Poate că nu toţi dintre noi înşelăm în mod frecvent, nu călcăm pe bec prea rău şi, cu siguranţă, aventurile noastre nu devin publice, precum cele ale celebrităţilor. Totuşi, suntem mai puţin monogami decât eram în trecut. Flirtăm mai mult şi testăm graniţele fidelităţii prin relaţii virtuale, consumate pe Internet. Unii preferă, în schimb, aventurile de modă veche, pătimaşe.
Există puţine statistici demne de încredere atunci când vine vorba de ratele infidelităţii, în mare parte pentru că nu este un subiect despre care oamenii sunt sau au fost vreodată în totalitate sinceri. Psihologii cred că bărbaţii exagerează când vorbesc despre aventurile lor, iar femeile omit unele părţi.
Cifrele invocate cel mai frecvent sugerează că aproape 30-40% dintre persoanele căsătorite sau implicate într-o relaţie serioasă vor fi infidele la un moment dat. Terapeutul de cuplu Andrew G. Marshall, autor al cărţii „Cum aş putea să mai am încredere în tine? Infidelitatea: de la aflare la recuperare în şapte paşi”, spune că se întâlneşte des cu astfel de situaţii în meseria sa: „Toată tehnologia, care ne ajută să înşelăm, ne şi trădează şi face ca adevărul să iasă la iveală”.
Cu alte cuvinte, înşelăm mai mult decât s-a înşelat vreodată în istorie, pentru că avem mai multe oportunităţi de a face asta. Lucrăm mai mult, călătorim mai mult şi lipsim din ce în ce mai mult de acasă. Tehnologia din ce în ce mai avansată ne conectează, intens şi constant, cu mult mai mulţi oameni decât înainte. Acest lucru înseamnă şi că definiţia înşelatului s-a modificat. Multe dintre aventuri se desfăşoară în mediul online. Relaţii intense, care pot sau nu depăşi pragul amiciţiei, se dezvoltă prin intermediul mesajelor pe telefon sau pe messenger.
Totuşi, suntem în continuare ataşaţi de ideea de monogamie. În general, oamenii sunt foarte critici când aud de infidelităţile altora. Sunt de-a dreptul scandalizaţi când vine vorba de aventurile celebrităţilor şi se bucură când sunt prinşi şi suportă consecinţele comportamentului lor. De fapt, condamnăm înşelatul în mod public şi îl bârfim în privat. Suntem cuprinşi de remuşcări când noi înşine călcăm pe bec, ne simţim vinovaţi şi suferim crize de identitate.
De ce trăim acest paradox? De ce sprijinim ideea monogamiei atât de fervent când nu suntem în stare să fim, de fapt, monogami? Avem în continuare aventuri, credem în continuare în monogamie, deşi nu ne simţim confortabil şi nu suntem capabili să respectăm aceste reguli.
Esther Perel, psiholog pe probleme de cuplu la New York, este de părere că a găsit răspunsul acestor întrebări. Perel a publicat acum trei ani cartea „Împerecherea în captivitate: sex, minciuni şi fericire domestică”, despre sexul în relaţiile de lungă durată.
Ideea de bază este că erotismul nu vine din apropiere sau din intimitate, ci tocmai din îndepărtare. Din distanţă, din momentele de gelozie, din conştientizarea constantă că partenerul nu este în totalitate al nostru de oricât de mult timp am fi împreună, că partenerul are tot timpul potenţialul de a se culca cu altcineva.
Noua preocupare a lui Perel este infidelitatea. A început să scrie şi să se documenteze serios despre acest subiect în 2002. După publicarea cărţii sale, în 2007 a descoperit că dragostea infidelă este un subiect pe care toată lumea este dispusă să îl dezbată. Psihologul a început să îşi perfecţioneze ideile despre aventuri şi monogamie şi a ajuns la concluzia că informaţiile existente despre acest subiect sunt insuficiente şi expirate. Perel crede că, dacă ne revizuim atitudinea faţă de infidelitate, dacă o înţelegem şi devenim mai toleranţi decât suntem acum, avem mai multe şanse să menţinem o căsnicie reuşită.
Motivul fascinaţiei lui Perel pentru infidelitate este impactul ei asupra oamenilor. „Este importantă. Nu cred că vreun alt aspect al unei relaţii produce atâta teamă şi atâtea zvonuri sau bârfe. Le întrece pe toate.”
