-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCum pot fi relansate artele marțiale

Cum pot fi relansate artele marțiale

Dobrogea Karate Cup a ajuns la a doua ediţie, iar locul ales pentru desfăşurare a rămas unul inedit.

Organizată anul trecut, în premieră naţională, „Dobrogea Karate Cup” a ajuns la a doua ediţie. Evenimentul, organizat de un centru comercial din Constanța şi Clubul Karate Dinamic din Constanţa va aduce la start circa 300 de sportivi de toate vârstele, toţi din România, printre ei şi componenţii loturilor naţionale care vor participa astfel la penultimul trial înaintea Campionatului mondial din octombrie.

Sportivii vor evolua pe două suprafeţe de joc, „tatami”, aşezate la Intrarea 2 a complexului comercial devenit partener tradiţional al sportului constănţean. Ei vor fi arbitraţi în cadrul unei competiţii oficiale de rang internaţional în probele de kata – demonstraţii de tehnică şi kumite – lupte 1 la 1, şi vor fi premiaţi de către Federaţie cu medalii şi cupe, iar de către organizatori cu… recompense surpriză.

Din păcate însă, veştile bune se opresc aici, pentru că în ultimul an karate-ul s-a restrâns puternic, mai ales la nivel central, din cauza neînţelegerilor dintre cele şase federaţii existente. Deşi s-au demarat discuţii încă de la ediţia de anul trecut, pentru a se încerca unificarea federaţiilor, acestea au eşuat lamentabil, iar motivele par a fi pur româneşti.

„Noi vrem toţi să fim şefi şi dacă uneşti şase şefi, cinci ar trebui să dispară. De aici s-a plecat, chiar dacă motivele au fost bine definite. Suntem divizaţi de atâta timp încât stilurile de lucru şi luptă, dar şi regulile, diferă de la federaţie la federaţie şi, cred eu, o unificare totală şi bruscă ar fi imposibilă la acest moment”, a declarat Aurel Pătru, preşedintele Federaţiei internaţionale de karate shotokan, şi antrenorul lotului naţional de karate.„La noi, la Bucureşti, copiii nu mai vin la săli decât împinşi de părinţi, iar cu un buget de 9.000 de euro cât are Federaţia anual, este imposibil să creştem nivelul competiţiilor fără ajutor privat. Practic, toţi sportivii ajunşi la un anumit nivel se întreţin apoi singuri, indiferent că vorbim de deplasări la nivel mondial, naţional sau continental. Şi nu e deloc ieftin să-ţi întreţi o asemenea pasiune, mai ales când ministerul nu a plătit nici acum zecile de medalii obţinute la Mondialul din toamnă şi la Europeanul din primăvară”, a completat Aurel Pătru.

Constanţa… altfel?

Co-organizator al turneului, Gabriel Popescu are o viziune mai optimistă asupra viitorului karate-ului, mai ales la nivel local. Constanţa nu duce lipsă de sportivi noi, la clubul Dinamic, bineînţeles, iar acest an a însemnat o creştere cu 40% a sportivilor legitimaţi, de la 90 la 130, progres generat şi de expunerea în mass-media a unor performanţe remarcabile. Problemele de finanţare rămân (acum trei luni clubul a trimis doar o parte din sportivii calificaţi la Campionatul European din lipsa fondurilor), dar par să se îndrepte către o direcţie bună, chiar dacă scindarea federaţiilor face imposibilă o finanţare reală.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă