Responsabilităţile de părinte sunt la fel de greu de îndeplinit ca şi pentru o femeie fără soţ. Totuşi, bărbaţii cu copii de crescut îşi reîntemeiază mai greu familii, comparativ cu femeile.
„M-am trezit singur, cu un copil de crescut”, spune Cristi (41 de ani), care a divorţat acum doi ani şi jumătate. Nevasta i-a fugit în lume cu altul şi a lăsat-o pe fetiţa lor, de 9 ani şi jumătate, în grija lui. I-a cedat custodia şi le trimite lunar 265 de lei, pensie alimentară. „Se întâmplă să pleci la drum şi, după 12 ani de căsnicie, să-ţi dea cu şutul. A dat de o dragoste pasională şi a uitat tot ce a fost între noi”, se destăinuie bărbatul, care de mai bine de doi ani face şi pe mama, şi pe tata, cum se pricepe mai bine.
Situaţiile în care taţii sunt nevoiţi să preia şi rolul de mamă nu sunt chiar atât de rare, spun psihologii. „Sunt situaţii de deces, divorţ, detenţie, alccolism, când copiii mai rămân şi în grija tatălui”, spune psihologul Gyorgy Gaspar, de la Centrul de Educaţie Emoţională şi Comportamentală pentru Copii din Bucureşti.
O parteneră devine greu de găsit
După ce a rămas singur cu fetiţa, Cristian povesteşte că a dat peste situaţii sensibile, în care ajutorul unei femei ar fi fost binevenit. „Am încercat să-i explic fetei cum e cu menstruaţia, cum e cu băieţii, dar recunosc că m-am înroşit puţin. I-a mai explicat şi bunica, dar poate că altfel ar fi stat lucrurile dacă ar fi avut mamă”, spune mâhnit bărbatul.
Deşi a încercat să-şi refacă viaţa, până acum nu a găsit o parteneră care să-l iubească atât încât să-l accepte cu tot cu copil. „Mă apasă singurătatea, doresc să mă recăsătoresc, dar relaţiile se strică atunci când vine vorba despre fetiţă şi despre faptul că o pun pe ea pe primul loc”, spune Cristian.
Dacă ar fi fost femeie, crede el, poate i-ar fi fost mai uşor. Câte femei cu copii, recăsătorite, nu sunt pe lume? De ce pentru bărbaţi este mai greu să-şi refacă viaţa atunci când au un copil de crescut? – se tot întreabă bărbatul.
Oricât a încercat să justifice gestul soţiei sale de a-l lăsa singur cu un copil pe care amândoi şi-l doriseră, nu a găsit un răspuns. „Nu ne lipsea mai nimic – aveam casă, aveam maşină, nu eram nici foarte tineri ori imaturi, căci eu aveam 28 de ani, iar ea aproape 25 când a venit pe lume Ioana. Probabil, a plecat de prea mult bine”, caută el o explicaţie. După divorţul părinţilor, Ioana cu greu şi-a recăpătat echilibrul. Nu mai mânca, nu mai vorbea. „Acum este premiantă şi i-a revenit pofta de viaţă. Mă tot îndeamnă să-mi găsesc iubită şi îmi arată mereu cupluri când ieşim la plimbare în parc”, spune Cristian, care a eşuat până acum în găsirea unei noi soţii.
Flexibilitatea psihologică este un atu
Psihologii care s-au mai întâlnit cu astfel de cazuri spun că „o femeie cu un copil este altfel semnificată de societate” şi de aceea îi este mai uşor să-şi întemeieze o nouă familie. „De regulă, femeia este văzută drept «cheia casei», iar bărbatul – «stâlpul casei». Un tată singur, cu un copil de crescut, reprezintă o situaţie neobişnuită pentru imaginarul colectiv. Are loc o inversiune de roluri, iar tatăl poate fi perceput ca fiind prea moale şi prea feminizat pentru un bărbat”, crede psihologul Matei Georgescu.
Alţi psihologi au observat că, în unele situaţii, în momentul în care un tată rămâne singurul responsabil pentru viitorul copilului apare tendinţa de supraimplicare. „Poate ignoră, mai mult sau mai puţin conştient, rolul de bărbat. În astfel de situaţii, oamenii uită de propria persoană, de nevoi, şi se canalizează într-un singur sens”, este de părere psihologul Gyorgy Gaspar. Pentru ca un adult divorţat să-şi construiască o nouă familie este nevoie de inteligenţă emoţională şi flexibilitate psihologică, afirmă specialişii.
„Unii părinţi încep să aibă sentimente de vinovăţie o dată ce încep să investească în starea lor de bine. De aici şi rezistenţa faţă de alegerea unui nou partener de viaţă”, spune psihologul Gyorgy Gaspar. Totodată, implicarea într-o nouă relaţie poate fi percepută drept un efort suplimentar şi poate nejustificat pentru a dezvolta o nouă relaţie sentimentală.
„Dificultatea de a găsi o nouă parteneră poate apărea şi din cauză că bărbatul nu oferă tot. Dacă îi spui unei femei din start că este pe planul cinci, iar copilul pe planul întâi, şansele de a forma un cuplu cu ea sunt mici. Datoria de părinte nu ar trebui să-i confişte nimănui întreaga viaţă, iar implicarea într-o relaţie, în acest caz, nu ar trebui percepută drept un abandon al fetiţei”, spune psihologul Matei Georgescu.