Infidelitatea este una dintre temele fundamentale ale experienţei umane: „Nu suntem monogami. În nici un caz! Monogamia este umană, dar oamenii nu sunt monogami, pur şi simplu prin firea lor. Istoric vorbind, am fost dintotdeauna infideli, dar am condamnat infidelitatea. Pentru o licărire de pasiune, oamenii au fost dispuşi să rişte orice, femeile chiar mai mult decât bărbaţii”, a spus Perel.
Infidelitatea femeilor este mult mai riscantă decât cea a bărbaţilor. „Chiar şi în zilele noastre, sunt opt ţări în lume în care femeile pot fi ucise dacă nu sunt credincioase bărbaţilor. În plus, înainte nu exista contracepţia. Orice subiect legat despre sexualitatea feminină prezintă mult mai multe pericole. Rata infidelităţii la femei a crescut considerabil, odată cu independenţa economică a femeilor. În ţările latino-americane a devenit un fenomen social. Este un semn de schimbare socială acută. Când femeile încep să facă ceea ce în mod tradiţional era un privilegiu al bărbaţilor, se schimbă dinamica puterii”, a explicat terapeutul.
Infidelitatea poate fi considerată un indicator important al evoluţiei sociale. „Infidelitatea feminină este o declaraţie de putere a femeilor şi, în general, un act de rebeliune al tuturor celor care o practică”.
Perel pune aventurile într-o cu totul altă lumină şi oferă noi perspective, ba chiar le face să pară pozitive: „Am un client care spune că sunt ca un lifting şi un antidepresiv foarte bune, dar mult mai ieftine”. Terapeutul consideră că infidelităţile sunt inevitabile şi sunt consecinţa aşteptărilor noastre nerealiste şi exagerate despre iubire: „Bărbaţii şi femeile cu care lucrez investesc mai mult decât înainte în iubire şi în fericire. Tocmai acest model de dragoste şi sex se află în spatele riscului din ce în ce mai mare de infidelitate şi de divorţ”.
Descoperirea infidelităţii poate fi un catalizator al relaţiei: „Ideea standard despre aventuri este că distrug intimitatea, mariajul şi că sunt întotdeauna dăunătoare. Dar pot avea şi un potenţial revitalizant, pot echilibra mariajul. Oamenii care înşeală nu vor în toate cazurile să îşi părăsească perechea. Din contra, uneori caută o cale să rămână în acea relaţie”, a spus Perel.
Într-un mod surprinzător şi controversat, remodelează fidelitatea: „Cand ai o aventură, este un act de rebeliune. Avem aventuri pentru a ne simţi din nou vii. Nu căutăm o aventură pentru a găsi o nouă persoană, ci pentru a găsi o nouă versiune a noastră. Nu vrem să ne părăsim partenerul prin acea aventură, ci pe noi. Nu ne mai place ceea ce am devenit. Ne comportăm diferit cu oameni diferiti”.
Concluzia lui Perel este că oamenii nu au o aventură pentru că sunt pur şi simplu răi, parşivi, egoişti sau cruzi. „Nu este vorba de bine, rău, moral sau imoral. De obicei asta spunem despre aventuri, că este un lucru greşit. Vorbim despre cel care a înşelat că fiind fustangiu, mincinos, narcisisit. Dacă nu folosim aceste cuvinte, ajungem la explicaţii patologice: tulburări comportamentale, traume din copilărie, dependenţă. Ne ascundem în spatele damnării morale sau patologiei. Aceste lucruri nu ne ajută şi nici nu sunt adevărate. Trebuie să începem să înţelegem infidelitatea în termenii vieţii complexe de astazi”.
Cu toţii am trăit pe pielea noastră infidelitatea, dintr-o perspectivă sau alta, sau am avut prieteni care au suferit din cazua infidelităţii. Perel crede că această suferinţă provine din constrângerile sociale artificiale.
Terapeutul spune că nu vrea să diminueze trauma infidelităţii. Majoritatea oamenilor se simt distruşi şi copleşiţi. După aventură, ambii parteneri sunt în criză şi nu ar trebui să ne aşteptăm la altceva. „Nu poţi lua hotărâri despre mariajul tău pe baza unei infidelităţi. Pentru că, în primă fază, tendinţa va fi să îţi alungi partenerul, şi acesta este un moment foarte important în care nimeni nu ar trebui să plece”.
