21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCulisele privatizării Sidex. Ce rol au avut Iliescu şi Isărescu

Culisele privatizării Sidex. Ce rol au avut Iliescu şi Isărescu

Contractul de privatizare a Sidex a fost semnat la Londra, pe 07.11.2001, în prezenţa premierilor Adrian Năstase şi Tony Blair, după şase luni de negocieri între comisia guvernamentală şi reprezentanţii trustului indiano-britanic ISPAT, devenit LNM Holdings, Mittal Steel şi ArcelorMittal, după fuziunea cu Usinor. În aceşti 10 ani nu au lipsit controversele pe tema investiţiilor, dar multe temeri au fost infirmate.

Zilele trecute a fost repornit Furnalul 5, după investiţii de 80 de milioane euro. În 2012, combinatul va produce patru milioane tone de oţel. Prima concluzie s-a conturat la şase luni de la privatizare. Dacă în perioada în care era condus de directori numiţi politic Sidex înregistra pierderi de un milion de dolari pe zi, în aprilie 2002 a trecut pe profit. Influenţa firmelor-căpuşă era de 3 euro la tona de laminate. De altfel, prima măsură luată de noii administratori ai Sidex a fost următoarea: le-au dat funcţionarilor de la „Desfacere” 10 minute pentru a părăsi birourile.

Sprijin de la Iliescu şi PDSR pentru ISPAT

Primele controverse au fost legate de unele conotaţii politice. Ziarul britanic „Mail on Sunday” dezvăluia în 2002 că patronul ISPAT, Lakshmi Mittal, a  donat 125.000 lire sterline Partidului Laburist condus de Tony Blair, iar premierul britanic i-ar fi adresat lui Adrian Năstase o scrisoare prin care recomanda preluarea Sidex de către ISPAT. Blair şi Mittal au negat legătura între donaţie şi scrisoare. În schimb, Ion Iliescu făcuse declaraţii explozive cu doi ani înainte, în toamna lui 2000, când era candidatul PDSR la preşedinţie. Pe 12.11.2000, aflat în vizită electorală la Sidex, Iliescu declara că avusese o întâlnire cu reprezentanţii ISPAT, care i-au cerut sprijinul său şi al PDSR pentru preluarea Sidex. A lăsat să se înţeleagă că a promis sprijinul PDSR pentru că le-a recomandat celor de la ISPAT să se înţeleagă cu sindicatele.

Guvernul Isărescu, blocat la mantinelă

Iliescu îşi promitea sprijinul, în condiţiile în care Guvernul Isărescu avea în derulare procedurile de privatizare în baza unui contract de consultanţă cu consorţiul Deloitte & Touch şi Fieldstone. Cei de la ISPAT ştiau de aceste proceduri, pentru că făceau vizite la FPS. Anunţul lui Iliescu clarifica unele evoluţii care blocaseră strategia Guvernului Isărescu. Publicarea anunţului de privatizare era condiţionată de întrunirea AGA pentru aprobarea introducerii în capitalul social a valorii celor 150 ha pe care e construit combinatul.

Au fost convocate două AGA pentru majorarea decapital, dar nici una nu s-a ţinut din cauza protestelor sindicale. După eşuarea celei de-a doua AGA, din 02.11.2000, unul din cei doi reprezentanţi ai FPS în AGA la Sidex, Dan Victor Teodorescu, s-a adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, reclamând faptul că liderii Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor (FSS) „au obstrucţionat desfăşurarea şedinţei AGA”. A fost convocată şi o a treia şedinţă AGA pentru sfârşitul lunii noiembrie, dar Teodorescu a cedat presiunilor şi a demisionat. Şi cel de-al doilea reprezentant al FPS în AGA, Flaviu Moldovan, care era şi vicepreşedintele CA, a fost scos din joc. A fost arestat pe 30.11.2000, după ce pe 13 noiembrie fusese arestat şi directorul comercial al Sidex, Mircea Drozan,
într-un dosar referitor la mai multe firme care nu achitaseră tabla luată de la combinat. Simultan, era vehiculată trecerea în barca PDSR şi a ultimului reprezentant al Guvernului Isărescu în administraţia Sidex, preşedintele CA, Dan Nicolae Şoiman. După venirea PDSR la guvernare, scandalurile sindicale au încetat ca prin minune.   

Cele mai citite

Top 7 soluții de care ai nevoie dacă găzduiești o seară cu prietenii vara

Organizezi un party la tine acasă, profitând de faptul că vremea de afară încă este bună? Vezi cum trebuie să te pregătești pentru...

Germania și Franța cer amânarea controalelor biometrice la frontierele UE, invocând riscul de haos pentru călători

Germania și Franța au notificat Comisia Europeană că noul sistem de controale biometrice la frontierele Uniunii Europene nu este pregătit pentru implementare, relatează Financial...

Volkswagen își revizuiește din nou prognozele anuale din cauza performanțelor slabe și a condițiilor economice dificile

Volkswagen a anunțat vineri o revizuire negativă a previziunilor sale anuale, marcând a doua ajustare în mai puțin de trei luni. Această decizie a...
Ultima oră
Pe aceeași temă