N-am inteles niciodata daca stefan cel Mare, Constantin Brancoveanu sau Vasile Lupu au construit bisericile a caror frumusete ne incanta azi din banii personali sau din cei publici. Am impresia ca legislatia vremii era intrucatva confuza in materia respectiva. Au ramas, in acele biserici, tablourile votive ce ni-i infatiseaza pe ctitori, ca marturie a indeplinirii unei fagaduinte solemne (termenul votiv avand radacina comuna cu francezul voeu – juramant de credinta).
Ceausescu n-a construit biserici, ba dimpotriva. I-a placut insa ideea de ctitor, a golit-o de sens si s-a impopotonat cu ea, tinand mortis sa-si lege numele de edificii de proportii cat mai impresionate. N-a apucat sa-si vada efigia cioplita pe cladirea monstruoasa din Dealul Arsenalului, dar ea a ramas imprimata in mentalul colectiv, edificiul eminamente ceausist urmand sa apese orasul multa vreme de-acum incolo.
Operatiunea asumarii unor amenajari prin marcarea cu numele propriu a fost preluata in urma cu vreo zece ani de catre Basescu (pe atunci ministru al Transporturilor), cu al sau deja celebru "aici sunt banii dumneavoastra".
Ce-i drept, mesajul principal se referea acolo la evidentierea faptului ca banii colectati printr-o taxa (la vremea respectiva, impopulara) au capatat o destinatie precisa, lucru inedit pentru contribuabilul obisnuit sa-si stie banii aruncati in gaura neagra a unui buget cu finalitate confuza. Dar ideea transformarii unor investitii facute din bani publici intr-un beneficiu personal de imagine a prins. Mai ales in preajma campaniilor electorale, edilii au inceput sa impanzeasca orasele cu placute pe care scria "acest… (loc de joaca, scuar, semafor, cos de gunoi, orice) a fost realizat de catre Primaria…", cu indicarea precisa a prenumelui si numelui primarului ce-si apropria astfel, ciocoieste, un spatiu public. Parcuri care exista de cand lumea poarta acum la intrare inestetice pancarte vopsite in culori stridente, potrivite mai degraba intrarii unui circ, care ne spun cat de recunoscatori ar trebui sa fim celor care au catadicsit sa-si faca treaba de servitori publici (acesta fiind sensul corect al notiunii de functionar public – public servant).
Culmea obrazniciei a fost atinsa in 2003, cand primarul Ontanu a "infrumusetat" Parcul Ioanid cu o pancarta luminoasa din speta descrisa mai sus, profitand de ocazie pentru a schimba numele parcului – care-l dadea si pe cel al cartierului –, inlocuind referinta la librarul si editorul care avea in proprietate acel teren la sfarsitul secolului al XIX-lea cu cel al unui respectabil violonist a carui unica legatura cu locul era aceea de a fi locuit in preajma (daca nu si pe aceea de a fi fost tatal unui coleg de partid al primarului). Daca vreunul dintre cititori a identificat in vreunul din orasele europene numele unui primar in functie pe o placuta similara, il rog sa-mi dea de stire – eu nu am reusit. Am vazut, in schimb, anunturi de genul "Primaria isi cere scuze pentru disconfortul produs pe timpul efectuarii lucrarilor…". Chestie de nuanta.
Mai nou, primarul general al Capitalei impanzeste orasul cu placute din tabla prin care ne instiinteaza ca el, Sorin Oprescu, este cel caruia ii revine meritul de a fi binevoit a "amenaja" diverse parcari din oras (in realitate, s-a reparat asfaltul unor parcari deja existente – Piata Revolutiei, Calea Rahovei etc.). Nu stiu daca exista vreo lege sau hotarare de consiliu care sa-i permita utilizarea banilor publici pentru imaginea personala. Ca o minima reparatie, as pretinde ca macar costul tablelor cu pricina, ca si taxa de afisaj pe spatiul public sa fie platite din salariul personal al primarilor care ne agreseaza cu mesaje electorale ilicite.
