2.8 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum ne protejăm de efectele poluării aerului?

Cum ne protejăm de efectele poluării aerului?

Poluarea aerului, atât în oraşe, cât şi în zonele rurale, cauzează, anual, trei milioane de decese premature la nivel mondial, mai ales în ţările sărace.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine că reducerea poluării aerului ar duce la scăderea numărului de cazuri de atacuri cerebrale şi infarcte, boli de inimă, cancere de plămâni, astm şi probleme respiratorii, relatează The Guardian.

Cercetătorii de la King’s College din Londra au confirmat, recent, că un nivel ridicat de particule toxice fine eliberate în aer de trafic şi combustie este asociat cu o creştere, în rândul copiilor şi al tinerilor, a numărului de îmbolnăviri şi decese cauzate de boli de inimă sau de plămâni.

Cu toate acestea, aproximativ 92% din locuitorii globului trăiesc în zone în care nivelul calității aerului exterior nu respectă limitele stabilite de Organizația Mondială a Sănătății.

Limitele stabilite de OMS pentru aceste particule sunt în medie anuală de 10 µg/m3 (micrograme pe metri cub).

Particulele materiale cuprind poluanți precum sulfați, nitrați de cărbune ce pătrund adânc în plămâni și în sistemul cardiovascular și care reprezintă un risc grav pentru sănătatea omului.

Ce este poluarea aerului?

Poluarea aerului poate fi interioară sau exterioară. Patru poluanţi importanţi – particulele materiale (PM), ozonul, dioxidul de nitrogen şi cel sulfuric – sunt riscanţi pentru sănătate dacă depăşesc limitele stabilite de OMS.

Particulele materiale, care sunt un amestec de particule solide şi lichide în suspensie, afectează oamenii mai mult decât orice alt poluant.

OMS atrage atenţia că mărimea contează foarte mult, iar aceste particule sunt cu atât mai periculoase cu cât sunt mai mici: cele mai dăunătoare particule sunt cele cu diametrul sub 10 mi­croni, PM10, care pătrund foarte adânc în plămâni.

Expunerea cronică la astfel de particule creşte foarte mult riscul de boli cardio­vasculare şi respiratorii, ca şi de cancer la plămân.

Ozonul de la nivelul solului – care este diferit de stratul de ozon din atmosferă – se formează când soarele reacţionează la poluanţii aerului.

Prin urmare, un nivel mare de ozon apare când soarele este puternic şi poate declanşa atacuri de astm şi probleme respiratorii.

Dioxidul de nitrogen este produs în urma combus­tiei (arderea combustibililor pentru încălzire, energie, motoare şi vase) şi are un efect negativ asupra func­ţionării plămânilor, mai ales în cazul copiilor care suferă de astm.

Dioxidul de sulf este un gaz incolor, eliberat la arderea combustibililor fo­sili cu conţinut de sulf, care cauzează iritaţii ale ochilor, dificultăţi de respiraţie şi creşte rata de mortalitate în rândul persoanelor care suferă de boli de inimă.

Poluarea în interior este o problemă majoră de sănătate pentru trei miliarde de oameni din toată lumea care folosesc pentru gătit şi încălzire combustibili so­lizi ca lemnul sau cărbunii. Situaţia este şi mai gravă pentru cei care au locuinţe slab ventilate.

Sobele pe lemne pot expune oamenii la niveluri mai ridicate de particule materiale decât dacă aceştia ar sta în mijlocul unei mari intersecţii la o oră de vârf.

Cum ne putem proteja de poluarea aerului?

Există dispozitive de măsurare a calităţii aerului care oferă informaţii viabile despre nivelurile agenţilor poluanţi şi care oferă şi diverse sfaturi pentru menţinerea sănătăţii.

Efectele poluării sunt resim­ţite mai puternic de persoanele care suferă deja de afecţiuni cardiace sau respiratorii, cum ar fi angina sau astmul.

În zilele în care nivelul poluării aerului este mai mare decât media, astmaticii sunt nevoiţi să-şi folosească inhalatoarele mai des.

Dar şi oamenii sănătoşi pot avea unele simptome când nivelul de poluare este ridicat: gât uscat, ochi inflamaţi şi o uşoară tuse.

Când nivelul de poluare este foarte ridicat, copiii şi adulţii cu probleme de plămâni, adulţii cu probleme de inimă şi persoanele în vârstă ar trebui să evite activităţile fizice solicitante. Chiar şi populaţia sănătoasă ar trebui să reducă, în acele zile, efortul fizic în aer liber, mai ales dacă apar simptomele enumerate mai sus.

Poluarea aerului are un impact mic, dar semnificativ, asupra sarcinii şi sănătăţii bebeluşilor şi a copiilor mici, susţin cercetătorii de la Universitatea din California, UCLA.

Nu este la fel de grav ca fumatul în timpul sarcinii sau în apropierea nou-născuţilor, pentru că poluanţii sunt relativ diluaţi, dar milioane de naşteri premature au fost cauzate de aerul poluat.

Plămânii în dezvoltare sunt mai sensibili la efectele dăunătoare ale poluării aerului, iar specialiştii sus­ţin că este nevoie de mai multe studii asupra acestui subiect. Din acest motiv, în zilele cu un nivel ridicat de poluare ar fi de preferat ca micuţii să nu fie scoşi din casă.

Până acum nu s-a demonstrat clar dacă riscurile ar fi mai ridicate pentru ciclişti. Unii experţi sugerează că persoanele care merg cu bicicleta prin oraş ar putea fi expuse unui nivel mai redus de particule decât cele care merg pe jos, fie pentru că drumul lor durează mai puţin şi deci nu stau atât de mult afară, fie pentru că viteza cu care se deplasează nu le lasă să stea prea mult în smog.

Nici în legătură cu purtarea măştii de protecţie nu sunt suficiente informaţii, dar un mic studiu realizat în China a arătat că persoanele care au purtat-o au avut tensiunea arterială mai mică decât cele care au mers fără.

Pentru a fi utile, măştile trebuie să se potrivească perfect şi să aibă filtre submicronice prin care să nu treacă particulele mici. Problema este că măştile sufi­cient de confortabile pentru a permite mersul pe bicicletă nu sunt, probabil, prea eficiente.

În această lună, Comisia Europeană a trimis avertizări mai multor state în care poluarea aerului a crescut foarte mult şi riscă să depăşească limitele recomandate.

Oficialii europeni le-au cerut Germaniei, Fran­ţei, Italiei, Spaniei şi Marii Britanii să ia măsuri pentru ca în două luni să reducă nivelul de poluare.

Cele mai citite

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

Marcel Ciolacu îi cere demisia lui Ioan Chirteș, președintele Comisiei pentru controlul SRI

Premierul Marcel Ciolacu îi cere miercuri demisia preşedintelui Comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, după afirmaţiile sale privindu-l pe George Simion, el arătând că...
Ultima oră
Pe aceeași temă