Parisul m-a deceptionat… Deseori am auzit aceasta fraza, mai ales dupa 1989, spusa de romani aflati in trecere prin "orasul luminilor". O fraza pe care unii o spun cu emfaza, numai pentru a arata ca au calatorit mult. Pentru ei Parisul nu "se compara" cu Roma (care este "un oras cu adevarat vechi") sau cu Londra (unde "este viata, nu ca la Paris, unde te simti ca intr-un muzeu"). Multi s-au aratat dezamagiti de Paris pornind de la observatii generale precum "prea multi negri si prea multi arabi" sau de la observatii pur si simplu terestre precum "prea multe excremente de caine pe strazi".
Probabil ca avem cu totii in minte un fel de Paris ideal care, prin confruntare cu realitatea, iese oarecum stirbit. Parisul nu este numai orasul marilor muzee si monumente, ci si un oras in care misuna hotii, in care uneori chelnerii sunt plictisiti si aroganti, iar serviciul lasa de dorit, unde te ploua ca la Londra daca vii toamna sau iarna, care poate parea cenusiu atunci cand nu e soare, ca sa nu mai spunem ca pentru anumite buzunare poate fi un oras scump.
Japonezii sunt insa cei care risca sa fie cel mai tare socati la Paris. Fenomenul a devenit atat de frecvent in ultimii 20 de ani incat are acum si o denumire medicala: specialistii vorbesc de "sindromul japonez al deceptiei la Paris". In fiecare an, un anumit numar de turisti japonezi, dupa ce ajung la Paris, incep sa dea semne de neliniste, de nervozitate, au dureri de cap, se simt agresati si ajung chiar la urgenta cu simptome de deprimare nervoasa. Unii resimt un fel de vid sufletesc, altii un fel de confuzie mentala. Ambasada Japoniei dispune de un numar de telefon disponibil 24 de ore din 24 pentru apeluri de urgenta legate de acest sindrom. In general, el trece repede, dar anual sunt si cazuri mai grave, care se rezolva numai prin repatriere rapida.
Sigur, acest sindrom trebuie judecat in contextul cultural japonez, adica al unor oameni care muncesc mult, au o saptamana de vacanta pe an si uneori viseaza timp de ani de zile la marea lor calatorie la Paris. Intre proiectia visului si realitate intervine atunci un decalaj de natura sa destabilizeze chiar si persoane mai sceptice.
Codurile politetii japoneze sunt inlocuite in Europa cu un fel de privire sarcastica si dispretuitoare aruncata asupra turistilor. soferii de taxi de la Paris nu au manusi albe, Parisul este departe de a fi la fel de curat ca Tokyo, metroul parizian poate parea neprimitor si chiar lugubru pentru cineva obisnuit cu curatenia si ordinea din metroul nipon. Iar peisajul uman la Paris este cu totul altul, adica multirasial. In timp ce la Tokyo nu vezi pe strazi decat… japonezi si eventual ceva occidentali, in unele cartiere din Paris te poti crede la Alger sau in cine stie ce alt oras din nordul Africii.
Dar mai exista si un alt motiv pentru care japonezii pot avea acest soc vizual si chiar cultural la Paris. In general, turistii japonezi care au fantasmat ani si ani de zile asupra Parisului au in minte acele imagini de carte postala pe care le gasim in albume, in pliantele publicitare si in reportajele televizate. Or, ajunsi la Paris, bietii turisti descopera ca vremea poate fi uneori capricioasa, iar cerul albastru din imaginile publicitare este inlocuit cu unul plumburiu… Pe cheiurile Senei nu se plimba numai indragostiti, ci sunt presarate si saltele pe care dorm diverse persoane fara adapost, in timp ce numarul cersetorilor din fata monumentelor pariziene nu este nici el neglijabil. Japonezii mai descopera cu stupoare marea densitate de restaurante asiatice de la Paris (cam 6000, s-ar parea), dintre care in jur de 500 sunt cu specific japonez, dar tinute in proportie de 90 la suta de chinezi. Cum sa nu ai un mic soc in aceste conditii? (Sa ne imaginam o clipa ca romanii ar descoperi la Paris 500 de restaurante romanesti tinute de… turci.)
Toate acestea nu-i descurajeaza totusi pe japonezi sa vina la Paris – cam un milion fac in fiecare an un pelerinaj in orasul luminilor, fascinati de bogatia patrimoniului cultural francez. Iar in ce-i priveste pe cei care ajung la urgenta din cauza sindromului de deceptie, sfatul care li se da este urmatorul: sa se intoarca repede acasa si sa nu mai vina niciodata la Paris.
Citind diverse comentarii despre acest sindrom, m-am gandit imediat la Bucuresti, care provoaca acum si el un sindrom, dar unul pozitiv, cel al "surprizei in bine". In ultimii ani, discutand cu multi straini care au vizitat Bucurestiul, am avut parte de comentarii de genul "nu e chiar atat de dezagreabil cum ni s-a spus" sau "nu e chiar atat de rau cum scrie presa". Am intalnit chiar si pe cineva care a exclamat: "iar eu n-am vazut decat unul sau doi caini vagabonzi!". (cand presa ii promisese haite intregi pe bulevardele centrale).
Matei Visniec este scriitor roman stabilit la Paris
