Ideea unui premier „independent” sau „tehnocrat” – s-o numim generic „opţiunea Isărescu” – a fost denunţată violent de întreaga clasă politică, de televiziunile mogulizate, dar şi de o bună parte a comentatorilor fără afilieri evidente. Un efort atât de mare de a prezenta o soluţie benefică drept un dezastru e semn de panică.
Că Guvernul Boc şi-a pierdut credibilitatea este un loc comun. Este adevărat, a luat măsuri nepopulare, precum celebrele tăieri de salarii şi reduceri de personal, şi a fost supus unui tir neîntrerupt de atacuri nedrepte, ba chiar murdare, din partea televiziunilor mogulizate, dar, în pofida acestora, şi-a pierdut credibilitatea aproape în întregime pe mâna sa: nu că nu a luat „măsuri de relansare economică”, un reproş demagogic, ci pentru că a acţionat haotic, cu ezitări, reveniri şi cedări inacceptabile, ca şi cum ar fi făcut-o fără să ştie ce face, de fapt, şi cu inima îndoită. În al doilea rând, s-a arătat tolerant în raport cu practicile corupte şi clientelare din propriul partid într-un moment în care cerea sacrificii din partea populaţiei, semn de slăbiciune morală, dacă nu de duplicitate crasă. Cu toate acestea, economia s-a stabilizat, legile cerute de acordul cu FMI au trecut, e timpul pentru relansare, atât a economiei, cât şi a speranţelor. Dar nici o relansare nu e posibilă cu acest guvern. Nu intră în discuţie dacă e drept sau nu pentru Boc, deoarece nu este vorba despre Boc, ci despre Guvernul României. România are nevoie de un guvern nou pentru gestionarea următoarei etape, un guvern mai competent şi cu credibilitatea neştirbită.
Alegerea optimă este ceea ce am numit „opţiunea Isărescu” din motive evidente (dacă avem în România o „opţiune Isărescu” în afara lui Isărescu însuşi este o altă discuţie). Prim-ministrul trebuie să fie o persoană a cărei autoritate morală şi profesională să fie dincolo de orice îndoială. Calificările „neoliberale” ale unui premier de tip Isărescu asigură atât continuarea reformelor rămase în suspensie în aparatul bugetar, cât şi declanşarea lor în sectorul de stat. Singura diferenţă este că un „Isărescu” ar face-o de pe o poziţie de credibilitate. Altfel spus, un Isărescu ar avea capital moral şi de expertiză pentru a restructura din temelii CFR, de exemplu, şi se va bucura de sprijin popular, chiar dacă asta înseamnă să concedieze 15.000 de oameni. La fel în energie şi în regiile autonome care căpuşează bugetul de stat. Ar putea relansa investiţiile în infrastructură fără să se teamă de acuzaţii de clientelism. De ce ar avea nevoie un eventual premier „Isărescu”? De control asupra Economiei, Finanţelor, Dezvoltării Regionale, Transporturilor, Muncii şi, eventual, Agriculturii. Cu credibilitatea intactă, un „guvern Isărescu” îşi poate permite să facă – credibil, coerent şi cu priorităţi clare şi transparente – ceea ce nici un alt guvern politic nu şi-ar putea permite într-o perioadă preelectorală. De aceea un asemenea guvern trebuie învestit acum. Calendarul reformelor e scurt – până la începutul lunii decembrie -, urmând ca anul viitor să fie pregătite alegerile.
De câştigat ar avea şi PDL. S-ar prezenta în alegeri ca patron politic al unui guvern de succes şi ca garanţie a faptului că acest guvern îşi va continua munca şi după alegeri. În lipsa unei locomotive electorale de tip Băsescu, numai un „guvern Isărescu” de succes i-ar putea aduce victoria. Între timp, cu o Monica Macovei în poziţie-cheie, PDL ar avea răgaz să îşi cureţe grădina de Păsaţi, Ridzi, Solomoni şi alte buruieni, şi-ar recâştiga statura morală scufundată de aceste scandaluri sordide şi s-ar aşeza pe un curs de centru-dreapta credibil. Modificarea legii electorale în sensul uninominalului pur ar trebui să se reflecte într-un alt tip de organizare a partidului, mai democratică, mai transparentă şi mai modernă. Drept bonus, toată mitologia „guvernului corupt şi incompetent” pe care se sprijină acum discursul şi însăşi existenţa USL s-ar risipi ca o perdea de fum. Nimeni nu ar alege „competenţa” şi „integritatea” unor Ponta şi Antonescu în dauna unui „Isărescu”. PSD-PNL-PC au înţeles pericolul şi au deschis imediat focul. Ar putea părea surprinzător că şi o bună parte din PDL – Blaga, (poate) Boc, Udrea şi baronimea arondată – li s-a alăturat, dar nu e. În realitate, „Isărescu” a devenit duşmanul României pentru că ameninţă mafia transpartinică şi monopolul ei asupra resurselor.
