In noua Lege a educatiei nationale (cel putin in ultima forma cunoscuta) se prevede instituirea unui "cont pentru educatia permanenta", de care va beneficia fiecare copil, pentru sustinerea studiilor. Este constituit din 500 euro acordati de catre stat la nasterea copilului, la care parintii pot adauga 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii. Ideea suna bine, dar sa ne uitam la detalii.
La nivelul actual al salariului mediu brut (1.900 lei), impozitul respectiv reprezinta cam 2.370 lei anual. 2% din acestia, inmultiti cu 18 ani, reprezinta cam 850 lei, adica 200 euro (asta, daca parintele respectiv are un singur copil). Pentru un copil provenit dintr-o familie saraca, suma ar fi si mai mica, pana la urma nesemnificativa din punctul de vedere al asigurarii egalitatii de sanse (asta insemnand, de exemplu, sa-si poata plati taxele la o universitate particulara). In schimb, pentru unul ai caror parinti au castiguri substantiale, cei 2% se vor concretiza in multe mii de euro. Cu alte cuvinte, contul initiat prin actuala lege ar face ca saracii sa ramana dezavantajati in lupta pentru obtinerea unei educatii de calitate, iar bogatii sa dobandeasca avantaje suplimentare.
Nimeni insa nu a vorbit despre un efect colateral al prevederii in discutie. Anume, se pare (legea e ambigua, dar experienta ne spune ca administratia interpreteaza orice ambiguitate in defavoarea cetateanului) ca cei 2% din impozit pe care salariatul-parinte ii va aloca catre contul pentru educatie nu vor mai putea fi directionati, ca pana acum, catre organizatii nonprofit, unitatilor de cult si pentru acordarea de burse private.
Prevederea "2% pentru ONG" fiinteaza din 2005, adoptarea ei constituind la vremea respectiva o remarcabila reusita a societatii civile. Sumele colectate in baza ei au crescut an de an, o data cu cresterea gradului de informare a cetatenilor, ajungand in 2008 la aproximativ 12,5 milioane de euro. Majoritatea acestor bani s-au indreptat in cea mai mare parte (conform datelor furnizate de FDSC) catre sanatate (23%) si educatie (10%). Ca un exemplu, daca nu ar mai beneficia de facilitatea de 2%, serviciul SMURD (cel mai mare recipient dintre organizatiile nonprofit) ar trebui sa-si intrerupa proiectele in care cofinantarea este asigurata din aceasta sursa.
O alta consecinta a renuntarii la cei 2% pentru ONG-uri ar constitui-o scaderea gradului de absorbtie a fondurilor structurale (pentru Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane, cofinantarea necesara pentru ONG-uri este de 2%). Poate cea mai importanta consecinta a existentei acestei prevederi o constituie constientizarea de catre cetatean a statutului sau de contribuabil. 2% nu e mult, dar cetateanul ar trebui sa aiba certitudinea ca macar o particica din ceea ce da statului nu merge in gaura neagra a vistieriei comune, ci se indreapta exact incotro hotaraste el. Pe termen lung, cetateanul contribuabil devine mai solidar, mai participativ, mai solidar. Ar fi pacat ca, numai pentru ca statul e in criza de fonduri, sa se renunte la o sursa importanta de finantare a – si asa – firavei societati civile din Romania.
Cum spuneam, este vorba doar de eliminarea din textul legii (art. 23) a unei ambiguitati – precizare de genul: "Suplimentar fata de suma reprezentand pana la 2% din impozitul pe venitul anual pe veniturile din salarii ce poate fi directionata pentru sustinerea entitatilor nonprofit, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, in conditiile Codului Fiscal, parintii copilului, contribuabili, pot directiona in contul prevazut la alin. (2) un procent de pana la 2%…". Un necesar gest de respect pentru societatea civila.
