Colegiul Medicilor Veterinari a avertizat oficial universitatea clujeană că absolvenţii din acest an ar putea să îşi piardă dreptul de a fi socotiţi medici veterinari.
Absolvenţii din acest an ai Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj riscă să nu poată profesa în domeniul în care au studiat timp de şase ani. Şi asta pentru că Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj a votat un document care nu există. Mai exact, organismul în speţă a aprobat, pentru anul universitar 2013–2014 planul de învăţământ pentru anul 2011–2012. Şi asta deşi, potrivit Legii Educaţiei, planurile de învăţământ trebuie aprobate anual, iar prorogarea (prelungirea) unui astfel de document este, practic, imposibilă. Culmea este că senatorii universităţii clujene au aprobat un plan expirat de învăţământ, fără să ştie concret despre ce este vorba, în condiţiile în care în mapele lor nu exista nici un fel de document care să facă referire la acest plan. În schimb, exista un plan de învăţământ întocmit de Consiliul Profesoral al Facultăţii de Medicină Veterinară şi aprobat de Consiliul de Administraţie al Universităţii, care, însă, nici măcar nu a fost discutat. Astfel, senatorii universităţii clujene au votat un document care nu a fost transpus pe hârtie, nu are număr de înregistrare, nu are autor, nu a fost aprobat de nimeni şi nici măcar nu corespunde legislaţiei europene şi legislaţiei româneşti în vigoare. „Este un adevărat abuz. Noi, reprezentanţii Facultăţii de Medicină Veterinară, ne-am ridicat şi am părăsit şedinţa Senatului, pentru că nu puteam fi părtaşi la o ilegalitate”, spune unul dintre reprezentanţii acestei facultăţi în senatul universitar. Potrivit site-ului universităţii clujene, la secţiunea care conţine hotărârile senatului universitar, este menţionat doar că „Se aprobă cu 15 voturi pentru, 10 împotrivă şi 2 abţineri planurile de învăţământ de la Facultatea de Medicină Veterinară readuse la forma din anul universitar 2011/2012, existente la data de 15 septembrie 2012, conform solicitărilor Raportului Corpului de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale nr. 568/DGJC/ 2.08.2013”. De remarcat este faptul că documentul oficial care se referă la planurile de învăţământ conţine anexate planurile de învăţământ ale tuturor facultăţilor, cu excepţia Facultăţii de Medicină Veterinară. Motivul este, reamintim, faptul că planul de învăţământ aprobat de Senatul universităţii nu există. Mai mult, celelalte planuri de învăţământ ale facultăţilor au fost aprobate cu unanimitate de voturi. În cazul planului de învăţământ inexistent, dar aprobat de Senatul universitar, reprezentanţii facultăţii vizate au votat împotrivă, însă documentul care nu există a fost votat de reprezentanţii celorlalte facultăţi. Prorectorul Adrian Oros s-a declarat consternat de această decizie: „Nu ştiu ce presiuni s-au făcut de oamenii de la Ministerul Educaţiei asupra Senatului, ca să fie nevoit să voteze nişte planuri de învăţământ care nu au fost aprobate în Consiliul Profesoral şi în Consiliul de Administraţie. Pe lângă faptul că acest demers este ilegal, el nu respectă sub nici o formă legislaţia europeană şi legislaţia naţională în domeniul pregătirii medicilor veterinari şi pune sub semnul întrebării valabilitatea diplomelor propriilor absolvenţi”. De asemenea, Colegiul Medicilor Veterinari a trimis o adresă Senatului universităţii clujene. Într-un document semnat de preşedintele Colegiului, Viorel Androne, această instituţie atrage atenţia universităţii clujene că planurile de învăţământ trebuie să respecte normele europene în vigoare. În caz contrar, absolvenţii Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj ar putea primi diplome care nu le oferă dreptul să practice profesia pentru care s-au pregătit vreme de şase ani.
Ce spune legea
Potrivit Legii Educaţiei, planurile de învăţământ sunt elaborate în fiecare an de către consiliile profesorale ale facultăţilor. Ele sunt aprobate în consiliile de administraţie ale universităţilor, iar apoi de senatele universitare.
Potrivit Cartei Universitare, Capitolul II – Activitatea şi atribuţiile Consiliului de Administraţie, conform art. 4.3, Consiliul „Avizează planurile de învăţământ elaborate de facultăţi şi departamente, în acord cu standardele naţionale şi internaţionale şi le înaintează spre aprobare Senatului”. Acelaşi document stipulează, în Capitolul IV – Activitatea Senatului, la art 4.4, că „Toate documentele ce vizează aprobarea Senatului, trebuie depuse la secretariatul Senatului pentru consultare, cu minimum 48 de ore înaintea şedinţelor ordinare sau extraordinare”.
