7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialCulisele împăcării de pe Autostrada Ploieşti

Culisele împăcării de pe Autostrada Ploieşti

Din trei „regi ai asfaltului” care şi-au dat mâna pentru a construi 40 de km de autostradă între Moara Vlăsiei şi Ploieşti doar unul mai poate să-şi termine porţiunea fără vreun efort supraomenesc. Este vorba de Dorinel Umbrărescu care de altfel a continuat să lucreze – inexplicabil – şi după notificarea de reziliere a contractului, terminând 90% din lucrări. Ceilalţi doi – Costel Căşuneanu şi Dan Beşciu – îşi retrăseseră de mult majoritatea utilajelor, iar acum sunt în jurul a 50% din lucrări.

De la „toţi pentru unu” la „fiecare cu treaba lui”

Speranţa lor este ajutorul de la Umbrărescu: „Contractul a fost semnat cu o singură firmă, nu cu trei”, spune unul dintre constructorii rămaşi în urmă. Dorinel Umbrărescu, liderul asocierii, al cărui tronson e aproape terminat, susţine că n-ar fi interesat să preia o parte din lucrările întârziate. „Fiecare firmă are propria sa răspundere în interiorul consorţiului pentru lucrări. Orice firmă din consorţiu are posibilitatea să termine singură lucrările desigur dacă va vrea, dacă va aduce sute de camioane, sute de oameni”, spune el.

Surse din cadrul CNADNR au afirmat în mai multe rânduri că relaţiile celor trei constructori s-au degradat considerabil după semnarea contractului în 2007. Aceştia au avut neînţelegeri referitoare la împărţirea banilor şi a lucrărilor în acest contract.

15 decembrie, ultimul termen

Ministerul Transporturilor nu va mai rezilia contractul cu consorţiul românesc UMB Spedition-Pa&Co-Euroconstruct Trading ’98 pentru construcţia tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti, după ce firmele deţinute de Dorinel Umbrărescu, Costel Căşuneanu şi Dan Beşciu s-au angajat să renunţe la majorarea de preţ solicitată de ei şi să termine cei 43 km de autostradă până la 15 decembrie.

Notificarea de reziliere le-a fost trimisă de Ministerul Transporturilor în data de 19 aprilie după ce cei trei constructori au condiţionat continuarea lucrărilor de primirea unei majorări ce ar fi crescut valoarea contractului cu 47%. Potrivit ministerului, la momentul notificării existau porţiuni de autostradă pe care nu se mai lucrase de peste un an de zile. Firmele constructorilor români beneficiaseră deja de o mărire a contractului de peste 40 de milioane de euro pe motiv că în loc de pământ trebuie pus balast în fundaţia autostrăzii.

Liderul asocierii, Umbrărescu, a renunţat primul

Potrivit ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, primul constructor care a renunţat să ceară mai mulţi bani ca să facă lucrările a fost Dorinel Umbrărescu, patronul firmei Spedition UMB – lider al consorţiului. După cum a arătat ziarului România Liberă într-un reportaj făcut la faţa locului tronsonul la care lucrează Spedition UMB este cel mai avansat, fiind gata în proporţie de aproximativ 90%. „Apoi şi ceilalţi parteneri din consorţiu (Costel Căşuneanu de la Pa&Co şi Dan Beşciu de la Euroconstruct Trading 98 – n.r.) au acceptat că nu vor mai cere niciun ban în plus şi vor termina la timp lucrările”, afirmă Anca Boagiu.

Potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) s-a semnat cu asocierea respectivă un act adiţional de soluţionare pe cale amiabilă a diferendului, prin care constructorii se obligă să nu ceară, în viitor, prelungiri de termene sau costuri suplimentare.

Au şanse să termine până în decembrie?

„Termenul de 15 decembrie (avansat de ministerul Transporturilor – n.r.) este de fapt 30 octombrie. După octombrie nu mai pot fi efectuate lucrări precum aşternerea stratului de rulare, punerea marcajelor”, spune un oficial din cadrul proiectului. Aceasta înseamnă că de fapt cei trei mai au la dispoziţie cinci luni să termine lucrările. Terminarea lucrărilor la data anunţată va presupune să se lucreze concomitent pe diferitele faze ale proiectului, spune oficialul indicat. O altă dificultate va fi podul din zona Cociovaliştea a cărui lungime este de peste 200 de metri şi ale cărui pile vor fi situate în apă. Potrivit contractului iniţial, segmentul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti trebuia terminat în 2010.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Avocații solicită clarificări din partea MAI privind dificultățile înmatriculării autoturismelor către cabinetele de avocatură

Ei cer clarificarea situației legate de refuzul înmatriculării provizorii a autoturismelor utilizate de cabinetele de avocatură Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a inițiat...

Sondaj: 79% dintre ruși susțin încheierea unui acord de pace cu Ucraina, cel mai mare procent de la începutul conflictului

Un sondaj recent realizat de grupul de cercetare Russian Field relevă că sprijinul pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina a atins...

Alegeri prezidențiale 2024: Peste 53.000 de români au votat deja în străinătate până sâmbătă dimineață

Votul pentru alegerile prezidențiale din 2024 a început vineri în cele 951 de secții organizate în străinătate. Românii aflați în afara granițelor pot vota...
Ultima oră
Pe aceeași temă