Raportările frecvente pe care le fac autorităţile despre spargerile de locuinţe ar trebui să fie un motiv care să ne facă să ne gândim la propria siguranţă. Actualmente, aceasta poate fi asigurată, în grade diferite, cu ajutorul mai multor elemente.
Oprimă categorie este reprezentată de elementele integrante ale casei, cum sunt uşile de intrare şi ferestrele. Şi unele şi celelalte se comercializează în modele concepute cu sisteme antiefracţie. La uşi, acestea sunt reprezentate de cilindri, şilduri, broaşte dar şi de tabla groasa din care sunt fabricate şi de tocul care trebuie confecţionat dintr-un material rezistent la deformare. Ferestrele sunt securizate prin intermediul geamului de sticlă stratificată şi a elementelor de feronerie ranforsate.
A doua categorie de elemente este compusă din sistemele de supraveghere. Aici tehnologia este cea care performează în asigurarea protecţiei locuinţei.
Sistemele de supraveghere reprezintă, în acest moment, cel mai eficient mod de protecţie a unei proprietăţi. Nici un alt mod de securizare (uşi impenetrabile, garduri cu sârmă ghimpată sau lacăte performante) nu egalează sistemele de securitate. Însă, când vine vorba de securitatea casei, nu întotdeauna ieftin înseamnă şi sigur, deoarece calitatea, configurarea şi instalarea corectă a sistemelor şi echipamentelor de alarmă şi supraveghere sunt esenţiale.
La vederea unui sistem avansat de alarmă sau de monitorizare, adesea ne întrebăm dacă merită. De cele mai multe ori, după ce îşi arată utilitatea, vom vedea că investiţia a fost una bună. Pentru că acestea pot fi foarte scumpe pe măsură ce sunt adăugate noi facilităţi, ar fi bine să hotărâţi dinainte ce buget sunteţi dispus să alocaţi pentru siguranţa căminului. Iată câteva informaţii practice despre sistemele de alarmă şi supraveghere a locuinţei, în ideea de vă lămuri cu privire la ceea ce vi se potriveşte.
Ce tip de uşă alegem?
Procurarea unei uşi metalice nu elimină posibilitatea unui furt. În fond, este dovedit că aproape orice tip de uşă metalică poate fi spartă. Diferenţa constă în timpul acordat pentru această operaţie. Cu cât calitatea uşii este mai mare, cu atât timpul de spargere este mai lung şi posibilitatea ca hoţul să fie prins asupra faptei, creşte. O uşă metalică trebuie să aibă o tablă groasă de cel puţin 1,5 mm, astfel încât să nu poată fi decupată cu flacăra. Pentru a vă asigura că sunteţi posesorul unei uşi rezistente, cereţi vânzătorului aviz de specialitate din partea Poliţiei. Acesta este un act pe care nu-l au toate uşile şi care se obţine în urma testării antiefracţie a uşii respective. De asemenea, calitatea unei uşi este asigurată şi de elementele componente ale acesteia: cilindri, şilduri şi broaşte. De cele mai multe ori, producătorii le vor încadra în anumite clase de siguranţă, în funcţie de calitatea lor. Cilindrul este cel mai important element de pe uşa metalică. Acesta acţionează tot sistemul de închidere. Cei mai recomandaţi cilindri sunt cei realizaţi din materiale superioare cu ştifturi din oţel.
Tocul uşii trebuie să fie confecţionat dintr-un material rezistent la deformare. E bine ca la montaj, golul dintre toc şi zidărie să fie umplut cu ciment, nu cu spumă poliuretanică. De asemenea, este bine ca între balamale să existe bolţuri de siguranţă.
Din datele Poliţiei Române reiese că 90% din spargeri sunt date asupra cilindrilor (butucilor) şi a sistemelor se securitate existente pe uşă, nu asupra uşii în sine. Doar 10% din spargeri sunt date prin acţionare cu ranga asupra tocului uşii. Specialiştii spun că achiziţionarea unei uşi metalice fără butuc este o bună alegere. Dacă butucul există deja pe uşă, atunci puteţi să montaţi un şild de protecţie din oţel de 5 mm. Poliţia recomandă încuietorile performante cu cheie tip seif, cărora li se poate schimba codul. De asemenea, sunt recomandate şi sistemele cu doi cilindri într-un butuc. Chiar dacă achiziţionaţi o uşă din motive care privesc izolarea termică şi fonică fiţi atenţi şi la sistemele de securitate montate pe ea. Producătorii şi comercianţii montează de obicei sisteme de securitate, dar pentru a obţine preţuri scăzute, ele sunt de slabă calitate. Nu ezitaţi să întrebaţi comercianţii despre aceste sisteme şi, eventual, să alegeţi un model mai scump. În fond, e vorba de siguranţa propriei locuinţe.
