Criticul literar Nicolae Manolescu este verificat de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), în urma unor nereguli legate de averea lui, semnalate de fostul lider al Asociaţiei Civic Media, anunţă Mediafax.
Victor Roncea a postat pe blogul personal un răspuns primit de la ANI, care a început ancheta pe 2 martie, care a deschis dosarul şi va evalua averea şi posibilele incompatibilităţi sau conflicte de interese în care s-ar afla criticul literar.
Fostul lider al Asociaţiei Civic Media a trimis o solicitate inspectorilor de Integritate, cerând verificarea averii lui Manolescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO). Roncea susţine că omul de cultură nu şi-a mai depus „nici declaraţia de avere şi nici pe cea de interese încă din 5 iunie 2009”, potrivit Mediafax.
În plus, fostul lider al Asociaţiei Civic Media reclamă posibile alte incompatibiităţi între calitatea lui Manolescu de ambasador al României la ONU şi celelalte funcţii pe care le ocupă, între care cea de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.
Manolescu este membru fondator al Alianţei Civice, a candidat la preşedinţia României, în noiembrie 1996. A fost membru PNL, iar, din 2006, este ambasador al României la UNESCO.