Declaraţiile ample date de Costel Căşuneanu în faţa procurorilor şi judecătorilor au contat decisiv în decizia de condamnare la închisoare a senatorului PSD Cătălin Voicu.
Chiar dacă nu a recunoscut efectiv comiterea faptelor, omul de afaceri Costel Căşuneanu a oferit numeroase detalii care au confirmat informaţiile avute de procurori din interceptările făcute, informaţii care au contat decisiv în condamnarea la închisoare cu executare a senatorului PSD Cătălin Voicu şi la închisoare cu suspendare a judecătorului de la Curtea Supremă Florin Costiniu. Acest lucru reiese din motivarea hotărârii de condamnare la închisoare pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motivare care a fost făcută publică ieri. „În ce-l priveşte pe inculpatul C.C., Înalta Curte constată că, deşi nu se poate reţine apărarea acestuia că nu a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, este singurul dintre inculpaţi care a cooperat cu organele judiciare în sensul că, prin declaraţiile complete pe care le-a dat în cursul urmăririi penale, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti atât cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, cât şi ulterior în prezenta cauză, a contribuit la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei”, se arată în hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cătălin Voicu. În cazul senatorului PSD, Curtea Supremă reţine: „Prin atitudinea sa de folosire abuzivă şi discreţionară, în dispreţul normelor de drept şi al moralei, a autorităţii cu care a fost învestit, inculpatul V.C. a creat nu doar prejudicii de imagine autorităţii din care făcea parte, dar şi o stare de neîncredere a societăţii în autorităţile statului, cu privire la care inculpatul a lăsat să se creadă că sunt aservite intereselor sale personale. Prejudiciul de imagine, starea de incertitudine şi percepţia deformată a societăţii vizează şi autoritatea judecătorească referitor la care inculpatul a acreditat ideea că poate fi influenţată şi subordonată satisfacerii intereselor anumitor persoane”.
Florin Costiniu. Pentru fostul judecător, Curtea Supremă reţine în motivarea deciziei prin care acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare, şi nu cu executare, câteva circumstanţe atenuante: contribuţia sa la infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de senatorul Voicu ar fi minoră, iniţiativa în comiterea faptelor aparţinându-i tot parlamentarului PSD. „Inculpatul V.C. este cel care l-a contactat pe inculpatul C.F. şi l-a rugat «să-l ajute pe prietenul şi fratele său» (inculpatul C.C.), iar pe de altă parte, că ajutorul efectiv acordat inculpatului V.C. a constat în comunicarea, la cererea acestuia, a datelor privind evoluţia dosarului nr.3360/2/2009 şi în promisiunea că va interveni pe lângă judecători pentru ca SC «P.C.I.» SRL să obţină o soluţie favorabilă, ajutor ce se circumscrie noţiunii de complicitate morală anterioară ca formă a participaţiei penale, el nefiind beneficiarul sumei de 200.000 euro primită de inculpatul V.C. sau al unei părţi din această sumă”, se arată în hotărârea de condamnare.
Marius Locic. În cazul său, judecătorii reţin că traficul de influenţă făcut de Voicu pe lângă şefii Poliţiei Capitalei pentru a-l scăpa de un dosar de înşelăciune este dincolo de orice dubiu, iar fapta este gravă.
Pe 1 iunie a.c., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pe senatorul Cătălin Voicu, omul de afaceri Marius Locic, la patru ani de închisoare cu suspendare pe omul de afaceri Costel Căşuneanu şi la trei ani de închisoare cu executare pe fostul judecător de la instanţa supremă Florin Costiniu. Decizia finală în acest dosar va aparţine Completului de 5 judecători al Secţiei Penale. Voicu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că a pretins, în total, câteva sute de mii de euro de la Căşuneanu şi Marius Locic, cărora le-a promis că le aranjează dosare la Curtea Supremă şi Poliţia Capitalei. Costiniu a fost condamnat pentru că i-a fost complice lui Voicu.