17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialCum a intrat Blue Air în insolvenţă

Cum a intrat Blue Air în insolvenţă

Tribunalul Bucureşti a admis o cerere înaintată de Carpatair şi Service Excellence Solutions pentru intrarea în insolvenţă a Blue Air. Compania a contestat decizia şi spune că nu mai are datorii către cele două firme.

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri intrarea în insolvenţă a Blue Air, la cererea Carpatair şi Service Excellence Solutions, doi parteneri de afaceri ai operatorului aerian low-cost, singurul autohton. Carpatair a depus la jumătatea lunii martie, la Tribunalul Bucureşti, dosarul prin care cere insolvenţa Blue Air, în contul unei datorii în valoare de 30.000 de euro, ca urmare a închirierii unei aeronave SAAB 2000 către Blue Air. Datoriile au fost însă plătite la câteva zile după depunerea cererii de insolvenţă la tribunal recunoaşte Paula Ardelean, vicepreşedinte al Carpatair. Potrivit directorului Blue Air, Sheriff Ussama, părţile, anume Carpatair şi Service Excellence Solutions, pe de o parte, şi Blue Air, pe de altă parte, au ajuns la o înţelegere de plată amiabilă şi s-au achitat la zi debitele restante, dovezile existând la dosarul insolvenţei.

Ce s-a întâmplat

În pofida unui mediu economic mai dificil în 2010, anume erupţia vulcanului islandez, criza economică ce a lovit puterea de cumpărare a românilor, Blue Air a înregistrat o creştere a numărului de pasageri în prima jumătate a anului, a spus Florentina Ivan, director de marketing al operatorului aerian, respingând astfel ipoteza unor dificultăţi financiare ale companiei, altele decât restructurări normale ale activităţii şi personalului. Luna trecută linia a renunţat la 5 din cele 11 avioane pe care le opera şi a disponibilizat 300 din cei 800 de angajaţi. Potrivit Finanţelor, operatorul a înregistrat anul trecut un profit net de 6 milioane de lei, de aproximativ zece ori mai mare decât cel din 2008. La începutul anului linia aeriană avea planuri mari de extindere, anume extinderea operaţiilor prin cumpărarea a cinci noi aeronave şi angajarea a 250 de persoane.

Ce acuză compania    

Oficialii Blue Air sunt nemulţumiţi de difuzarea în presă a unor informaţii referitoare la insolvenţa companiei mai înainte ca decizia Tribunalului Bucureşti în acest sens să fie redactată sau comunicată. Ei acuză un atac direct la imaginea companiei, care influenţează direct şi negativ activitatea comercială. „Sentinţa în acest dosar nu a fost comunicată, nici redactată, nu apare în condica de şedinţă a Tribunalului Bucureşti, nici pe site-ul acestei instituţii, se arată într-un comunicat Blue Air.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă