23.1 C
București
miercuri, 9 octombrie 2024
AcasăSpecialCum ajunge un purtător de cuvânt director de aeroport

Cum ajunge un purtător de cuvânt director de aeroport

Noul director al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu este Carsium Cristian Moldovanu, fost purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa. Acesta s-a angajat în cadrul CJC după ce lucrase ca reporter Radio Neptun şi Jurnal de Constanţa, în 2004. În momentul angajării avea 40 de ani şi nota în CV că studia trei ani de zile la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Bucureşti, fără să susţină însă lucrarea de licenţă. Devine purtător de cuvânt al CJC, iar în decembrie 2007, la propunerea preşedintelui instituţiei este numit drept reprezentant al judeţului Constanţa în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Societăţii Naţionale ”Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu”.

Numirea s-a făcut ţinând cont că CJC tocmai intrase în posesia a 20% din acţiunile aeroportului. Numirea lui Moldovanu a fost atunci aprobată cu 20 de voturi pentru şi numai trei abţineri. Moldovanu şi-a dat demisia din CJC anul trecut, dar a rămas angajat al aeroportului. La începutul anului a fost numit membru în Consiliul de Administraţie, iar acelaşi consiliu l-a desemnat, zilele trecute, în funcţia de director general. Din CA fac parte atât persoane care au mai lucrat în domeniu, cât şi politicieni sau oameni de afaceri fără o legătură directă şi aparentă cu aeronautica.

De pe Kogălniceanu vor zbura, în această vară, curse regulate numai spre două ţări: Italia şi Turcia. Potrivit bilanţului publicat de AIMK, traficul de pasageri în 2012 a atins cifra de 94.618, o cifră mult sub potenţial, dacă luăm în considerare că aeroportul din Cluj are un trafic de zece ori mai mare.

Cele mai citite

VIDEO. Ciucă, prezent în emisiunea „La Măruță”, a oferit un moment viral

Nicolae Ciucă a fost prezent la emisiunea de la PRO TV, "La Măruță", acolo unde a fost invitat la rubrica "sosurile picante". https://www.youtube.com/watch?v=JqtltGTVkg8 Nicolae Ciucă, moment...

Rodica Nassar îl apără pe Ciolacu după gafa lui Ciucă

„Răspuns corect. Nota 10”, este reacția deputatului PSD Rodica Nassar după ce Nicolae Ciucă, întrebat ce calități are Marcel Ciolacu, pe care el nu...

Președintele Biden și-a anulat întâlnirea de la Ramstein. Lovitură pentru sprijinul Ucrainei

Anularea călătoriei spulberă speranțele unui semnal puternic de sprijin al SUA pentru Ucraina Președintele american Joe Biden și-a anulat, marți, călătoriile în Germania și Angola,...
Ultima oră
Pe aceeași temă