2.5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum erau numite de hoţi, codificat, tablourile furate în Olanda

Cum erau numite de hoţi, codificat, tablourile furate în Olanda

Hoţii celor şapte tablouri de la Muzeul Kunsthal din Rotterdam vorbeau codificat despre operele de artă, spunându-le „câini” sau „morţi”, potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată dşi Terorism (DIICOT), transmite Mediafax.

Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată, în 15 iulie, pe Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Bitu, Olga Dogaru, Petre Condrat şi, în lipsă, pe Adrian Procop, în dosarul privind furtul celor şapte tablouri de la muzeul Kunsthal din Rotterdam, valoarea prejudiciului fiind estimată la 18 milioane de euro.

Anchetatorii prezintă în rechizitoriu o discuţie purtată în 22 noiembrie 2012, la 17:38, pe un site de socializare, de Radu Dogaru (de pe contul Jhon Dilinger) şi Eugen Darie (Andreea Damaschin) în care se referă la tablourile furate folosind cuvântul „morţi”.

„Jhon Dilinger – Ce ai facut ai aruncat morţii?

Andreea Damaschin (inc. Darie Eugen) – nu, acum ma gandeam unde sa-i arunc..acum sunt în altă parte da vreau sa-i iau k sa stau lin

Jhon Dilinger – depinde ce este aici in rapa asta la mine

Andreea Damaschin (inc. Darie Eugen) – nu e ma mare lucru k le-am făcut bucăţele? care râpă de la tn?

Jhon Dilinger – este aici una la mine la ieşire arunci şi o vacă

Andreea Damaschin (inc. Darie Eugen) – te sun să o duc p mama ls c şi să iau maşina şi te sun”.

În altă conversaţie, din 13 ianuarie 2013, Radu Dogaru şi Eugen Darie vorbeau despre vânzarea tablourilor furate.

„(…) Darie Eugen : Da, măi. Hai să mergem, să vorbim cu ăsta, înţelegi? Şi… vedem, poate găsim să le dăm( n.n. – tablourile sustrase) …. Nu?

Dogaru Radu : Da, mă.

Darie Eugen : Dacă le-am dat (n.n. – tablourile sustrase), am şi ras-o! Unde vrea sufleţelul tău mergem!

Dogaru Radu : Hai, mă, lasă! Păi cu alea (n.n. – fetele care prostituează în străinătate) n-ai bani ? dă-te-n p… mea! Stai în alea (n.n. – în banii obţinuţi din vânzarea tablourilor), cu vacanţa ta, dă-te-n…..!

Darie Eugen : Ce bani am, mă, păduchiosule?”

De asemenea, într-o altă discuţie, din 19 ianuarie, ora 10.37, Radu Dogaru (Jhon Dilinger) şi Alexandru Bitu au vorbit despre modul în care urmau să vândă tablourile şi despre sumele de bani pe care urmau să le primească de la cumpărător, ei referindu-se la operele de artă folosind cuvântul „câini”.

„Bitu Alex-Mihai: Las ca vad eu maine t mai gandesti. Si tu Ma mai gândesc si eu Si mâine din sunt l tn

Jhon Dilinger: sa puna 4 din alea ( n.n. – 400.000 euro) antrio geanta daca are sange si nou ducem caini (n.n. – tablouri) an alta pe alta parte si am terminat balciu daca vrea sa o facem jmechereste

Bitu Alex-Mihai: Pai da

Jhon Dilinger: fara sustinatori fara nimik tu si el”

Într-o altă discuţie despre vânzarea tablourilor, purtată în 16 ianuarie tot pe un site de socializare, vecinul lui Radu Dogaru, Cătălin Croitoru, îi sugerează acestuia să meargă la Gigi Becali.

