Cuvântul atitudine este definit în Dex ca „ţinută sau poziţie a corpului”, „fel de a fi sau a se comporta”, iar „a lua atitudine” este trecut ca „a-şi manifesta punctul de vedere cu fermitate”. Dacă în perioada comunistă cuvântul atitudine era folosit mai mult în expresia „a lua atitudine”, desigur pentru a înfiera elementele şi manifestările anticomuniste, acum, când au apărut ştiinţele neuro-lingvistice care ne vorbesc despre cât de importante sunt vestimentaţia, gesturile, limbajul etc. în construirea imaginii personale, cuvântul se foloseşte des şi în toate sensurile.
Este chiar la modă! Mai ales atunci când vorbim despre noi înşine, despre modul în care ne comportăm sau mai bine zis despre ceea ce dorim să părem în societate, să transmitem celorlalţi despre noi.
Este bine să ne construim imaginea cu migală şi ştiinţă, dar nu trebuie, cred, uitate elementele de firesc şi natural, tot aşa cum nu trebuie uitat că atitudinea pe care o construim trebuie să fie în deplin acord cu personalitatea noastră şi nu autoimpusă de dragul apartenenţei la un grup.
E firesc atunci când ai 15 ani, dar dacă această atitudine de apartenenţă – de gaşcă, de grup, indiferent cum se mai numeşte ea -, se prelungeşte şi după 20, nu mai este foarte în regulă. Tot aşa cum nu este în regulă nici a avea o anumită atitudine sau a lua atitudine doar pentru a fi altfel decât ceilalţi, pentru a ieşi în evidenţă cu orice preţ.
A lua atitudine înseamnă a-ţi manifesta punctul de vedere şi a-l susţine cu argumente, înseamnă a apăra o cauză în care crezi, înseamnă a-ţi manifesta spiritul civic în deplină cunoştinţă de cauză şi nu a te alătura unui curent doar pentru că este la modă. Platforma online numită chiar „Atitudine”, iniţiată de nişte tineri entuziaşti cu care sper să ne întâlnim în curând şi în paginile „Timpului liber”, mi-a creat speranţe şi dezamăgiri în acelaşi timp. Speranţe că există tineri care iau atitudine şi dezamăgiri că par a fi prea puţini.
