15.7 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialCum am devenit si redevenit iesean (VII)

Cum am devenit si redevenit iesean (VII)

Prima mea tentativa de revenire in Iasi s-a petrecut in miezul perioadei "liberaliste": in toamna anului 1968, la Iasi a avut loc editia inaugurala a Festivalului National de Poezie "Mihai Eminescu"… Tocmai debutasem editorial, in vara, cu cartea mea de poeme, Rod, iar festivalul acorda marele premiu pentru debut in poezie si acest statut a fost mentinut pana in 1987, cand premiul i-a fost acordat, dar neatribuit, lui Lucian Vasiliu, ocazie cu care, de altfel, festivalul s-a autodizolvat, fiind preluat dupa Revolutie, la initiativa poetului Gellu Dorian, de catre municipiul Botosani… In toamna lui 1968 festivalul a fost ca un cantec de lebada, un delir de libertate…
Incununat cu marele premiu la prima editie a festivalului, inspaimantati, probabil, de prezenta mea, oficialii ieseni nu m-au mai invitat vreodata la nici o sindrofie timp de aproape un sfert de veac, pana in 1992, cand prietenii mei Constantin Simirad, primarul Iasului, si Lucian Vasiliu, directorul Muzeului Literaturii Romane din Iasi, au insistat sa particip la prima editie a Sarbatorilor Iasiului de Sfanta Parascheva…
In tot acest sfert de veac, de cate ori am revenit in Iasi m-am simtit strain si izolat asa cum cred ca s-au simtit si Mihai Ursachi sau Petru Arustei, amandoi considerati "nebuni", Mihai Ursachi pana la plecarea sa in SUA, in 1981, Petru Arustei, pana la moartea sa, in 1984…
In anii ‘80, m-am folosit, ca redactor la revista "Luceafarul", de o initiativa a tovarasilor de la CC al UTC, si anume ca scriitorii consacrati sa se reintoarca la locurile lor de bastina spre a descoperi tinere talente: am mers in dese randuri la Iasi si mai mult in garsoniera de la subsol a lui Lucian Vasiliu decat la intrunirile oficiale organizate de publicatiile studentesti iesene, "Dialog" si "Opinia Studenteasca", am avut prilejul sa-i cunosc pe toti aceia care astazi formeaza elita intelectuala a Iasiului, de la Luca Piu si Lucian Vasiliu pana la Valeriu Stancu si Liviu Antonesei, de la Mihai Dinu Gheorghiu pana la Dan Petrescu… Despre unii am scris in rubrica mea din "Luceafarul" – "Numele Poetului", pe altii i-am publicat sau am incercat sa-i public.
Multi dintre "discipolii" mei de odinioara inca ma mai respecta sau chiar ma iubesc, multi ma detesta sau ma contesta, adevarul e ca putin imi pasa mie de ce cred ei, eu ma bucur ca Iasiul e plin de autori de valoare asa cum recunoaste toata lumea, autori care conform "blestemului tracic", periodic, starnesc cate un scandal monstruos, grupati si dinamizati de cate un "cauzas" fara cauza care in final abandoneaza lupta si incinge o cumetrie cu fostii adversari.

Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

TRAGEDIE: O tânără de 27 de ani și părinții ei au fost găsiți morți într-un apartament din Bistrița

O tânără și părinții ei au fost găsiți morți, sâmbătă seară, în apartamentul lor din Bistrița, în urma unui apel la 112 care anunța...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă