Antonescu şi-a dat seama că, limitând drastic puterile preşedintelui, o viitoare Constituţie nu pe vechiul inamic, Traian Băsescu, îl va lovi, ci pe el, pe Crin însuşi: devenit preşedinte, după promisiunea partenerului de USL, el nu va mai avea alt rol decât să agaţe decoraţii şi să ţină discursuri înflăcărate de ziua naţională.
În mod surprinzător s-a trezit! Cine? „Cel care doarme”, adică Crin, m-aţi înţeles. După un somn lung, nu ştim dacă şi înviorător, s-a întâmplat minunea: Crin s-a trezit, ba chiar a şi grăit, după ce s-a frecat la ochi! Ce a zis? Cică nu-i mai place o Constituţie parlamentară, aşa cum susţinuseră şi el, şi partidul lui de multă vreme şi în mod constant; de asemenea, a zis că preşedintele ar trebui să-şi păstreze principalele prerogative pe care le are şi azi în domeniul politicii externe, al serviciilor secrete şi al numirilor din sistemul juridic; că, desigur, în asemenea condiţii, el trebuie ales de popor; mai ales, a subliniat cel brusc deşteptat, puterea executivă trebuie să rămână divizată între preşedinte şi premier, că, vedeţi dumneavostră, e riscantă acumularea de putere la un singur om şi care nici măcar nu e ales în mod direct în funcţie, precum primul ministru. Bună dimineaţa, Crin!
Va să zică, şeful naţional al liberalilor naţionali a înţeles – greu dar, sperăm, sigur – că, dacă lucrurile merg după voia lui Ponta, acesta va deţine în curând, şi anume în mod constituţional şi practic, toată puterea executivă. De asemenea, prin intermediul majorităţii parlamentare, va avea şi foarte multă putere legislativă. Cât despre serviciile secrete şi procuratură, şi pe acestea le va obţine – tot constituţional şi practic. Şi Crin s-a speriat! „Cum adică, şi-o fi spus buimac încă, să mă duc degeaba la Cotroceni? Nici măcar, vai, nu se doarme comod în paturile de acolo – o ştiu prea bine de astă-vară!”
Aşadar, Antonescu şi-a dat seama că, limitând drastic puterile preşedintelui, o viitoare Constituţie nu pe vechiul inamic, Traian Băsescu, îl va lovi – acesta nu mai are oricum decât mai puţin de doi ani de mandat – ci pe el, pe Crin însuşi: devenit preşedinte, după promisiunea partenerului de USL, el nu va mai avea alt rol decât să agaţe decoraţii şi să ţină discursuri înflăcărate de ziua naţională. Oricât i-ar plăcea îndeletnicirea amintită, pesemne că e prea puţin, mai ales pentru cineva al cărui apetit pentru puterea personală, exercitată discreţionar, s-a vădit clar în politica teroristă pe care o duce de destulă vreme în interiorul PNL. Ideea asta, a sinuciderii politice, cred, i-a stricat somnul binecuvântat, ca o piuneză uitată în saltea. În plus, poate a primit şi un ghiont de la marele său aliat, Dan Voiculescu. Acesta nu doarme deloc în ultimul timp, ci se zbate ca peştele ca să scape de plasa proceselor sale: ba fuge din parlament, ba vine înapoi, ba cică e senator, ba totuşi nu e, ba mai trage o salvă televizată în procurori, ba o alta în CSM, o alta în judecători, doar-doar o scăpa la loc în baltă… „Toate bune, dar dacă «pisicul» trădează?”, şi-o fi spus bătrânul peşte din plasă. „Deja miorlăie suspect. Pact cu dictatorul a încheiat, pact cu ungurimea aşijderea; dacă iese rău cu justiţia în raportul MCV, o va scoate de măgar pe biata fată, pe Mona; în general, el se dă drept băiatul bun şi, încet-încet, gogomanii încep să-l creadă, oricât s-ar speti dragii de Badea şi Gâdea. Acum se pune bine şi cu Franţa, promiţând să trimită brava noastră oaste tocmai în fundul Africii… Pe scurt, situaţiunea devine naşpa, aşa că mai bine îl trezesc pe ăsta…”.
Continuarea în Revista 22