Senatul universitar nu poate decât să aprobe sau să respingă un plan de învăţământ. În caz de respingere, poate să formuleze sugestii, care sunt luate în seamă sau nu de către consiliile profesorale. Însă senatul universitar nu poate aproba, din punct de vedere legal, vreun document care nu a respectat procedura. „Este clar un caz de nulitate absolută. Nu poţi să aprobi un document care nu a respectat procedura prevăzută de legislaţia de specialitate. În plus, un document trebuie să fie asumat de un autor, să aibă un număr de pagini, un număr de articole, să aibă un număr de înregistrare. Din câte am înţeles, nici una dintre aceste condiţii nu a fost respectată în cazul planului de învăţământ aprobat de senatul universităţii. Nu există justificarea că o facultate s-a întors la un plan de învăţământ anterior. Un plan de învăţământ este un document cu aplicare limitată în timp. Când expiră, el nu poate fi prelungit şi în nici un caz nu se poate reveni la un document de acum mai mulţi ani. Dacă ar fi altfel, ce anume ar împiedica Senatul universităţii să revină la planul de învăţământ 1954–1955 sau 1869–1870, când a fost întemeiată această universitate? Vă daţi seama, totul ar fi absurd”, spune unul dintre avocaţii consultaţi de redacţia „României libere“.
Un plan ilegal
Lucrurile sunt cu atât mai complicate cu cât planul de învăţământ din perioada 2011–2012 este ilegal. Acesta nu respectă cerinţele prevăzute de Directiva europeană 36 din 2005, care prevede că absolvenţii unei facultăţi de medicină veterinară trebuie să fi parcurs minim 5.500 de ore de studiu. De asemenea, reglementează şi curricula minimă obligatorie. Însă fosta conducere a facultăţii a încălcat această directivă, transpusă în legislaţia internă printr-o hotărâre de guvern. Astfel, o parte dintre disciplinele prevăzute de Directiva europeană în categoria disciplinelor obligatorii au fost declarate drept discipline opţionale. Mai mult, studenţii de anul VI au fost împărţiţi în trei grupe: Animale de Rentă, Animale de Companie şi Controlul Alimentelor. Din greşeală, planul de învăţământ a fost astfel structurat încât două dintre cele trei grupe de tineri care au absolvit în anul 2011–2012 nu au cumulat numărul minim de ore, adică 5.500. Drept urmare, dacă cineva contestă diplomele obţinute de aceşti medici, ei riscă să îşi piardă dreptul de a profesa ca medici veterinari pe teritoriul Uniunii Europene, deci şi în România. Acum, coşmarul poate reîncepe, din cauza senatului universitar, care a decis să revină ilegal la acest plan de învăţământ. O situaţie asemănătoare este şi la Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti. Deja, o serie de studenţi au anunţat că îşi vor retrage dosarele şi că îşi vor finaliza studiile la facultăţile de medicină veterinară din Iaşi şi din Timişoara, ale căror planuri de învăţământ respectă prevederile Directivei europene 36 din 2005. Că aşa stau lucrurile stau mărturie documentele Colegiului Medicilor Veterinari, organizaţia profesională abilitată să certifice conformitatea studiilor din facultăţile româneşti cu legislaţia europeană. În anul 2012, timp de cinci luni, Colegiul Medicilor Veterinari a refuzat să mai elibereze certificate de conformitate pentru absolvenţii facultăţilor din Cluj şi din Bucureşti. În cele din urmă, Ministerul Educaţiei şi reprezentanţii celor patru universităţi de profil au elaborat un document care atestă că disciplinele obligatorii ar fi fost absolvite în cadrul altor materii. Însă documentul nu face referire la nerespectarea numărului minim de ore, pentru absolvenţii Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj. Unii dintre membrii Colegiului Medicilor Veterinari recunosc faptul că acel document nu reprezintă decât un soi de acoperire, cu ajutorul căreia colegiul a putut relua eliberarea certificatelor de conformitate. „A fost un document eliberat pentru ca nu cumva sute de absolvenţi să aibă de suferit din cauza greşelilor unor oameni”, a spus unul dintre membrii Colegiului.
Interesant este că planul ilegal de învăţământ pe care Senatul universităţii ar dori să îl repună în vigoare corespunde, în foarte mare măsură, cu cel de la Bucureşti, care a fost anulat parţial de către Tribunalul Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 2328 din 28 mai 2012.
Controale abuzive de la Ministerul Educaţiei
Substratul hotărârii senatului universitar de la Cluj, luată vineri şi menţinută luni, este reprezentat de un raport al corpului de control al Ministerului Educaţiei. Acesta a venit la Cluj şi a formulat o serie de constatări, prin care a influenţat revenirea la planul ilegal de învăţământ. Însă juriştii consultaţi de „România liberă“ consideră că acest raport de control este unul abuziv, pentru că reprezentanţii ministerului doresc să impună la Cluj un plan de învăţământ neconform legislaţiei europene. Mai mult, facultăţile de medicină veterinară din Iaşi şi din Timişoara funcţionează cu planuri de învăţământ foarte asemănătoare cu cel propus de conducerea actuală a facultăţii din Cluj şi pe care senatul universităţii a refuzat să îl ia în dezbatere. În aceste condiţii, noua conducere a facultăţii clujene, cea care a iniţiat revenirea la o situaţie normală şi conformă cu reglementările europene, ia în calcul deschiderea unei acţiuni în Justiţie care să oblige Senatul universitar să aprobe un plan de învăţământ în conformitate cu Directiva europeană 36 din 2005.