.
În România a fost profesoară de liceu forţată să locuiască în căminul liceului unde preda. În Scoţia a ajuns doctorandă în informatică cu bursă Google de 7000 euro, pe drumul spre împlinirea profesională.
Aurora Constantin (48) a fost profesoară de fizică la un liceu din Slatina, judeţul Olt. În urmă cu câţiva ani, a hotărât să aplice pentru un program de master în Marea Britanie. De atunci, realizările s-au ţinut lanţ: şi-a finalizat masterul în informatică, a fost acceptată la doctorat în Scoţia şi a primit şi o bursă Google.
Femeia spune că este pe drumul visat şi că a reuşit să treacă peste barierele fizice cu care s-a luptat atâţia ani. Profesoara pasionată de pictură suferă de distrofie musculară de 36 de ani.
De ce în străinătate şi nu în ţară
Întrebarea firească a fost cum a reuşit Aurora Constantin să-şi clădească o carieră universitară în străinătate şi nu în ţară. Ea mi-a răspuns printr-un exemplu:
„Mergeţi într-un oraş mic din România- să presupunem Slatina. Aşezaţi-vă într-un scaun rulant şi încercaţi să plecaţi cu trenul spre un centru universitar, de pildă, Craiova, pentru că este cel mai apropiat. Oh, aici s-ar putea să întâmpinaţi ceva probleme. Singurul tren ‘accesibil’ opreşte la linia a doua. Încercaţi să vă descurcaţi să treceţi linia de cale ferată în cărucior. E clar că nu veţi reuşi fără ajutorul a două, trei persoane. Acum, să vedem cum urcaţi în tren. Trebuie sa escaladaţi o înălţime de o jumătate de metru, poate mai mult. În sfârşit, să presupunem că aţi ajuns în Craiova. Încercaţi să ajungeţi la Universitate, cu autobuzul sau taxiul. Odată ajunşi acolo, intraţi în universitate şi căutaţi Facultatea de Informatică. O să aveţi de urcat o mulţime de trepte. Dacă nu reuşiţi, încercaţi să schimbaţi centrul universitar. Este posibil ca la Bucureşti să aveţi mai mult noroc. Ce credeţi?
Lipsa de accesibilitate lasă mult de dorit. Trist este însă că nu există nici o preocupare în acest sens”, explică Aurora.
Prin ce diferă învăţământul din Scoţia de cel din România? Acolo, studenţii îşi pot alege singuri materiile, iar cursurile şi seminariile sunt ancorate în realitate şi sunt în pas cu tehnologiile de ultimă oră, spune profesoara.
În plus, studenţii sunt stimulaţi să fie creativi şi originali. „Ceea ce admir foarte mult la învăţământul din Scoţia este flexibilitatea programelor si corectitudinea. Se apreciază munca şi valoarea”, adaugă ea.
Nu ieşeam luni în şir afară
Femeia se luptă cu distrofia musculară de la 12 ani. Treptat, a ajuns să nu se mai poată deplasa fără un scaun cu rotile.
„Când mama mi-a dat biletul de externare şi am citit diagnosticul, îmi amintesc că am izbucnit în plâns. Ea nu a înţeles exact care este motivul, însă eu intuiam că lucrurile erau mult mai grave decât crezusem la început. Văzusem o grămadă de cazuri de distrofie în toate etapele şi imaginile îmi stăruiau puternic în minte”, îşi aminteşte profesoara de fizică.
Boala a fost un obstacol semnificativ în evoluţia carierei ei. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţele Naturii, secţia fizică, la Universitatea din Craiova, şi-a dorit să devină asistent universitar, însă, din cauză că nu existau rampe speciale, a trebuit să renunţe.
