Pugilistul cubanez Guillermo Ri-gondeaux, dublu campion olimpic ca amator (2000 şi 2004), şi-a păstrat titlul de campion mondial la categoria cocoş, versiunea WBA, învingân-du-l prin KO tehnic în repriza a 5-a pe americanul Teon Kennedy, sâmbătă seară la Las Vegas (Nevada).
Rigondeaux a înregistrat cu această ocazie a 10-a sa victorie în tot atâtea meciuri disputate ca profesionist (a 8-a înainte de limită), în timp ce Kennedy (26 ani) a suferit al doilea eşec în 21 de meciuri (17-2-2).
În vârstă de 32 ani, Guillermo Rigondeaux a fugit în Statele Unite în 2009, la 18 luni după ce fusese declarat „trădător” de autorităţile cubaneze şi exclus din viaţa sportivă, în urma unei tentative nereuşite de a rămâne în Brazilia cu ocazia Jocurilor Panamericane – ediţia 2007.