Scandalul de săptămâna trecută legat de cozile pentru dat bani statului arată un adevărat conflict între civilizaţii: între cetăţeni, care cred că trăiesc în Europa şi nu acceptă ideea de a sta la cozi, şi un stat care nu concepe să se comporte altfel decât obtuz. Am iniţiat o petiţie online prin care îndemnam oamenii la grevă fiscală până când nu vom putea plăti aceşti bani printr-o declaraţie unică, anuală şi online. Sunt încă uimit că 5.000 de oameni mi s-au alăturat în acest demers, semnând petiţia. Cei care ne acuză că nu vrem să plătim şi suntem evazionişti sunt răuvoitori, chiar acesta era mesajul petiţiei: plătim, dar civilizat. Cât despre comentatorii gregari de genul „aşa vă trebuie, băi, ziariştilor!”, cu varianta „tu vorbeşti, Ghinea, care ai scris de bine despre Băsescu?”, nu am nimic să le spun. Nu pierdem vremea cu trolii. Modul în care se încasează banii a ajuns deci un test pentru respectul faţă de cetăţeni. Dar când această problemă se va rezolva, tot va trebui să ne gândim la filosofia din spatele ordonanţei. O filosofie bolnavă în sine.
Ce problemă a vrut să rezolve Guvernul? De fapt, au fost două probleme, una imediată şi alta pe termen lung. Problema imediată: regimul drepturilor de autor era abuzat. Am spus-o şi săptămâna trecută, sunt de acord că era o problemă. Dar nimic nu împiedica Fiscul să verifice că nu există act de creaţie din partea şoferilor, în fiecare contract pe care îl închei cu autorii de la CRPE se specifică clar ce raport anume vor scrie. Munca de creaţie poate fi probată. Legislaţia veche era suficientă pentru a stopa abuzul. Trebuia doar o poziţie activă din partea Fiscului. În loc să aplice bine vechea legislaţie, statul a preferat să-i incrimineze pe toţi cei plătiţi ca autori. Este o politică publică proastă şi contraproductivă. În loc să-i depistezi pe cei puţini care abuzează, măreşti sarcina administrativă pentru toţi. Îi pedepseşti astfel exact pe cei corecţi, care plăteau aceste dări către stat. Statul pierde, pentru că încasările scad dramatic (cei care pot nu vor mai declara deloc contractele la Fisc, deci Fiscul pierde şi impozitul pe venit, care se plătea şi până acum – ideea că nu se plăteau deloc taxe pe drepturi de autor, pe care au înţeles-o unii, este falsă).
Revin la problema pe termen lung pe care a încercat Guvernul să o rezolve: sistemele sociale sunt în colaps, mai ales cel de pensii. Nu trebuie să fiu convins că asta este o problemă gravă. Doar am tot scos în evidenţă în editoriale cifra de 3 miliarde euro, cât este deficitul la pensii în acest an. Doar acum o lună am scris că un deficit structural de o asemenea amploare nu poate fi acoperit pe termen lung, umflând datoria publică. Doar eu am încasat înjurături sub articole spunând că oricine va veni în locul acestui guvern va întâmpina aceleaşi probleme structurale, iar opoziţia vinde iluzii şi ocoleşte problemele reale. Doar eu mi-am pus în cap magistraţii susţinând tăierea pensiilor speciale. Şi aş mai putea continua. Aşa că furia unor postaci sau troli care mă scot de lider al Partidului Evazioniştilor şi Iresponsabililor doar mă amuză. Îndemnul meu la grevă fiscală este un act de responsabilitate în faţa unor măsuri administrative stupide. Bunele intenţii nu scuză stupiditatea.
Ce ar fi trebuit să facă Guvernul în faţa unor asemenea deficite? În primul rând, să înţeleagă cum se face că sistemele sociale din România (pensii, sănătate, şomaj) depind de doar 4 milioane de angajaţi. De ce atât de puţini români sunt încadraţi cu carte de muncă? Pot fi două cauze teoretice: românii fie sunt o adunătură de criminali evazionişti şi iresponsabili care preferă să muncească fără perspectiva de a primi pensie şi îngrijiri medicale, fie au motive raţionale de a încerca să ocolească plata asigurărilor sociale (pentru că, repet, impozitul pe venit se plăteşte oricum). Care să fie cauza? Dările sociale prea mari? Birocraţia excesivă? Neîncrederea că pensia de la stat şi spitalele de stat oricum nu te ajută cu nimic?
Cert este că avem în România, în practică, două regimuri ale muncii: cei care muncesc cu carte de muncă şi cei care au PFA, microîntreprindere, contract de colaborare, drepturi de autor (deşi ar trebui făcută diferenţa între drepturile de autor reale şi cele care maschează contracte de muncă). Unii dintre cei care au carte de muncă spun acum: „Aha, bine vă face Guvernul, să plătiţi şi voi!”. Au dreptate să fie frustraţi, deşi uită toate avantajele pe care le aduce un contract de muncă, avantaje pe care ceilalţi nu le au şi cei mai mulţi nu le pot avea, dată fiind natura muncii pe care o prestează.
Guvernul a constatat deci că prea mulţi români evită contractele de muncă. Şi a plecat de la premisa că toţi fac acest lucru din prima cauză, adică întrucât sunt nişte criminali evazionişti şi iresponsabili. Drept urmare, a ieşit o ordonanţă făcută cu barda, care vrea să anuleze partea flexibilă a pieţei muncii, care ridică costurile administrative enorm şi pune taxe sociale, fără însă ca aceşti oameni să poată beneficia şi de avantajele unui contract de muncă (de pildă, nimeni nu ştie, în practică, cum ţi se poate calcula perioada de contribuţie pentru pensie la contractele de drepturi de autor, ca să nu mai zic de şomaj). Însă oricine care e cât de cât la zi cu teoria politicilor publice le-ar fi putut spune celor din Guvern că a doua cauză este mai probabilă, anume că oamenii fug de contractele de muncă pentru că dările sunt împovărătoare, birocraţia, sufocantă şi pentru că, oricum, nu au încredere în asigurările oferite de statul român. Guvernul a preferat deci să-şi considere cetăţenii nişte criminali iresponsabili în loc să-i considere nişte fiinţe raţionale care profită de oportunităţile legale. Rezultatul? Rata de colectare va scădea dramatic, munca la negru va exploda, deficitul sistemelor de pensii şi sănătate va creşte. În loc să rezolve problema, Guvernul o agravează.
Ce ar fi trebuit făcut? Dacă dorea să mărească baza de colectare, deci ca numărul contractelor de muncă să crească, Guvernul trebuia să liberalizeze rapid şi dramatic piaţa muncii. A făcut o încercare şi i-au sărit sindicatele în cap. Aşa că a preferat să strângă şurubul, cu efectele descrise mai sus. De fapt, trebuia să liberalizeze, să scadă contribuţiile sociale (dacă tot avem deficit la pensii, măcar să-l plătim ştiind că sistemul se însănătoşeşte prin reforme radicale – recomand modelul chilian), să importe conceptul scandinav de flexisecuritate a pieţei muncii, care e la modă acum în UE, să facă din contractul de muncă un beneficiu real pentru oameni, nu o povară enormă pentru angajatori şi angajaţi, cum este acum. Încercarea de a convinge oamenii să aibă contracte de muncă prin creşterea birocraţiei şi a inflexibilităţii va eşua. Guvernul ar trebui să aibă mai multă încredere în cetăţenii săi.
