Se pare ca lunile, vreo sase, in care presedintele Basescu a promis ca se va pronunta asupra felului cum functioneaza serviciile secrete romanesti conduse de cei numiti de Ion Iliescu au cam trecut. Ba, ar cam fi trecut inca jumatate din aceasta perioada de gratie si dinspre Cotroceni nu se aude nimic. Doar ca deja celebra Elena Udrea si-a dat demisia. Era si timpul, daca nu cumva era mai bine sa nu fi fost numita niciodata in postul de consilier la Presedintie. Dar fiecare presedinte isi alege consilierii care-i plac si care i se par mai aproape de viziunea sa, daca o are. Viziunea vreau sa zic. Apropo de viziune, noi stim ce vom face dupa ce vom fi integrati in Uniunea Europeana? Stie cineva? Ca presedintele nu ne-a prea spus. Si nici prim-ministrul. Care, in paranteza fie spus, a avut in sfarsit o replica buna, intrebat fiind de nu se stie cine cum comenteaza demisia sotiei afaceristului Cocos de la Presedintie: „Nu este o problema care sa ma preocupe”.
Asadar, ramanem cu Radu Timofte in fruntea SRI-ului si cu felul ciudat in care acesta cedeaza arhiva Securitatii CNSAS-ului (in stilul evadarii leprosului, dintr-un banc sinistru), precum si cu comisia comuna SRI-CNSAS, care se intruneste cand trece dl Onisoru pe la dl Timofte. Treaba tipic romaneasca, parca vine direct din lumea lui Caragiale, daca n-ar veni, poate ca vag-indirect, din aceea a lui Ceausescu.
Dar toate astea sunt coaja lucrurilor care ni se intampla. Miezul e ca n-a disparut nici coruptia si ca nici vreun mare corupt n-a fost prins in menghina justitiei, macar asa, demonstrativ. Parchetul National Anticoruptie (PNA) a devenit Departament la Parchetul General, dar treburile stau ca pe vremea cand era mai mult decat atat. De unde se vede ca schimbarea titulaturilor e, deocamdata, scuzati, bucuria nebunilor, cum se spunea, in alte vremi, despre schimbarea Domnilor. Dl Morar anunta ferm ca pana la primavara o sa livreze opiniei publice nu stiu cati (nu prea multi, in orice caz) mari corupti, dupa modelul lui Motoc oferit multimii ca sa se potoleasca. Dar noi nu „capul lui Motoc vrem”, ca-n nuvela lui Negruzzi, ci chiar hidra respectiva, cu toate capetele ei. Sigur, pentru inceput, merge si cu cateva, dar, vorba lui Catavencu: „E putin, stimabile”.
Cat despre sefii serviciilor secrete, oare nu din cauza mentinerii lor are presedintele, inca, nevoie de o documentatie serioasa ca sa poata condamna public crimele comunismului? Caci documentele stau acolo, la SRI si poate si pe la SIE si-n alte parti, bine pazite, bine inchise. Spre ne-cunostinta presedintelui.
Dar, in rest, lucrurile stau bine. Oficialii romani, presedintele si prim-ministrul ne anunta ca suntem ca si membri ai UE, din moment ce la 1 ianuarie 2007 vom fi primiti. Spusul lui hop inainte de a sari e, insa, o veche specialitate romaneasca. Sa fim cu un picior in UE? Sa nu fie stangul.
In Dobrogea si putin peste Dunare, se alcatuieste un triunghi al Bermudelor inedit: bazele americane se vor instala pe la Babadag, Constanta, Fetesti. Visul de decenii al unor romani mai batrani se implineste cu mare intarziere. Intre timp, pe-acolo pe unde vor trece in curand americanii a fost Canalul, atat de primitor cu cei care visau la bazele de azi, si alte calamitati bolsevice. E drept, de prin '55 nimeni nu mai spunea ca-i asteapta pe americani si totusi ei au venit. La asta sunt bune proiectele, care la noi lipsesc – mai ca as spune-o in corul lui Caragiale – cu desavarsire. Ele ar putea da un sens in viata acelora care vor sa vada mai departe de lungul nasului, fie si al celui national.