Detecţia şi avertizarea efracţiilor
Principiul de funcţionare a unui sistem de alarmă este destul de simplu, în sensul că atunci când o persoană străină forţează o intrare, alarma se declanşează, alertând proprietarii. În acelaşi timp, centralele pof fi conectate şi pe liniile telefonice sau GPRS, astfel încât să fie monitorizate de la distanţă de dispeceratele serviciilor de securitate, cât şi de proprietarii care nu se află acasă, aceştia fiind anunţaţi imediat ce sistemul de alarmă se declanşează.
De regulă, un sistem de alarmă este format dintr-o centrală de efracţie, detectoare (care se instalează în zonele vulnerabile la fiecare intrare în casă – uşă, fereastră), tastatură, contacte magnetice, sirene şi telecomandă. Detectoarele de efracţie pot fi de diverse tipuri (de mişcare pasive, în infraroşu – PIR; de mişcare duale, în infraroşu şi microunde sau infraroşu şi ultrasunete; acustice de geam spart; de şoc/vibraţii – care se montează pe toc, geam sau uşă ş.a.m.d.). De asemenea, există şi detectoare de efracţie perimetrală (adică pentru exterior) sau pentru alarme tehnice (inundaţie, incendiu, gaze, temperaturi scăzute etc.). Cu cât veţi folosi mai mulţi senzori de detecţie, cu atât sistemul va fi mai complicat şi mai scump.
Automatizarea locuinţei
Pe lângă funcţia de detectare, sistemele pot integra şi alte automatizări ale locuinţei precum aprinderea luminii la anumite ore sau în anumite situaţii, condiţionări ale deschiderii uşilor (de garaj, de exemplu) în funcţie de starea sistemului de alarmă, pornirea/oprirea climatizării etc.
Senzorii pot fi legaţi la centrală prin circuite electrice sau pot funcţiona wireless. În cazul în care sistemul detectează un pericol cert, trece la alarmare. Aceasta se poate face local (cu ajutorul unei sirene), prin linie telefonică fixă, cu legătură la dispeceratul de pază şi/sau la client, sau pe un terminal mobil (sub formă de SMS).
Un sistem integral wireless se foloseşte atunci când spaţiile sunt finisate şi nu mai permit lucrări de instalare, cablare. Însă, mai recomandat este să se folosească un sistem combinat fir/wireless. Armarea şi dezarmarea sistemului se poate face prin telecomandă sau prin introducerea unui cod.
Configurarea echipamentelor este bine să se facă după un minim scenariu de securitate, potrivit fiecărui caz în parte. În general, trebuie avută în vedere crearea de bariere de detecţie succesive, care să facă pătrunderea posibilului infractor cât mai grea.
Supraveghere video
De cele mai multe ori, sistemele de supraveghere video (camerele video) sunt complementare celor de detectare şi alarmare a efracţiilor, având ca scop înregistrarea imaginilor pe care pot apărea eventuali infractori ori monitorizarea activităţii din jurul casei. Sau pot căpăta o utilizare casnică, precum supravegherea bonei şi a copiilor. Montate la interior sau la exterior, camerele video de supraveghere au un rol inhibitor asupra potenţialilor infractori. De accea ele trebuie puse într-un loc vizibil, dar inaccesibil. De asemenea, este necesar să aibă dimensiuni mari, pentru a fi uşor vizibile.
Camerele video pot fi de tip analogic sau digital – adică înregistrarea imaginilor se poate face pe o casetă video sau poate fi stocată pe un hard disk. Viitorul se pare că aparţine sistemelor digitale, deoarece acestea lucrează legate la o unitate centrală de tip computer, iar parametrii filmării sunt controlabili. În plus, în sistemul digital imaginea are o calitate mai bună decât în cele analogice, iar costurile sunt din ce în ce mai reduse.
Un alt aspect de care trebuie să ţineţi cont este modul de comunicare între unitatea de filmare şi cea de control şi înregistrare, pentru că pot fi legate cu fir sau prin sistem wireless. Noile tendinţe sunt în favoarea celor radio, în detrimentul celor cu fir, care probabil că în următorii ani vor fi tot mai puţin prezente pe piaţă. Avantajul acestora constă în faptul că pot fi montate fără prea mari probleme de poziţionare, deoarece nu veţi mai fi condiţionaţi de cabluri.