„Jhon Dilinger (Radu Dogaru) – sused

Croitoru Catalin – ce faci sused

Jhon Dilinger – bine acasa auzi ma frate tu te stii cu rusu ala care este cu purtula

Croitoru Catalin – da

Jhon Dilinger – da ala mare

Croitoru Catalin – cu igor ala care vine in Romania mereu

Jhon Dilinger – eu nu stiu cum il cheama asociatul ala mare care a fost si cu petrica nimkon nikon
Croitoru Catalin – da frate zi ce treaba ai cu el si rezolvam vrei sa te sun sa vb la telefon

Jhon Dilinger – si cum ajungem la el nuuuuuuuuu la tf

Croitoru Catalin – pai ajungem usor daca e in tara

Jhon Dilinger – ma frate este ceva tare rau de tot la mine si ala poate fi interesat da tu vb personal cu el sau mai intai cu serghei

Croitoru Catalin – vb personal si ma admira ma chema la el sa stam la o tigara si dupa ce fumam gata hai la treaba

Jhon Dilinger – da tu ce zici este de incredere

Croitoru Catalin – oricum ce vb cu el dupa aia se consulta cu serghei

Jhon Dilinger – opaa aici nu stim daca serghei isi tine gura este o problema

Croitoru Catalin – daca nu stiu despre ce e vorba nu stiu ce sa zic

Jhon Dilinger – oricum este ceva care il depaseste financiar pe serghei asta din punctul meu de vedere eu nu am prietenie nici macar cu serghei (n.n. – mart. Cosma Serghei) si nu stiu daca ma haleste

Croitoru Catalin – pai si in toata romania asta numa asta are bani? mergem la GIGI BECALI si vb

Jhon Dilinger – nu este vorba de asta sused rusul este persoana potrivita asa zic eu acuma nu stiu daca il intereseaza dar cu siguranta o sa i aplaude genunchii de emotii daca aude despre ce este vorba daca erai mana dreapta a lui sergei cum sant ivanus si aia totii dupa acolo

Croitoru Catalin – eu daca eram acolo mergeam personal si vb cu el asa nu stiu ce sa spun si ar fi bine sa te interesezi daca e acolo sa nu cumva sa fie plecat ca au fost sarbatorile

Jhon Dilinger – sigur duceam combinatia la bun sfarsit

Croitoru Catalin – asta e frate eu n-am avut loc acolo trebue sa stii sa lingi in cur asa fac aia

Jhon Dilingerda – susued daca reusim ceva ai 5 la suta din valoa”

În dosarul privind furtul celor şapte tablouri, Radu Dogaru, Eugen Darie, Alexandru Mihai Bitu şi Olga Dogaru au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, Petre Condrat în stare de libertate, iar Adrian Procop a fost deferit justiţiei în lipsă, a precizat DIICOT.

Dogaru şi Procop sunt acuzaţi că, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, au intrat prin efracţie în muzeul Kunsthal din Rotterdam, cu complicitatea lui Darie, de unde au furat şapte picturi în ulei şi acuarele.

De la muzeul din Rotterdam au fost furate atunci tablourile „Tete d´Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait” de Meyer de Haan şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

Alexandru Mihai Bitu este acuzat că a aderat la grupul infracţional şi i-a ajutat pe Dogaru, Darie şi Procop în încercarea de a valorifica tablourile furate, precum şi că a intermediat comercializarea operelor de artă.

Petre Condrat a fost trimis în judecată pentru tăinuire, fiind acuzat că a înlesnit inculpaţilor Dogaru şi Darie valorificarea a două dintre operele de artă, „cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni”, au precizat procurorii.

Olga Dogaru, mama lui Radu Dogaru, este acuzată că ar fi transportat şi ascuns tablourile care au fost furate de la muzeul din Rotterdam.

Dosarul a fost trimis de DIICOT – Structura Centrală la Judecatoria Sectorului 3 Bucureşti, care a stabilit primul termen de judecată în 13 august.

Cele mai citite

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Mohamed Salah, aproape de despărțirea de Liverpool! „Normal că sunt dezamăgit”

Mohamed Salah, decisiv în victoria lui Liverpool cu Southampton, a declarat că viitorul său la echipa de pe Anfield este incert, deoarece nu a...
Ultima oră
Pe aceeași temă