0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum a reacționat Rareș Bogdan la interceptările procurorilor în dosarul lui Vanghelie

Cum a reacționat Rareș Bogdan la interceptările procurorilor în dosarul lui Vanghelie

Jurnalistul Rareş Bogdan susţine că includerea numelui său în interceptările în dosarul lui Marian Vanghelie este un abuz înfiorator al procurorului de caz şi că nu are nicio legătură de niciun fel cu acesta, informează Mediafax.

Citește și: INCENDIAR! Vanghelie, presiuni pe președintele Iohannis, prin jurnalistul Rareș Bogdan, pentru a scăpa de dosar? INTERCEPTĂRI

El solicită să fie audiat la DNA de către procurorul de caz, pentru a-l privi în ochi, şi precizează că vrea să dea în judecată atât pe acest procuror, cât şi pe DNA, pentru defăimare.

„Nu e normal ce au făcut, mi se pare inadmisibil să introduci numele preşedintelui, numele meu pe o chestiune…Vanghelie putea să zică orice, că intervine la Obama, la şeful CIA, la Merkel, la Putin. Nu e normal să fiu băgat în rahatul ăsta, este o aberaţie, nu aveam ce să caut în acest referat”, a afirmat jurnalistul Rareş Bogdan.

Primarul sectorului 5 Marian Vanghelie, reţinut pentru fapte de corupţie, declară într-o convorbire telefonică interceptată de procurori că ţine legătura cu preşedintele Klaus Iohannis, care ar avea nevoie de el ca să facă majoritate la Senat, prin Rareş Bogdan.

Potrivit unor surse judiciare, la dosarul în care Marian Vanghelie este acuzat de luare de mită pentru favorizarea unor firme în atribuirea de contracte cu primăria, apare interceptarea unei convorbiri între primar şi Mariana-Carla Dinu. Aceasta ar fi intermediat primirea de către Vanghelie a unor părţi din „comisionul” de 20 la sută din valoarea contractelor pretins de primar.

Citește și: ICCJ analizează arestarea lui Vanghelie. Primarul: Am un loc în celulă pentru Ponta şi Oprea

În conversaţia interceptată, Vanghelie încearcă să o convingă pe Dinu să dea declaraţii în favoarea sa și îi spune să stea liniştită, pentru că el poate interveni pe lângă preşedintele Klaus Iohannis, prin intermediul jurnalistului Rareş Bogdan.

Cele mai citite

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă