» Editia de anul acesta a adus o scena in plus, astfel ca o parte din evenimente au ajuns sa se suprapuna.
Anul acesta, bratarile pentru cele trei zile au fost roz, dar baietii nu au parut sa se sinchiseasca. La capitolul distractii pe gratis, bila neagra merge la o marca de cosmetice, care a avut initiativa de a elabora o gluma discutabila, constand intr-o "spalatorie pentru barbati": cateva fete cu dimensiunile standard puneau furtunele pe curajosii care se incumetau sa treaca pragul. Gluma era proasta nu din cauza substratului (sexual) de cartier, ci pentru ca sugera ca o parte a speciei umane tine mai putin la igiena decat cealalta. Fata de anul trecut, a aparut o scena aproape de intrare si o parte din evenimente au ajuns sa se suprapuna – Cypress Hill cu Unkle, in prima seara, Nouvelle Vague cu Kaiser Chiefs, sambata, Manu Chao cu Nelly Furtado, duminica. Intre cele doua scene distanta e destul de mare. Solutia, in cazul meu, a fost sa fac cros intre ele. Insa acesta e un inconvenient intalnit la orice mare festival.
Show dezinhibat, Alanis Morissette
Ziua de vineri s-a urnit mai greu. DJ-ii romani de la NSK au strans pana in 200 de persoane, audienta crescand spre 2.000 cand au aparut baietii de la Apollo 440. La inceput, publicul a fost destul de inert, insa a iesit din apatie cand trupa a ajuns la cele doua hituri ale lor prezente pe MTV in 1997, "Aint talking about Dub" si "Stop the rock", de pe singurul album semnificativ al trupei, "Electro Glide in Blue". Oamenii au inceput sa se adune abia dupa ora 20.00, o data cu apropierea momentului la care urma sa se produca Alanis Morissette. In 20 de minute pavilionul a inceput sa misune de oameni, caile de acces s-au aglomerat brusc – 16.000 de intrari, conform estimarilor organizatorilor. Alanis Morissette nu a epatat printr-o tinuta eleganta sau printr-un un show super elaborat: kilogramele in plus nu au fost un contraargument sa nu poarte pantaloni sau sa nu se agite continuu pe scena vorbind cu publicul, sa danseze sau sa cante la chitara sau la muzicuta.
Pe scurt si dincolo de originile canadiene ale artistei, un show à la americaine, foarte dezinhibat. Concertul a fost deschis – ironic? – cu "Uninvited" si a luat sfarsit, la biss, cu cele mai cunoscute piese ale cantaretei: "Ironic" (pe care a cantat mai mult publicul) si "Thank U". Spectacolul a durat neasteptat de mult, o ora si jumatate. Dupa incheierea lui, spectatorii s-au impartit intre Cypress Hill si Unkle. Cypress Hill, exilati pe scena Dacia, au avut un concert cald, in care au tinut tot timpul legatura cu publicul si au facut glume legate de marijuana, tema multora din piesele lor: au pretins ca vor face o pauza de un joint, iar Sen Dog a simulat o cadere fizica, cu tuse, pricinuita de o "iarba" prea tare. Baietii nu s-au dat in laturi de la a canta piesele lor de succes – "Insane in the Brain", "How I could Just Kill a Man", "Latin Lingo", "Dr. Greenthumb". Pe cealalta scena, Unkle a facut un show mai bun, dar prea scurt si distant, fara comunicare cu publicul.
"Mai la sictir", s-a exprimat cineva din public. Pe de alta parte, muzica Unkle e ea insasi rece, predispunand la distanta si izolare, iar apropierea de public nu are neaparat rost. A fost show-ul cel mai complex al serii, cu lumini hipnotice, albastre si verzi, intrerupte, in momentele de climax, de scurte reprize de stroboscoape. Prezenta membrilor trupei se pierdea in clarobscurul luminilor amniotice, creand insa atmosfera ideala pentru piesele depresive ale trupei. Personal, am fost fericit sa descopar ca trupa a insistat pe albumele "Never never Land", "War Stories" si mai putin pe "Psyence Fiction", magia hipnotica a concertului datorandu-se in special pieselor de pe aceste albume.
A doua zi a inceput mai devreme, la ora 14.30, insa prezenta publicului in "orele moarte" ale dupa-amiezii a fost mai firava decat in ziua anterioara. Indie-ul nu are inca spectatori in Romania si e pacat. Alaturi de o mana de oameni (100 de persoane?) am ascultat o trupa foarte buna, poate cea mai buna a serii: Deluka. Sunt niste englezi cu un sound foarte patrunzator, in care se topesc o multime de influente – vocea solistei aduce cu Yeah Yeah Yeah, unele riff-uri suna metal, altele new wave sau Mr. John Soda etc. –, construind un discurs muzical depresiv a carui revolta se consuma la nivel individual. De ceva mai mult succes au avut parte, pe o scena paralela, "trasnitii" de la The Hot Stewards, o formatie de alternativ MTV2, care face cover-uri dupa piese vechi, genul "sa ne distram si sa facem glume"; de data asta le-au facut in fata unei audiente rarefiate si cam indiferente.
Adolescentii de la Kaiser Chiefs, peste veteranii de la Manic Street Preachers
La ora 20.00, cum era de asteptat, lumea a inceput sa umple pavilionul. Manic Street Preachers nu m-au impresionat deloc, show-ul alternativilor galezi parea coregrafiat de o mana de artist metal, cu spagat facut in aer si smecherii cu chitara. S-au cantat piese precum "You stole the sun from my heart", "Your love alone is not enough", "Ocean spreay". Manicsii i-au adus un omagiu lui Cobain, interpretand "Pennyroyal Tea", care a aruncat multimea in isterie. In finalul concertului, trupa a cantat "If you tolerate this your children will be next", piesa pe care publicul a asteptat-o toata seara. Cel mai asteptat concert al serii, Kaiser Chiefs, a atras un record de spectatori (peste 10.000) – fapt cu atat mai remarcabil cu cat au avut parte de concurenta redutabila a celor de la Nouvelle Vague.
Insa sound-ul melancolic, intelectualizat, al francezilor nu se intersecteaza cu cel energic si sportiv al britanicilor, asa ca nu prea au avut ce spectatori sa imparta. Kaiser Chiefs, care sunt foarte pe val acum, au construit un show mult mai generos cu luminile decat cei de la Manic, folosind mai multe randuri de reflectoare, care se aprindeau violent, simultan sau succesiv. Ricky Wilson, fan impatimit al echipei de fotbal Leeds United, a facut un show dinamic: s-a urcat pe schela de sustinere a scenei, a strabatut culoarul care despartea scena de cusca unde se filma si a cantat de acolo. Inainte de interpetarea piesei "The Angry Mob", am aflat de la solist ca videoclipul piesei a fost filmat la Bucuresti. Concertul a fost incheiat cu doua bisuri, printre care "Oh My God".
