Alexandru Bibu, elev în clasa a XII-a la Liceul Jean Monnet, fiul unui consilier PDL de la Tulcea, a fost, până ieri dimineaţă, martor acoperit în dosarul liderului interlop Sile Cămătaru (condamnat la 15 ani închisoare), dar a fost deconspirat.
Forţele speciale ale Poliţiei Capitalei, coordonate de procurorii Parchetului Sectorului 4 al Capitalei, ajutaţi de serviciul secret al Internelor, au descins ieri dimineaţă în forţă la nouă locuinţe ale membrilor grupării interlope coordonate din închisoare de Vasile Balint, zis Sile Cămătaru. Au fost confiscate arme albe, bani, calculatoare, telefoane mobile, înscrisuri. La Cămataru ar fi fost găsite mai multe cartele şi trei telefoane mobile, ascunse în locuri diferite în celulă. În acelaşi dosar este anchetat şi liderul interlop constănţean Nureydin Beinur. Grupările interlopilor Cămătaru şi Beynur sunt specializate în proxenetism, cămătărie, impunerea taxelor de protecţie, evaziune fiscală.
Elevul Alexandru Bibu trebuia să fie unul dintre martorii protejaţi din acest dosar. El a fost însă deconspirat, motiv pentru care tot ieri poliţiştii l‑au luat de la şcoală pentru a-l proteja, spun surse judiciare. Acum, anchetatorii încearcă să descopere „cârtiţa”.
Bibu – conducere sub influenţa alcoolului
Ştirea, pe surse, potrivit căreia elevul Alexandru Bibu a fost săltat de poliţişti din sala de clasă a luat ieri amploare deoarece tânărul, fiul unui consilier PDL Tulcea, avea dosar penal pentru un accident de circulaţie pe care l-a făcut la începutul lunii august, pe când era minor. A condus noaptea maşina, deşi nu avea carnet şi consumase alcool. A lovit un taximetrist şi a tamponat alte trei maşini, apoi a încercat să fugă, dar a fost prins. Brigada de Poliţie Rutieră a finalizat dosarul în noiembrie, cu propunerea de trimitere în judecată. Acum, dosarul se află la Parchetul Sectorului 1 al Capitalei.
Liceul Jean Monnet a fost zguduit în ultima perioadă de mai multe scandaluri: un profesor a fost arestat pentru violarea unei eleve, iar alte două eleve sunt cercetate pentru furt.