3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCriza de experti in instantele din Constanta

Criza de experti in instantele din Constanta

» In judet sunt doar doi experti topografi, dintre care unul este incompatibil cu aceasta functie.

» Judecatorii se plang ca putini experti contabili sunt specializati pe asigurarile sociale.

» De cele mai multe ori, sunt adusi specialisti din judete precum Braila, Ialomita sau Tulcea

O serie de rapoarte recente ale consiliului Superior al Magistraturii indica expertizele cerute la dosar ca fiind una dintre principalele cauze de tergiversare a proceselor in tara. Aceeasi problema se regaseste si la Constanta, unde magistratii se plang ca sunt nevoiti sa prelungeasca procesele pentru ca nu se gasesc experti in dosarele pe care le instrumenteaza. Astfel, cei care isi cer in instante proprietati pierdute in vremea comunismului sunt nevoiti sa astepte ani de zile si sa cheltuiasca sume foarte mare pentru a le recapata. De cele mai multe ori, oamenii renunta la ideea de a recupera bunurile si se lasa pagubasi. Judecatorii recunosc faptul ca au foarte multe probleme in cauzele civile din acest motiv. "Cele mai mari probleme le avem in dosarele civile, pe Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

 

Asta, pentru ca in judet sunt doar doi experti topografi, dintre care unul nu mai poate practica aceasta meserie pentru ca este incompatibil. Toate dosarele de acest gen necesita expertize topografice care sa indice imobilul. In aceste cazuri suntem nevoiti sa apelam la experti din alte judete precum Tulcea, Braila sau Ialomita. Dar si aici apar probleme, deoarce cresc onorariile pe care partile trebuie sa le achite expertului. ne-a declarat Razvan Anghel, purtatorul de cuvant al Tribunalului Constanta. Pe rolul instantelor din judet sunt mii de astfel de dosare, iar justitiabilii se plang ca procesele lor dureaza ani. Pe langa faptul ca trebuie sa astepte destul timp pana cand isi recupereaza imobilele, oamenii sunt nevoiti sa le achite onorarii destul de mari specialistilor care efectueaza expertizele. De multe ori, aceste sume sunt de ordinul miilor de lei, iar justitiabilii trebuie sa plateasca din buzunarul lor acesti bani.

Probleme pentru asiguratii social
Magistratii din Constanta spun ca sunt probleme si in dosarul de asigurari sociale, cand se cere recalcularea pensiilor. Asta, pentru ca nu sunt experti contabili specializati in domeniul asigurarilor sociale. "In ultima perioada am inregistrat multe dificultati in solutionarea dosarelor privind asigurarile sociale. Legea prevede ca un expert se desemneaza prin tragere la sorti. Alegem prin acest procedeu expertul, ii aducem la cunostinta dosarul, iar el nu accepta sa realizeze expertiza si motiveaza ca nu este specializat in acest domeniu. In acest caz, trebuie sa alegem un alt expert abia la un alt termen si tot asa. Apoi, mai dureaza un timp pana cand se realizeaza expertiza", a precizat Razvan Anghel, judecator la Tribunalul Constanta. De altfel, magistratii spun ca sunt cazuri in care expertii spun ca sunt in concediu sau sunt bolnavi si ca nu pot realiza lucrarile respective.
Pe de alta parte, si expertii se plang ca instantele cer expertize extrem de complexe intr-un termen foarte scurt.

Cele mai citite

Studiu: 40% dintre angajații români care lucrează în ture, se confruntă cu epuizare constantă

Un studiu recent realizat de Centrul de Formare Profesională APSAP, preluat de Agerpres, arată că patru din zece angajați români care lucrează în ture,...

UPDATE: S-a depășit pragul de 2,5 milioane de voturi la ora 11.30

În Diaspora, duminică este a treia zi de votare. Procesul electoral în afara granițelor a început de vineri La ora 11.30, votaseră 2.533.573 de alegători,...

Românii vor călători fără buletin în Bulgaria după aderarea la Schengen terestru, dar controalele vor continua cel puțin șase luni

Românii vor putea călători în Bulgaria fără a fi necesar să prezinte buletinul imediat după aderarea la Schengen terestru, chiar dacă controalele de frontieră...
Ultima oră
Pe aceeași temă