Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost supusă unui test de stres care a simulat apariţia unui cutremur devastator, o inundaţie şi chiar un tsunami din Marea Neagră. Centrala a fost proiectată să reziste unui cutremur de 7,8 grade pe scara Richter, iar testul de stres a simulat un cutremur de peste 8 grade. Un cutremur de acest gen se poate întâmpla o dată la 10.000 de ani, potrivit specialiştilor în domeniu.
„Centrala de la Cernavodă a fost construită să reziste la o acceleraţie de 0,2 g (g – acceleraţia gravitaţională = 9,81 m/s2)., echivalentul unui seism de 7,8 grade pe scara Richter, iar la testul de stres s-a aplicat o acceleraţie de 0,35-0,4 g,” a explicat vineri Cantemir Ciurea, director CNCAN, la o conferinţă de presă.
Întrebat de reporteri ce reprezintă acceleraţia de 0,35-0,4g, directorul CNCAN a răspuns că « ar trebui să apelăm la domnul Mărmureanu, ca să aflăm exact ce reprezintă », dar un cutremur de acest gen ar putea avea loc « o dată la 10.000 de ani ».
În cazul unui tsunami din Marea Neagră, centrala de la Cernavodă nu ar fi afectată pentru că se află la 60 de km depărtare de mare, iar valul şi-ar pierde din putere.
„Raportul preliminar privind testele de stres pentru CNE Cernavodă a confirmat marjele de siguranţă ale centralei şi capacitatea acesteia de a rezista la evenimentele incluse pentru analiza în specificaţiile ENSREG, inclusiv un nivel de rezistenţă la seism conform cerinţelor internaţionale pentru centralele nucleare noi. Nivelele de seism analizate pentru CNE Cernavodă reprezintă cutremure severe la care centrala rezistă dar în cazul cărora infrastructura din jurul centralei ar putea fi afectată”, a declarat Vajda Borbala, preşedinte CNCAN.
Compania Nuclearelectrica care operează Centrala Nucleară de la Cernavodă a luat măsuri de siguranţă suplimentare dupa accidentul de la Fukushima. Directorul CNCAN a anunţat că s-au cumpărat două generatoare diesel mobile ca să existe alimentare cu curent electric a centralei nucleare în orice condiţii.
„Acţiunile luate de CNE Cernavodă după producerea accidentului de la Fukushima, includ elaborarea şi implementarea unor noi proceduri de răspuns la urgenţa în cazul unor situaţii care ar putea duce la pierderea totală a alimentării cu energie electrică sau la pierderea capacităţii de îndepărtare a căldurii reziduale din bazinul de stocare a combustibilului uzat, precum şi a unor proceduri specifice de răspuns la accidente severe. Au fost luate măsuri pentru pregătirea specifică a personalului pentru utilizarea noilor proceduri, asigurarea unor facilităţi de alimentare cu energie electrică din surse suplimentare independente, constând în generatoare electrice mobile şi implementarea unor modificări de proiect pentru asigurarea de surse suplimentare de apa de răcire în cazul unui accident sever”, a precizat Vajda Borbala.
La data de 15 septembrie 2011, CNCAN a finalizat şi a transmis la Comisia Europeana primul raport asupra implementării testelor de stres pentru centrala nuclearoelectrica (CNE) de la Cernavodă.
Efectuarea testelor de stres a fost solicitată de Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană pentru toate centralele nuclearoelectrice din Uniunea Europeană, în urma accidentului de la Fukushima Daiichi din Japonia.
În urma evaluarilor şi inspecţiilor efectuate de CNCAN, s-a constatat ca analizele efectuate de CNE Cernavodă respecta metodologia şi specificaţiile pentru testele de stres şi oferă o estimare conservativă a marjelor de siguranţa ale centralei. Oportunităţile de îmbunătaţire identificate nu necesită acţiuni imediate, riscul rezidual datorat evenimentelor în afara bazelor de proiectare fiind foarte scăzut şi menţinut sub control.
Raportul final privind testele de stres pentru CNE Cernavodă urmează a fi transmis de SNN la CNCAN până la data de 31 octombrie 2011, împreună cu propunerile de îmbunătăţire şi termene de realizare. Până la finele anului 2011, CNCAN va efectua evaluări şi inspecţii suplimentare şi va elabora raportul naţional privind testele de stres.
În primul trimestru al anului 2012, rapoartele elaborate de CNCAN, precum şi activităţile de inspecţie efectuate la CNE Cernavodă, vor fi supuse unei evaluări colegiale (de tip peer-review), organizate de Comisia Europeană cu participarea unor reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare din alte ţări membre UE.
În plus faţă de testele de stres pentru reevaluarea securităţii nucleare, Comisia Europeană a cerut şi implementarea de teste de stres pentru reevaluarea siguranţei nucleare (protecţia fizică). Domeniul şi specificaţiile pentru acestea sunt în curs de elaborare.