Dacă despre englez i s-a dus vorba cum că subiectul predilect de discuţie este vremea, la români întâlnesc din ce în ce mai des discuţii despre comprimarea timpului. În special a celui liber, bineînţeles.
Că acest lucru se întâmplă din cauza inversării polilor magnetici, a grijii zilei de mâine, a îndrăgostirii noastre subite de serviciu – voit sau, în curând, impus de noul Cod al Muncii -, a proastei gestiuni a acestuia, cert este că el apare în discuţiile dintre români precum vremea la englezi. Numai că, spre deosebire de englezi, la care discuţia despre vreme poartă amprenta eleganţei, a noastră, mai balcanică, seamănă puţin a jelanie. Este adevărat că şi jelania are farmecul şi „rezonul” ei în spaţiul în care trăim!
Şi totuşi, pentru fiecare dintre noi există un timp liber. Depinde ce înţelegem fiecare din această noţiune şi cum o folosim. Eu, de exemplu, dacă aş beneficia de mai mult timp liber (deja mă plâng, vedeţi?), anul acesta aş avea cu siguranţă posibilitatea de a-l petrece extrem de plăcut! Este un an în care mulţi artişti internaţionali foarte bine cotaţi vin în România, unii pentru prima dată, alţii, încântaţi de publicul român, dar şi de renumele de ţară pitorească, pentru a doua oară. Şi, dacă la teatru aplaudăm prestaţia actorilor, indiferent dacă am înţeles sau nu piesa, la muzică ne pricepem. La câţi lăutari avem… din când în când mai ştim să şi taxăm prestaţiile nu tocmai la înălţime – vezi concertul Madonnei.
Primul concert pe care nu l-aş rata ar fi cel susţinut pe 9 martie de Gogol Bordello, o trupă multietnică de punk ţigănesc din sud-estul New York-ului, alcătuită din imigranţi din Europa de Est. Aş face o scurtă pauză în aprilie, în aşteptarea sfintelor Sărbători de Paşti, pentru ca în luna mai să ascult muzică latino cu Shakira, a doua oară în România, dar pentru prima dată în Bucureşti, dar şi Roxette, cu muzica lor pop cu influenţe rock, ce-mi stârneşte atâtea amintiri.
În aceeaşi lună mai aş asculta „100% jazz and more” la EUROPAfest, pentru ca în luna iunie să mă delectez din plin cu rock, à la Sting sau à la Scorpions, cărora le voi spune „La revedere”, ei aflându-se în turneul lor de adio. Iulie o voi dedica lui Bon Jovi, dar şi mai tinerelor formaţii de la B’estFest, iar în august ARTmania mă cheamă la Sibiu. Şi pentru că periplul de până acum a fost unul destul de zbuciumat, având în vedere genurile muzicale pe care le-am parcurs, Festivalul George Enescu îmi oferă, timp de aproape o lună, muzică clasică, o hrană spirituală necesară hibernării din iarna viitoare. Asta, dacă voi avea timp!