O atitudine mai tolerantă asupra infidelităţii poate fi foarte utilă. Persoana care a greşit se va simţi mai puţin stigmatizată. În plus, dacă presiunea distrugerii relaţiei ar dispărea, panica din jurul infidelităţii s-ar diminua şi astfel s-ar încuraja mărturisirea adevărului. Pe termen lung, dacă oamenii ar renunţa la truismul „Cine înşeală o dată, înşeală toată viata”, o relaţie care a trecut prin experienţa înşelatului ar avea mai multe şanse de supravieţuire.
„O dată ce aventura este descoperită, ar trebui găsită o modalitate de a integra această poveste în povestea căsniciei. Adică să ne asigurăm că mariajul nu este definit de o aventură, dar că face parte din întreg”, a spus phisologul american. „Trebuie să găsim o rezolvare mai creativă la problema infidelităţii decât divortul”.
Totuşi, nu toate relaţiile pot supravieţui după o aventură. Uneori, aventurile sunt iniţiate tocmai ca o strategie de ieşire dintr-o relaţie, iar acest lucru ar trebui să ducă la divorţ sau la separare. Dar, cel mai des, infidelităţile nu sunt un obstacol de neînvins. Andrew G. Marshall este de accord cu Perel în această situaţie. „Cuplurile care suferă cel mai mult sunt cele care încearcă să îşi revină după o aventură. Dar sunt şi cele mai fericite în momentul în care reuşesc. Pentru că vor fi mai puternice decât înainte”.
Un lucru pe care Perel crede că indivizii vor fi nevoiţi să îl facă este să renegocieze ideea de monogamie, care trebuie privită ca un angajament exclusiv emoţional şi nu ca un aranjament care implică obligatoriu exclusivitate sexuală. „În timp, vom începe să acceptăm aventurile în acelaşi fel în care acceptăm sexul înainte de căsătorie şi homosexualitatea: nu ca devianţe, slăbiciuni sau păcate, ci că parte din noi şi din felul în care iubim”.
Asemenea schimbări prespun un nou tip de iubire, mai liber şi mai tolerant. Noul model de iubire este o încercare de a împăca nevoile noastre de angajament cu nevoia de libertate. Perel subliniază că, deşi suntem foarte critici când vine vorba de înşelat, în alte aspecte ale vieţii noastre – la serviciu, în viaţa socială, în experienţele noastre, în încercările de a ne îmbunătăţi pe noi înşine şi calitatea vieţii noastre – suntem încurajaţi să ne bucurăm de cât de multe lucruri posibil.
Gelozia poate fi, la rândul ei, un sentiment pozitiv. „Deşi văzută ca o emoţie negativă, este o emoţie primară, care merge mână în mână cu pasiunea. Este un indicator al dragostei. Dacă te culci cu altcineva, nu sunt supărată pentru că ai făcut un lucru rău, ci pentru că ai făcut ceva ce făceai cu mine, ceva ce consideram un lucru special pentru noi”.
Cum stau lucrurile cu noile tehnologii? Perel crede că sms-urile, emailurile şi messengerul pot fi calificate drept infidelitate, la fel ca şi aventurile fizice. „Ce dacă nu prespun atingere? Uneori acest lucru poate fi mai erotic decât sexul în sine, pentru că totul se întâmplă în imaginaţia noastră. Tehnologia face necesară înţelegerea mai bună a monogamiei. Fiecare trebuie să îşi definească limitele. Ce înseamnă monogamia pentru mine? Să nu fac sex cu alte persoane? Să nu mă uit la altcineva? Să nu îi dau mailuri fostului partener? Unde se trage linie? Monogamia în sensul acceptat astăzi se va schimba în curând”.
„În toate colţurile lumii, chiar în acest moment, cineva înşeală sau este înşelat, ascultă o poveste a cuiva care a trecut prin aşa ceva. Cu fiecare mariaj sau relaţie vine şi posibilitatea de a avea o aventură. Aşa va fi mereu. Pur şi simplu trebuie să învăţăm să trăim cu asta”.
