Saptamana care a trecut s-a desfasurat, sub egida Bancii Nationale a Romaniei, cea de-a doua editie a Colocviilor de Politica Monetara, o sectiune a dezbaterilor avand ca tema "trecerea unilaterala la euro, oportunitate sau capcana?". Banca Nationala, care a fost de altfel cea care a pus pentru prima data in discutie chestiunea trecerii la euro si a schitat in 2003 calendarul acestui proces, pare sa ramana singura institutie publica din Romania preocupata de acest obiectiv major. In relatarile despre acest eveniment mass-media a avut tendinta de a sublinia indeosebi riscurile, lasand impresia ca este indiscutabil mai bine sa nu ne grabim cu adoptarea euro. O concluzie care mi se pare ca merita sa fie discutata si disputata.
Nu o sa ma opresc la ideea adoptarii unilaterale a euro, solutie care nici nu poate fi luata serios in considerare – un stat membru UE nu isi poate permite sa ignore pur si simplu vointa celorlalte state.
Este, de asemenea, putin probabila modificarea criteriilor de convergenta nominala stabilite prin Tratatul de la Maastricht, care sa faca mai permisiv procesul de adoptare a euro – idee sugerata in ultima vreme atat de unele state membre, cat si de organisme internationale precum FMI, dar respinsa de principalii factori de decizie la nivelul Uniunii. Singura optiune realista in aceste conditii este cea clasica, care trece prin indeplinirea celor patru criterii de convergenta nominala (evolutia preturilor, situatia finantelor publice, evolutia cursului de schimb si evolutia ratelor dobanzilor pe termen lung) masurate prin cinci indicatori. Avand in vedere unde se afla Romania in acest moment in raport cu indicatorii de referinta si efectele crizei economice, chiar si calendarul care prevedea adoptarea euro in 2014 devine foarte greu de indeplinit in lipsa unei mobilizari exemplare si urgente.
Cred ca merita insa sa fie discutata chestiunea de fond: daca nu ar exista nici un fel de constrangeri impuse prin procedura actuala de aderare, ar fi oportun pentru o tara precum Romania sa adopte moneda euro cat mai rapid? Inca din anii ‘60 economistii au incercat sa determine ce conditii ar trebui sa indeplineasca tarile care ar dori sa adopte o moneda comuna. Concluziile lor, care formeaza substanta "teoriei zonei monetare optime", sunt ca aderarea la o moneda comuna este cu atat mai lipsita de riscuri cu cat economiile participante sunt mai deschise, mai flexibile si mai asemanatoare intre ele. Romania este departe de a indeplini criteriile teoriei zonei monetare optime clasice si ca atare nu este pregatita sa adopte moneda unica europeana, sustin oponentii trecerii mai rapide la euro, fiind necesar un lung proces de "convergenta reala" pentru a ne apropia de caracteristicile zonei euro.
Numai ca, de multe ori, teoriile economice raman in urma realitatii. La momentul adoptarii euro, mai putin de jumatate din statele membre UE care s-au alaturat noii monede indeplineau in mod satisfacator criteriile teoriei zonei monetare optime. Adoptarea euro a fost in acel moment o decizie politica. Surprinzator a fost faptul ca ulterior s-a observat nu doar ca statele mai putin pregatite nu au suferit socurile cu care se presupunea ca se vor confrunta, dar adoptarea monedei unice a devenit un factor esential de accelerare a convergentei reale. Teoria zonei monetare optime a fost in consecinta modificata, ea punand astazi accentul pe ajustarile ulterioare care se produc prin chiar participarea la moneda unica.
In centrul argumentarii teoriei zonei monetare optime clasice se afla ideea ca pastrarea monedei proprii si deci politica monetara independenta este utila, intrucat poate fi folosita pentru protejarea unei economii de socurile externe. In practica insa, politica monetara a unei tari precum Romania, total deschisa comertului si fluxurilor de capital, este mult mai putin eficace in acest rol de protectie, orice decizie de politica monetara avand costurile ei. Astfel, de exemplu, daca in acest moment autoritatile romane ar decide ca este nevoie sa reduca ratele dobanzilor pentru a ajuta economia sa iasa din criza, moneda nationala ar intra pe o panta de depreciere cu repercusiuni in lant asupra fluxurilor de capital, a creditului bancar si a preturilor. A fost necesar chiar un imprumut de la FMI pentru a stabiliza economia si a sustine un anumit curs al politicii monetare.
Evenimentele ne-o iau inainte si trecerea la euro se produce deja, fara a mai astepta sa verificam daca suntem pregatiti sau nu. Intr-o tara in care de cativa ani mai mult de jumatate din credite sunt in euro, in care toate tranzactiile de valoare mare (imobiliare) sunt denominate in euro, chiar o serie de preturi curente (telefonie) au ca referinta euro, cand chiar si pretul zarzavatului in piata variaza pentru ca "a crescut euro", trecerea cat mai rapid posibil la moneda unica este cat se poate de naturala si binevenita insemnand, pentru majoritatea firmelor, eliminarea unor incertitudini si a unor costuri.
