Am văzut rezultatele celui de-al doilea tur al alegerilor regionale din Franța, care s-a desfășurat pe 13 decembrie, înconjurat de familie și am fost copleșit de un sentiment de ușurare și chiar de mândrie. Partidul urii – Frontul Național (FN) al lui Marine Le Pen – nu a reușit să câștige nici măcar o singură regiune. Democrația a învins. Valorile Republicii au triumfat.
La o lună după ce teroriștii au ucis 130 de persoane în Paris, francezii au demonstrat încă odată un stoicism rațional. Așa cum concetățenii mei au rămas puternici în fața terorismului, au rămas fermi și împotriva cântecului de sirenă al populismului veninos. Pe măsură ce rezultatele turului doi deveneau clare, fiul meu mai mare s-a aplecat și mi-a șoptit la ureche: „Tocmai în momente ca acestea te simți bine că ești francez”.
Desigur, oricât de binevenite sunt aceste rezultate, nu ar trebui să ne lăsăm orbiți și să nu vedem mesajul primului tur al alegerilor, în care FN a terminat primul în șase dintre cele 13 regiuni ale țării. Alegătorii francezi sunt profund dezamăgiți de actuala stare de fapt politică. De la alegerile prezidențiale din 2012, Le Pen și-a triplat susținerea populară pentru partid, adăugându-și aproape șapte milioane de votanți. Și totuși, oricât de alarmantă poate fi creșterea sa rapidă, sunt multe de învățat din înfrângerea categorică.
Pentru început, efortul Frontului Național de a se prezenta ca un partid politic normal a eșuat. În ciuda încercărilor lui Le Pen de a-și domoli tonul și de a-și extinde mesajul, punând în umbră – cel puțin formal – elementele sale antisemite, formațiunea continuă să fie percepută ca un risc de majoritatea alegătorilor francezi.
„Nu suntem proști”, au spus-o pe scurt vecinii mei din Normandia – mulți dintre ei fermieri sau meșteșugari – după ce au aflat rezultatele primului tur. E posibil ca ei să se fi folosit de prima rundă pentru a-și exprima mânia față de guvern și nemulțumirea față de sistem, dar ei știu că FN este format din extremiști incompetenți, pe care nu-i vor în poziții reale de putere.
Chiar și confruntați cu stagnarea economică și o rată mare a șomajului, mai ales printre tineri, francezii nu sunt pregătiți „să rupă pisica” până la punctul în care să renunțe la euro ori la Uniunea Europeană. Guvernele franceze, inclusiv cel în exercițiu, au eșuat în a răspunde adecvat la situația economică a țării. Dar asta nu înseamnă că alegătorii sunt gata să sară în întuneric lăsându-și destinul în măinile unei haite de demagogi fandosiți care navighează pe valurile de nemulțumire și frică.
Într-adevăr, frica a fost factorul dominant în aceste alegeri. În prima rundă, a favorizat Frontul Național, a cărui rațiune de a fi este anxietatea publicului față de migranți, teroriști, globalizare și deschiderea lumii. Dar în a doua rundă, frica a dus-o pe Le Pen la pierzanie. Votanții s-au temut să ofere poziții de autoritate reală unor contra-elite necalificate, s-au temut că vor strica și imaginea țării lor, afectând astfel poziția acesteia în Europa și mai departe.
La urma urmei, identitatea internațională a Franței este o componentă integrată a identității sale naționale. Mândria de țară și sentimentul misiunii sale, moștenite de la monarhie și întărite de Revoluția Franceză, poate că nu au putut opri colaborarea cu Germania nazistă și guvernarea de la Vichy, dar a fost nevoie de o înfrângere dezastruoasă pentru a forța Franța să se aplece spre extrema dreaptă.
Situația din prezent este mult mai puțin gravă. Le Pen poate încerca să se prezinte ca un Charles de Gaulle modern, care conduce rezistența împotriva sistemului. Dar publicul continuă să privească FN ca moștenitorul ideologic al Franței de la Vichy, un partid care a renunțat abia de curând la haina sa colaboraționistă.
Rezultatele alegerilor regionale din Franța sunt relevante nu doar pentru Europa, ci și peste Atlantic. Alegătorii francezi au arătat că UE nu este condamnată să fie distrusă de atacuri la legitimitatea sa și că populismul nu trebuie să triumfe. Dacă liderii democrați, în Europa și SUA de asemenea, iau aminte la acest mesaj și își iau responsabilitățile în serios, politicieni precum Le Pen pot și vor fi învinși.
Dominique Moisi, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris (Sciences Po), este consilier senior la Institutul Francez pentru Afaceri Internaționale (IFRI) și profesor invitat la Colegiul King din Londra. Este autorul volumului „Geopolitica emoției: cum remodelează lumea cultura fricii, umilirii și a speranței“.
Copyright: Project Syndicate, 2015.
www.project-syndicate.org
