Brokerii sunt de părere că ultima perioadă a fost prielnică speculatorilor. „Se remarcă numărul mare de acţiuni care au scăzut în ciudă valorii mai mici tranzacţionate, cât şi scăderile ample de pe acţiuni foste vedete ale creşterii din ultima perioadă şi volatilitatea ridicată a acţiunii Rompetrol Well Services (PTR), favorabilă speculatiilor”, explică analiştii de la Prime Transaction.
Pe termen mediu brokerii se aşteaptă la apariţia unei corecţii, dar pentru următoarele şedinţe de tranzacţionare consideră că sunt şanse de a testa ultimele maxime. „Pe termen foarte scurt bursa locală mai are posibilitatea de a testa ultimele maxime atinse şi chiar să le depăşească uşor, însă pe termen de 3 luni a crescut riscul unei corecţii, în condiţiile menţinerii unui context pozitiv, aceasta urmând a fi una de scurtă durata”, consideră Andreea Gheorghe, analist în cadrul Intercapital Invest.
În ce priveşte prima săptămână de tranzacţionare din aprilie, aceasta a fost o ocazie foarte bună de marcare a profitului. „A fost o săptămână scurtă la Bursă de la Bucureşti, cu numai patru şedinţe de tranzacţionare, în care investitorii au ales să îşi marcheze profiturile acumulate în ultima perioadă. În plus, remarcăm scăderi ale cotaţiilor acţiunilor foste vedete ale utimelor săptămâni, cum ar fi Aerostar (ARS), Compa (CMP), Condmag (COMI), Azomures (AZO) sau Uztel (UZT)”, explică brokerii de la Prime Transaction.
În plus, începutul lui aprilie a adus variaţii mixte pentru indicii de la BVB. Astfel indicele BET – care caracterizează evoluţia celor mai lichide acţiuni – a închis prima săptămână pe o apreciere de 0,17% la 6109 puncte pe o piaţă pe care BET-C – care urmăreşte evoluţia tuturor acţiunilor BVB – a urcat la 3655 puncte marcând un avans de 0,90 procente. Atât BET cât şi BET-C au desenat adevăraţi dinţi de fierăstrău în cele patru şedinţe din prima săptămâna din această lună, şedintele de scădere alternând cu cele de creştere. Minimele acestei săptămâni pentru cei doi indici au fost stabilite în şedinţa de miercuri în timp ce maximele au fost atinse în cazul BET marţi, iar pentru BET-C vineri. La polul opus, BET-FI – care caracterizează evoluţia celor cinci SIF-uri – a înregistrat în perioada menţionată un minus de 4,46%, coborând de la 34.000 puncte la 32.559 puncte vineri, după ce minimul săptămânii a fost atins joi, când a coborât pana la 32.046,11 puncte.
BET-NG şi BET-XT au închis săptămâna mixt, BET-XT a coborât un procent până la un nivel de 608,77 puncte, în timp ce în cazul BET-NG am asistat la o creştere de 0,97%, până la un nivel de 834,36 puncte.
În urma marcării profiturilor înregistrate în ultima perioadă, investitorii au avut parte de scăderi ample în sectorul societăţilor de investiţii, cele cinci SIF-uri conducând indicele BET-FI înapoi sub pragul de 33.000.
Cel mai lichid emitent în prima săptămână din aprilie a fost SIF Oltenia (SIF5), cu un rulaj de 35,3 milioane lei, dublu faţă de cel înregistrat săptămâna anterioară. SIF5 este totodată şi SIF-ul al cărui curs a înregistrat cea mai redusă depreciere, de 4,10%, coborând la 1,87 lei în intervalul menţionat. De asemenea, SIF Moldova a închis cele patru şedinţe la un nivel de preţ de 1,47 lei, pe o scădere de 6,37%. Însă cea mai mare scădere a fost adjudecată de SIF4. Titlurile au înregistrat o evoluţie similară titlurilor SIF2, acestea au scăzut în primele patru şedinţe de tranzacţionare din aprilie cu 6,74%%, la un nivel de preţ de 0,9 lei/acţiune.
Top 5 creşteri
1. Contor Group Arad (CGC) 0,1430 26,55%
2. Socep Constanţa (SOCP) 0,2150 16,85%
3. Armătura Cluj-Napoca (ARM) 0,2150 10,26%
4. Rompetrol Well Services Ploieşti (PTR) 0,5450 6,86%
5. Comcm Constanţa (CMCM) 0,3160 5,33%
Sursă Prime Transaction
Acest articol nu constituie o recomandare de investiţii