Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politici economice şi monetare Olli Rehn, Simon O’Connor, a declarat, marţi, că, indiferent dacă va decide să continue sau nu programul de precauţie cu Comisia Europeană şi FMI, este esenţial ca România să ia măsurile fiscale pentru atingerea obiectivelor bugetare şi să realizeze amplele reforme structurale convenite cu finanţatorii externi, conform B1 TV.
Această reacţie vine după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat, luni seară, că nu va semna memorandumul cu FMI, deoarece nu este de acord cu acciza la carburanţi.
Citeşte şi: Băsescu: Nu aprob Memorandumul Guvernului cu FMI. Ponta: Nu mai avem acord cu FMI. Sârbu: este iresponsabil
„România a fost cea care a solicitat un program de precauţie şi România este cea care trebuie să decidă dacă doreşte să continue cu programul care a fost convenit”, a afirmat oficialul din Comisia Europeană.
Citeşte şi: Dezbaterile la buget încep marţi. PSD, PNL şi PC au întâlnire cu Ponta
El a subliniat, însă, că indiferent de decizia României, este esenţial ca ţara să continue aplicarea recomandărilor Consiliului Uniunii Europene din iulie.
„Indiferent ce alegere face România, este esenţial ca ţara să continue punerea în aplicare a recomandărilor emise de către Consiliul Uniunii Europene în iulie. Acestea includ măsuri fiscale pentru a asigura atingerea obiectivelor bugetare convenite şi ample reforme structurale pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative a României şi pentru a îi ridica potenţialul de creştere economică”, a mai declarat acesta.
Citeşte şi: Băsescu: Taxa pe benzină poate fi evitată tăind bugetul Ministerului Dezvoltării