A hotărât să predea la liceu, în Slatina, pentru că putea locui în căminul unde avea şi clasele. „Aşa am ajuns să muncesc şi să locuiesc în aceeaşi clădire. Uneori, nu ieşeam din cămin luni în şir. Deşi nu erau decât trei trepte la intrare, devenise imposibil pentru mine să le urc şi aveam nevoie de cineva care să mă ia în braţe, ca să intru şi să ies”, îşi aminteşte Aurora.
Pe drumul cel bun
Deşi nu renunţase la ideea unei cariere universitare, femeia nu mai avea mari speranţe. S-a hotărât să-şi reia cariera universitară când elevii ei au început să-şi facă planuri să studieze în străinătate, prin 2004.
Cu toate că obţinuse un doctorat în fizică în 2000, era o perioadă foarte mare în care nu mai avusese activitate ştiinţifică. „Ideea plecării părea aproape fantastică. Aveam nevoie de o persoană care să mă însoţească, de mulţi bani şi de siguranţa că am acces la scaun rulant”, îşi aminteşte Aurora.
În iunie 2006, i-a surâs norocul: a fost invitată la o conferinţă ştiinţifică la Nisa, unde şi-a dat seama că poate să studieze în străinătate şi să-şi dezvolte cariera universitară.
În septembrie 2009, şi-a finalizat masterul în informatică, la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie.
S-a întors în ţară şi şi-a reluat activitatea, până în octombrie 2010, când a început doctoratul în informatică la Universitatea din Edinburgh, Scoţia. În februarie 2011, şi-a luat inima în dinţi şi a aplicat pentru bursa Google.
A scris un eseu în care a povestit despre lupta ei cu disabilitatea şi felul în care boala a împiedicat-o să-şi atingă aspiraţiile profesionale, şi-a strâns diplomelele, lucrările publicate şi proiectul de cercetare în IT de la Glasgow şi le-a trimis companiei americane.
În martie 2011, Aurora a primit vestea cea bună: s-a numărat printre cele zece persoane care au primit de la Google o bursă pentru persoanele cu disabilităţi.
Bursa a sosit într-un moment în care avea nevoie de bani, însă i-a şi confirmat că este pe drumul cel bun şi a fost „un imbold extraordinar de a merge mai departe”.
La spital, îmi împodobeam salonul cu creaţiile mele
Aurora şi-a descoperit pasiunea pentru pictură în şcoala generală, când a fost invitată de dirigintele ei să se alăture cercului de artă. „Deşi picturile mele nu se remarcau în mod deosebit, pasiunea mea pentru artă a devenit foarte puternică”, povesteşte profesoara.
Îi plac Vincent van Gogh, Jean Monet şi Salvador Dali. O inspiră Michelangelo şi cartea lui Irving Stone dedicată artistului italian, „Agonie şi extaz”, dar şi natura.
„Îmi aduc aminte că, atunci când mergeam la spital, nu uitam să îmi pun trusa de pictură. Îmi împodobeam salonul cu „creaţiile mele” şi parcă totul se schimba, uitam unde mă aflu şi de ce”, spune Aurora.
Până acum, a avut trei expoziţii de grup, două la Sala Dalles, în Capitală, şi una la o galerie de artă din Slatina, şi o expoziţie personală, la Biblioteca Judeţeană din Slatina.
Încerc să-i mulţumesc lui Dumnezeu că exist
Bursiera Google spune despre sine că îi place să obţină totul prin munca ei, nu agreează compromisurile, este meticuloasă şi perseverentă.
„Încerc să îi mulţumesc lui Dumnezeu că exist”, mărturiseşte Aurora. Îşi aminteşte că tatăl ei încerca mereu să o facă să zâmbească când era supărată şi îi spunea: „Nu uita, Auraş: după ploaie şi furtună, va veni şi vreme bună”.
Acum, profesoara vrea să-şi finalizeze studiile, să-şi continue munca de cercetare, să ajute oamenii cu disabilităţi şi bătrânii prin ceea ce face şi să aibă cât mai multe expoziţii de pictură.
