Serviciul secret german BND a însărcinat o comisie formată din patru reputaţi istorici cu analizarea activităţii sale şi a structurii personalului în perioada 1945-1968.
Un punct sensibil în istoria Germaniei de după 1945 este implicarea unor foşti membri ai armatei, SS-ului, Gestapo-ului şi ai altor organe de represiune ale sistemului nazist în structurile democratice ale statului. După ce Ministerul de Externe şi cel de Finanţe au cerut unor experţi independenţi să le evalueze trecutul, a venit şi rândul BND-ului să îşi deschidă arhivele şi să le pună la dispoziţie cercetătorilor. Perioada analizată, 1945-1968, este cea în care la conducerea instituţiei s-a aflat Reinhard Gehlen – un fost general de armată, în timpul celui de-al doilea război mondial şef al serviciilor de informaţii de pe frontul de Est. Pus în funcţie de către americani, mai ales datorită expertizei sale în privinţa alcătuirii şi tacticii Armatei Roşii, Gehlen a evitat iniţial să angajeze criminali de război sau membri ai SS-ului în serviciul său – nu din motive de înaltă conduită morală, ci pentru că aceste persoane ar fi putut fi şantajate mai uşor de către KGB. Totuşi, de-a lungul anilor regulile au devenit permeabile, după cum avea să se afle în anii ’90.
„Tigrul din Como” şi „Măcelarul din Lyon”
Unul dintre angajaţii BND, recrutat după 1945, a fost Johannes Clemens, numit şi „Tigrul din Como” – un fost căpitan SS, membru al unei unităţi speciale care a ucis 335 de civili italieni în 1944. Un alt colaborator al serviciilor secrete germane a fost, în 1966, Klaus Barbie, supranumit şi „Măcelarul din Lyon„. Fost şef al Gestapo-ului din acest oraş, Barbie a torturat cu mâna lui membri ai Rezistenţei franceze, şi se presupune că ar fi fost direct responsabil pentru moartea a 14.000 de oameni, deportaţi în lagărele naziste la ordinele sale.
Însă în anii ’50-’60, clasa politică din Bonn a ales să ignore aceste colaborări, de care fusese informată încă din 1953. Motivul a fost explicat de Gehlen însuşi, într-o convorbire cu oficiali ai CIA: „la urma urmei, în serviciile secrete lucrează mai puţin foşti membri SS sau Gestapo decât în alte ministere”.
A doua încercare
Aceasta nu este prima încercare a unei comisii de a evalua istoria serviciilor secrete germane; în 2006, un alt istoric cunoscut pornise o tentativă identică, pe care o întrerupsese însă, acuzând cancelaria Angelei Merkel, căreia îi este subordonat BND, de lipsă de cooperare, aceasta refuzând să-i pună la dispoziţie toate documentele necesare. De această dată, însă, directorul BND, Ernst Uhrlau (cel care a mijlocit şi prima încercare), a promis comisiei de cercetare întreg sprijinul său – şi acces nemijlocit la toate documentele din arhivele BND. Mai mult de atât, vor fi puse la dispoziţia comisiei şi documente relevante, redactate de BND, aflate în arhivele ambasadelor germane din întreaga lume. În total, arhivele serviciilor secrete conţin circa 15.000 de dosare, fiecare dintre ele având în medie 200 de pagini. Pentru a uşura munca istoricilor, BND le va pune la dispoziţie o echipă de şapte oameni care să îi ajute – însă serviciile secrete îşi rezervă totodată şi dreptul de a elimina din raportul final al istoricilor eventuale pasaje care pot periclita interesele naţionale.
Umbrele trecutului nu plutesc numai deasupra serviciilor secrete
Din ceea ce se ştie deja despre trecutul BND, se poate conclude că actuala investigaţie nu va face altceva decât să arunce o lumină negativă asupra organizaţiei. O altă consecinţă ar putea fi că partidele conservative CDU şi CSU şi partidul liberal FDP, care formează astăzi, ca şi în anii ‘50, coaliţia guvernamentală, vor fi nevoite să reflecteze şi asupra propriului trecut; politica de recrutare a BND nu era în acea vreme un secret pentru conducătorii ţării, fiind – deşi numai tacit – aprobată de aceştia. Dar, deşi discuţiile despre trecutul post-nazist au deja tradiţie în Germania, în acest caz este însă puţin probabil ca ele să aibă şi consecinţe.
