Meseria de somelier este încă puţin cunoscută în România. Până în 2003 ea nici nu exista în nomenclatorul de meserii. Poate de aceea încă mai pare o denumire exotică. Un somelier este un specialist care poate determina anul, podgoria şi soiul din care provine un vin.
Cursurile de somelieri durează în România şase săptămâni, timp în care cursanţii învaţă „drumul vinului de la butuc la pahar”. Despre ce înseamnă somelier în România discutăm cu Doru Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Somelierilor din România.
Cum ajungi un somelier bun? Există studii de specialitate, se ajunge în această zonă şi se face ucenicie, se învaţă la locul de muncă?
Doru Dumitrescu: În primul rând este nevoie de o serie de aptitudini, calităţi native. Apoi, o personalitate potrivită serviciilor şi o pregătire generală în servicii de alimentaţie publică. Peste toate acestea se adaugă pregătire de specialitate şi ucenicie, apoi o intensă pregătire permanentă. Someleria este de fapt o specializare şi nu o calificare. Poate de aceea sunt puţini somelieri, în adevăratul sens al cuvântului.
Ce talente, înzestrări naturale trebuie să ai pentru a ajunge somelier?
D.D.: Ca aptitudini, cred că este foar¬te importantă o calitate foarte bună a simţurilor, pentru că acestea vor fi educate pe parcursul pregătirii. Apoi, sunt necesare aptitudini multiple, cum ar fi cele culinare, cognitive etc. În principiu, un somelier bun trebuie să plece de la o cultură generală variată şi temeinică (cunoştinţele aflate în programa şcolară generală până la terminarea liceului sunt o bază excelentă – pentru cei care le şi aprofundează în timpul şcolii). Nu se mai pune problema, este foarte importantă cunoaşterea unei limbi străine la nivel avansat (de preferinţă engleza sau franceza, eventual germana sau spaniola). Din păcate, foarte mulţi somelieri sar multe dintre aceste calităţi sau cunoştinţe, intră pe net, se documentează, şi apoi performează ca somelieri. Unii chiar se aventurează în asocierile gastro-oenologice, care sunt o etapă destul de delicată şi care se pot aborda profesional numai după mulţi ani de lucru şi studiu. Dar, mă rog, mai nou, cea mai bună regulă este „fără reguli”… şi atunci oricine poate spune orice. Mai dificil este când mănânci şi bei orice şi oricum… Aceste asocieri au izvorât prin procese complexe derulate social şi cultural de-a lungul câtorva milenii… Ele nu au fost decretate sau impuse de cineva, de un anumit popor, imperiu sau etapă istorică. Nivelul molecular atins în zilele noastre şi în gastronomie şi în somelerie nu face decât să explice ştiinţific majoritatea acelor reguli empirice…
Avem noi tradiţie în acest domeniu?
D.D.: Nu prea… sau mai bine zis avem o tradiţie rămasă serios în urmă! În multe restaurante încă se desface vinul cu zgomot de dop, nu se oferă vinul spre degustare, consumăm mult vinul sub formă de spriţ, cu apă sau cola. Aceste semne sunt mai mult decât negative, aş spune că sunt un fel de anticultură a vinului.
Care sunt vinurile româneşti ce au reuşit să se impună pe piaţa internaţională?
D.D.: În principiu există două categorii de vinuri. Prima o reprezintă vinurile preferate de comunităţile de români expatriaţi. Acestea sunt, de obicei, vinurile cu care au crescut în România, genul vinurilor cu etichetă cu porumbel, picturi de Grigorescu, aşa numita busuioacă etc…. mă rog, la urma urmei, fiecare cu gustul lui. Problema apare când asemenea vinuri sunt băute împreună cu prietenii din ţara respectivă sau duse cadou cu menţiunea „un vin românesc foarte bun”. Se face astfel un imens deserviciu vinurilor româneşti de calitate!
A doua categorie sunt vinurile cu adevărat bune în clasa lor (de tip şi preţ). Aceste vinuri sunt alese cu grijă dintre cele existente, ţinându-se cont de mulţi factori. Unele sunt realizate special pentru câte o piaţă anume. Acestea ne fac cinste şi am auzit vorbindu-se bine despre ele prin alte ţări.
Spuneţi-ne câteva caracteristici ale acestora.
D.D.: Au un raport calitate/ preţ bun, au tipicitate de soi, se mulează pe tipologia de gust a pieţei respective, au prezentare atractivă. Aş enumera câţiva producători care au imagine respectată în afară: Davino, Stirbey, Halewood şi alţii.
Care sunt vinurile noastre (româneşti) de rezistenţă? Albe, roşii, rose?
D.D.: Aş menţiona aici unele dintre soiurile exclusiv româneşti care pot da vinuri remarcabile. ALBE: Fetească Albă, Fetească Regală, Cramposie. ROŞII: Fetească Neagră, Novac, Negru de Drăgăşani. SPUMOASE: Iordana şi Cramposia.
Ce înseamnă vinuri Premium?
D.D.: Este mai mult un termen comercial care defineşte vinurile foarte bune, de la o anumită calitate în sus. Termenul nu mai este reglementat sau normat, aşa că orice producător poate scrie „premium” pe orice vin. De obicei, este un vin mai scump, iar preţul ar trebui să-i reflecte surplusul de calitate.
La ce trebuie să ne uităm (vorbim aici de oamenii din clasa de mijloc, să spunem) pentru a alege un vin bun la un preţ mediu? Cum alegem?
D.D.: Luaţi un somelier cu dumneavoastră când mergeţi la cumpărături… Lăsând gluma la o parte, întrebarea comportă un răspuns foarte complex. Cel mai bine este să dobândim, fiecare, o minimă cultură a vinului. Până atunci, cred că este bine să urmăm sfaturile cuiva care ştie (atenţie, mulţi spun că ştiu…!). La urma urmei cum alegem carnea sau cosmeticele? Cred că tot în urma preocupării de a şti câte ceva din ceea ce ne interesează despre aceste produse. Oricum, nu m-aş lua după reclame prea mult…
