0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum este mai bine să servim mesele zilnice?

Cum este mai bine să servim mesele zilnice?

Persoanele care consumă zilnic un mic dejun şi un prânz consistent îşi ţin mai bine sub control greutatea şi glicemia, comparativ cu cele care preferă să ia şase gustări zilnic, au descoperit cercetătorii din Cehia.

Potrivit unui studiu realizat în ­Cehia, două mese copioase zilnice ­s-au dovedit benefice mai ales pentru persoanele cu diabet de tipul 2, însă de această “dietă” ar putea beneficia orice persoană care doreşte să îşi ţină greutatea sub control.

În testele efectuate de o echipă de oamenii de ştiinţă cehi, persoanele care consumau un mic dejun şi un prânz consistent în fiecare zi au slăbit, în medie, cu 1,5 kilograme mai mult decât persoanele care aveau tendinţa să consume gustări mai ­mici, de mai multe ori pe zi.

De asemenea, la începutul lunii mai, cercetătorii olandezi au descoperit că gustările mici şi frecvente bogate în zahăr şi grăsimi contribuie la creşterea depozitului de colesterol din ficat şi îngroaşă talia, însă consumul unor porţii mai mari, de trei ori pe zi, nu are nici un impact negativ asupra acestora.

La studiul cercetătorilor din Cehia au participat 54 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 30 şi 70 de ani, care urmau un tratament împotriva diabe­tului de tipul 2 – cea mai frecventă formă a acestei boli, care de obicei este ţinută sub control prin dietă strictă.

Participanţii la studiu au fost rugaţi să aleagă dintre două diete, fiecare conţinând cu 500 de calorii mai puţin decât cantitatea zilnică recomandată, potrivit Mediafax.

Un grup de 27 de subiecţi a consumat zilnic şase mese mai puţin consistente, timp de 12 săptămâni, în timp ce al doilea grup a consumat zilnic un mic dejun şi un prânz consistent.

Apoi grupurile au făcut schimb de diete – bazate pe acelaşi conţinut de macronutrienţi şi calorii – şi au continuat experimentul timp de alte trei luni. Echipa de cercetători a măsurat ulterior nivelul de grăsimi din ficat, sensibilitatea la insulină şi funcţionarea celulelor beta-pancreatice, care produc insulină.

Studiul, publicat în revista Diabetologia, a relevat faptul că greutatea corporală a scăzut în cazul ambelor grupuri – însă scăderea în greutate a fost mai vizibilă în cazul celor care au consumat mese mai copioase.

Persoanele care au consumat două mese consistente pe zi au pierdut, în medie, 3,7 kilograme, în comparaţie cu doar 2,3 kilograme pentru persoanele care consumau mai multe gustări pe parcursul zilei.   

Cele mai citite

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă