Dacă în urmă cu două decenii Galaţiul încă mai era un centru industrial puternic şi se situa pe locul 4 între judeţele cu cele mai consistente contribuţii la PIB, anii de tranziţie, cu restructări, privatizări eşuate şi falimente aranjate de dragul transformării uzinelor de stat în afaceri imobiliare, la Galaţi au fost desfiinţate 125.600 de locuri de muncă.
Dacă în 1990 în judeţ existau 234.400 de salariaţi, la sfârşitul lui ianuarie 2013 numărul salariaţilor scăzuse la 108.807 persoane. În ianuarie 2013 erau cu 3.139 mai mulţi salariaţi decât în ianuarie 2012. Aceste fluctuaţii nu schimbă cu nimic efectele economice şi sociale ale desfiinţării locurilor de muncă. Cum o mare parte a celor 108.000 de locuri de muncă sunt în zona prestărilor de servicii este evident că restrângerea activităţilor de producţie industrială a instaurat sărăcia la Galaţi. Au scăzut, pe rând, contribuţia la PIB şi nivelul de trai. Dar sunt şi 3-4 exemple de uzine de stat salvate de la dezastru.
La fostul Sidex, au dispărut 25.000 de locuri de muncă
Munca în industrie nu mai are căutare la Galaţi, iar meserii ca rabotor sau sculer-matriţer sunt pe cale de dispariţie. Dacă în 1989 Combinatul Siderurgic avea 28.000 de angajaţi şi producea 7.663.000 tone de oţel, producţia scăzuse în 2008-2009 la 3,5 milioane de tone iar pe fondul crizei a fost înregistrată o nouă scădere la 1,7 milioane de tone oţel. Acum, ArcelorMittal mai are aproximativ 7.200 de salariaţi. La celelalte întreprinderi de pe platformă, în principal la IACMRSG şi IUG, mai erau în anii de glorie alte 7000 de locuri de muncă. Între timp, cea mai mare parte au fost desfiinţate.
La Damen, acoperire cu comenzi
La 15 ani de la preluarea de către grupul olandez Damen, Şantierul Naval este o afacere care merge foarte bine, chiar dacă criza resimţită în domeniul naval începând din 2009 a afectat şi compania gălăţeană. La Damen Galaţi activitatea este acoperită cu comenzi cu un an înainte. De la 5.000 de angajaţi în 1990, s-a ajuns la 1.800. Au fost făcute investiţii consistente în retehnologizare. Nu numai că au fost sistate disponibilizările, dar în umă cu doi ani au fost făcute peste o sută de angajări, dar uneori s-a trecut la programul de 10 ore şi lucrul în ziua de sâmbătă.
Mehid, o ruină
Fosta întreprindere de echipamente hidraulice, Mehid SA, a ajuns, de la 578 angajaţi şi o cifră de afaceri de 4,7 milioane lei în 1999, când a fost preluată de omul de afaceri Corneliu Mangalea, la 67 angajaţi şi o cifră de afaceri de 2,4 milioane în 2009. Sistematic, Fiscul scoate la licitaţie hale, terenuri, spaţii de depozitare, atelierele turnătorie şi forjă. Fabrica principală, de pe bulevardul Coşbuc, a ajuns o ruină. A fost lăsată la îndemâna hoţilor, care o demolează cărămidă cu cărămidă. Cu o bună administrare, Mehid-ul ar fi putut deveni o afacere profitabilă, pentru că producţia de echipamente hidraulice nu este una care să nu îşi găsească loc pe piaţa subansamblelor.
Trefo SA, fosta Fabrică de Cuie şi Lanţuri, înfiinţată în 1955 şi care producea, sârmă, cuie şi lanţuri navale, a fost preluată de un investitor italian şi mutată la Brăila. Are o producţie anuală de 40.000 tone. Pe terenul fostului Trefo se ridică un ansamblu rezidenţial, al altui investitor italian. Anul trecut, în noiembrie, pe terenul fostei uzine a fost inaugurat primul mall din Galaţi.
Intfor-ul, pe minus
Altă mare întreprindere gălăţeană, laminorul Intfor SA, avea în 1999 un număr de 1.322 angajaţi şi o cifră de afaceri de 32 milioane. A fost preluată de grupul Profiland, al omului de afaceri Andrei Lişinschi, dar pe fondul actualei crize a ajuns într-o situaţie falimentară. Dacă în 2008, după retehenologizări, avea 578 angajaţi şi o cifră de afaceri de 118 milioane lei, în 2011 ajunsese la pierderi de 40 milioane euro. Acum, încearcă să supravieţuiască în condiţii de criză. Chiar şi în aceste condiţii, Intfor-ul este totuşi un exemplu pentru modul în care poate fi retehnologizată o fostă uzină de stat. Un exemplu similar este cel al fostei uzine mecanice navale, Mehid SA, relansată de TransPec, după o privatizare eşuată cu investitori olandezi.
Elnav – o afacere profitabilă pusă pe butuci
A fost pusă pe butuci şi una dintre cele mai profitabile afaceri de la Galaţi, Elnav SA. Înfiinţată în 1978, producea elice pentru nave de diferite tonaje, până la petrolierele de 150.000 tone, cum era “Independenţa”, propulsat de două elice cu diametrul de 10,5 m şi greutatea de 40 tone. Elnav producea elice şi pentru export şi lucra şi pentru industria de apărare, producând elicele cu diametrul de 0,5 m pentru amfibiile produse la Moreni. Anual, pe porţile uzinei ieşeau 20.000 tone de piese turnate. Ca şi Mehid, Elnav-ul a ajuns în proprietatea omului de afaceri Corneliu Mangalea. Dacă ar fi fost bine administrată, Elnav SA ar fi putut rămâne o afacere profitabilă, producând elice pentru navele construite în cele 7 şantiere navale care funcţionează în România, dar şi pentru export. Ar fi putut produce şi piese turnate pentru industria auto.