Pentru a alege sistemul de protecţie optim trebuie să luaţi în calcul tipul şi suprafaţa locuinţei, dar şi necesităţile reale de protecţie, deoarece investiţia poate fi uneori mai mare decât cea a bunurilor materiale deţinute.
Soluţie eficientă şi mai economică
În ceea ce priveşte camerele de filmat, pe piaţă găsiţi produse care au caracteristici ce diferă de la un tip la altul. De exemplu, camerele cu infraroşu funcţionează pe timpul zilei ca o cameră color obişnuită, iar pe timpul nopţii trec pe modul alb-negru, iar ledurile în infraroşu se aprind automat pentru a creşte claritatea imaginii. Mai există camerele DOM, discrete şi compacte, obiectivul lor rotindu-se la 360 de grade, dar şi cele SPY (sau ascunse) care se folosesc atunci când se doreşte o monitorizare discretă, de care nu trebuie să se afle.
Însă, printre tipurile ce garantează o eficienţă de 100% sunt camerele dotate cu senzori de mişcare, care după ce detectează mişcare, trimit o alarmă ce poate fi recepţionată pe e-mail sau prin SMS pe telefonul mobil. Conectarea se poate face instantaneu la sistem, permiţându-vă să vedeţi în timp real ce se întâmplă în spaţiul monitorizat. Un alt avantaj al acestor tipuri de camere este faptul că sunt economice, deoarece înregistrarea imaginilor porneşte şi se opreşte odată cu mişcarea, ceea ce înseamnă un consum redus de memorie al sistemului. În plus, sistemul poate fi programat să oprească aparatura din casă, dacă nu detectează mişcare pe o perioadă mai îndelungată de timp, ducând astfel la mai puţină energie consumată.
Paza bună trece primejdia rea
Existenţa unui sistem de alarmă sau supraveghere video nu înseamnă neglijarea sistemelor de securitate mecanică (încuietori de calitate, uşi şi geamuri solide, gard exterior) şi nici a obiceiurilor sănătoase de prevenire a eventualelor efracţii (lăsaţi impresia de casă locuită, nu uitaţi maşina descuiată în curte sau cutia poştală plină o perioadă mai îndelungată de timp!).
Dacă plecaţi în vacanţă în perioada următoare, merită să acordaţi câteva minute pentru a vă gândi şi la măsuri dintre cele mai simple pe care le puteţi lua, astfel încât la întoarcere să vă găsiţi casa şi curtea la fel cum le-aţi lăsat. Iată ce recomandări fac reprezentanţii Poliţiei Române:
1. Dacă aveţi lucruri de valoare pe care nu le luaţi cu dumneavoastră, de ex. bijuterii, sume mari de bani etc., lăsaţi-le la rude ori luaţi în calcul varianta achiziţionării unei cutii de valori, ori depunerea lor la o bancă, contra unei sume de bani.
2. Stabiliţi cu vecinii de încredere instituirea unui sistem de supraveghere a vecinătăţii.
3. Rugaţi un vecin să ridice storurile ziua şi să le lase noaptea (să pară o casă activă). De asemenea, o lumină lăsată aprinsă ceva timp dă aceeaşi impresie.
4. Dacă un vecin rămâne să aibă grijă de casă şi curte, rugaţi-l să verifice cutia de scrisori pentru a nu ajunge burduşită de corespondenţă – acele facturi pe care le urâţi atât de tare sau de ofertele unor supermarketuri reprezintă un semn clar că proprietarii nu sunt acasă!
5. Nu vă lăudaţi cu plecarea în vacanţă. Nu anunţaţi acest eveniment pe site-urile de socializare pentru simplul motiv că poate fi cumva aflat şi de către infractori.
6. Dacă locuiţi la curte, asigurati-vă că aţi închis şi dependinţele/magaziile! Nu vă lăsaţi prin curte unelte, scule electrice sau alte aparate care pot atrage atenţia hoţilor!
7. Fără a cădea în extrema panicii, este bine să manifestaţi discreţie şi să nu atrageţi prea mult atenţia când vă duceti bagajele la maşină.
8. În final, înainte de plecare, acordaţi câteva minute pentru a vă asigura că aţi făcut totul pentru a vă securiza casa.