adevarate, precum Frieda Hempel sau Luisa Tetrazzini. Despre cei care radeau in timpul concertelor pe care le sustinea, spunea ca sunt frustrati sau ca fac parte din acea categorie a rivalilor, deja consumati artistic, care acum sufera de "gelozie profesionala". In timpul concertelor, aparea in costume sofisticate, create chiar de ea, elementele cel mai des folosite fiind aripile si florile. Mai mult, obisnuia sa arunce cu flori in sala, iar, potrivit anecdotelor, McMoon se straduia sa recupereze cat mai multe din florile aruncate pentru a le folosi la reprezentatia urmatoare.
Dupa un accident de masina are convingerea ca nota "fa" ii iese "mult mai inalta decat pana atunci"
In 1943 sufera un accident de masina, din care scapa nevatamata si cu convingerea ca nota fa ii iese "mult mai inalta decat pana acum". De aceea, in loc sa faca plangere impotriva soferului de taxi, vinovat de producerea accidentului, ii trimite acestuia o cutie de tigarete foarte scumpe.
In 2001, un prim spectacol inspirat din viata ei este prezentat la Edinburgh Fringe. Un altul, deschide, in 2005, stagiunea pe Broadway. "Glorious!" de Peter Quilter are premiera in acelasi an in Marea Britanie.
"Glorious!" a avut de atunci peste 200 de reprezentatii, a fost nominalizat la premii importante si a fost adaptat in peste 20 de limbi.
