In esenta ei, dezbaterea pe marginea schimbarii climei se concentreaza, in mare, pe o singura intrebare, care divizeaza si vexeaza deopotriva: cat de mult trebuie sa reducem emisiile de carbon?
Acest unghi inchis face insa ca dezbaterea sa fie neconstructiva. Toata lumea vrea sa previna incalzirea globala, iar adevarata intrebare este: cum putem sa realizam acest lucru mai bine? Ar trebui sa fim deschisi si la alte optiuni – de exemplu, la ideea de a reduce emisiile nu acum, ci mai tarziu, sau la solutia de reducere a altor emisii care genereaza efectul de sera. Incalzirea globala va crea probleme semnificative, asa ca reducerea emisiilor de carbon ofera, la randul ei, beneficii semnificative. Reducerea acestor emisii implica insa o reducere a consumului energetic fundamental, care sta la baza societatii moderne, asa ca vorbim si de costuri semnificative.
Profesorul Richard Tol de la Universitatea Hamburg, un eminent economist din domeniul cercetarii mediului, a analizat beneficiile si costurile reducerii emisiilor de carbon in doua scenarii posibile: acum sau in viitor. Reducerea acum a emisiilor va costa 17,8 trilioane dolari, pe cand reducerea lor in viitor va costa doar doua trilioane. Cu toate acestea, reducerea concentrarii de CO2 – si de aici a temperaturii – in 2100 va fi mai mare daca aplicam reducerea nu acum, ci mai tarziu. Costurile mai mari se explica prin faptul ca avem alternative prea putine si prea scumpe la combustibilii fosili. Cu banii pe care ii avem acum putem cumpara acum mai putin decat in viitor, cand resursele "verzi" vor fi mai eficiente economic.
Tol demonstreaza spectaculos ca promisiunile de reduceri drastice imediate – reminiscente ale apelului la reducerea cu 80% a emisiilor pana la jumatatea secolului, apel facut de unii politicieni si lobbyisti – reprezinta o modalitate incredibil de scumpa de a realiza de fapt foarte putin.
Toate simularile mediului academic ne arata ca, daca ar fi macar posibila, limitarea cresterii temperaturii globale la numai 2°C, asa cum o promit UE si G-8, ar costa o pondere absolut fenomenala de 12,9% din PIB-ul global pana la finele acestui secol. Asta ar insemna sa taxam fiecare locuitor al planetei cu 4.000 dolari pe an pana la sfarsitul secolului – in timp ce daunele evitate ar insuma probabil doar 700 dolari/locuitor.
Costurile reale ale unor programe ambitioase de reducere timpurie a emisiilor de carbon ar echivala cu o reducere a cresterii economice – extrem de daunatoare, mai ales pentru saracii acestei lumi – cu aproximativ 40 trilioane dolari pe an. Aceste costuri ar trebui achitate mult inainte de a observa vreun beneficiu si s-ar extinde pe o durata mult mai mare. Pentru fiecare dolar cheltuit pe aceste planuri grandioase, daunele evitate ar valora doar doi centi.
O miscare mai inteligenta si precauta ar fi introducerea unei taxe de reducere a emisiilor de – sa spunem – 0,1 eurocenti pe litrul de benzina si ridicarea graduala a acesteia pe durata intregului secol. Nu ar fi vorba de o reducere spectaculoasa a emisiilor, dar nici de vreo risipa spectaculoasa de bani publici. Pentru fiecare dolar am evita 1,51 dolari sub forma de daune cauzate de incalzirea globala – un rezultat decent.
Taxarea combustibililor fosili in vederea reducerii emisiilor de carbon este o parte importanta a solutiei, dar nu este nici singura, nici cea mai buna metoda de prevenire a incalzirii globale. Exista alte cai de a reduce carbonul din atmosfera. Una este protejarea padurilor, avand in vedere ca despaduririle sunt raspunzatoare de 17% din emisii. Daca suntem seriosi in ceea ce priveste promisiunile grandioase de pastrare a cresterilor temperaturii globale la sub 2°C, este evident ca va trebui sa gasim modalitati mai ieftine pentru a ne tine de promisiuni. Profesorul Brent Sohngen de la Ohio State University a indicat ca padurile ar putea fi importante – introducerea padurilor in sistemul de control al gazelor cu efect de sera ar putea reduce costurile.
Desi politicienii se concentreaza aproape exclusiv pe reducerea emisiilor de carbon, dioxidul de carbon nu este singurul gaz care produce incalzire. Al doilea mare vinovat este metanul, iar reducerea emisiilor de metan e mai ieftina decat in cazul carbonului. Pentru ca metanul are o durata de viata mult mai scurta decat cea a dioxidului de carbon, prin reducerea sa am putea preveni intrucatva cea mai mare parte a raului. Productia agricola e raspunzatoare de jumatate din metanul antropogenic, dar si sistemele de canalizare, gropile de gunoi si extractia de carbune genereaza emisiile de metan. Prof. Claudia Kemfert, de la Institutul German de Cercetare Economica (DIW), afirma ca investirea a 14 pana la 30 miliarde dolari pentru reducerea emisiilor de metan ar crea beneficii de 1,4 pana la 3 ori mai mari in ceea ce priveste incalzirea climei.
Am putea, de asemenea, sa ne concentram pe reducerea "carbonului negru", considerat responsabil pentru 40% din incalzirea neta actuala si o treime din topirea gheturilor arctice. Carbonul negru este in esenta funinginea produsa de emisiile provenite din arderea motorinei si – in tarile in curs de dezvoltare – din arderea materiilor organice pentru gatit si incalzit. El poate fi eliminat prin combustibili mai curati si noi tehnologii de gatire.
Procedand astfel am avea si alte beneficii. Poluarea cu funingine provenita din focurile de interior omoara milioane de oameni in fiecare an, deci reducerea carbonului negru chiar ar salva vieti. O echipa de economisti condusa de David Montgomery a estimat intr-un scenariu realist ca, daca am cheltui 359 milioane dolari, am putea reduce emisiile de carbon negru cu 19%, obtinand un efect de racire a planetei si salvand 200.000 de vieti. Beneficiul anual net ar fi de ordinul miliardelor de dolari – o rata de cost/beneficii de 1 la 3,60.
Costurile si beneficiile conteaza. Cea mai buna solutie este aceea prin care obtinem un maximum de efect cu cele mai mici costuri. Pornind de aici, e clar ca o concentrare pe emisiile de carbon e gresita. Intrebarea persista: de ce nu alegem o solutie de combatere a incalzirii globale care chiar functioneaza?
