3.9 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecial„Creștinismul dobrogean“, emoţie și rafinament

„Creștinismul dobrogean“, emoţie și rafinament

Muzeul de Artă din Constanţa a fost gazda expoziţiei pregătite cu multă emoţie de pictori, expoziţie care a surprins plastic “Creştinismul în Dobrogea”.

Tablouri de mici şi mari dimensiuni, care au retrasat timpul şi spaţiul creştin din Dobrogea, au îmbrăcat generos spaţiul expoziţional cu un aer pur, divin.

Într-un loc zărim doar turle sau arhitectura unei coloane, în altă parte vedem siluetele unor biserici luminoase. „A fost o experienţă minunată această tabără, din toate punctele de vedere. Am dorit să lucrez pe pânze mari. Eu am terminat Artă Monumentală. Îmi place să lucrez pe suprafeţe mai mari. Una dintre lucrări se numeşte „Absida mării“, metaforic vorbind, cum este absida unei biserici, marea este o absidă infinită, enormă şi atotcuprinzătoare spaţial. Am făcut şi o trimitere în altă pânză la bolta Sfântului Andrei, interpretând bolta care se află acolo unde este cripta. Este o boltă de o profunzime deosebită şi am vrut să creez sugestia spaţială a profunzimii şi a perspectivei. Apoi m-am gândit că trebuie să ating icoana, aşa am simţit”, ne-a spus artistul plastic consacrat Miruna Budişteanu. „Artistul, când pictează, se roagă. Arta ca o rugăciune este semnul sub care a stat această ediţie a simpozionului de creaţie. Dar cuvintele sunt puţine pentru simţămintele care ne-au cuprins, atingând locurile sfinte, moaştele, călcând pe locurile martirilor creştini”, a spus la deschiderea evenimentului coordonatorul artistic al taberei, conf. univ. dr. Daniela Țurcanu.

La fel ca anul trecut, la prima ediție a taberei de pictură, și la ediția a II-a artiștii consacrați, dar și mai tinerii lor colegi – lectori universitari, masteranzi și viitori doctoranzi – au primit plachete de onoare și participare, dar și premii substanțiale în bani. De asemenea, plachete de onoare in memoriam au fost acordate lui Dan Hăulică, critic de artă, părintele spiritual al multor artiști din cei prezenți, care a trecut în neființă pe 17 august 2014, lui Vasile Gorduz, sculptor, prezent la această expoziție prin sculptura ”Pasăre”, și lui Ion Nicodim, prezent la această expoziție cu un tablou în miniatură intitulat “Inima”.

Organizatorul acestei tabere s-a ținut de cuvânt, realizând și ediția a II-a, suportând în totalitate costurile pentru realizarea acestor tablouri. “Mulţumirea pe care am avut-o când am văzut tablourile m-a motivat foarte mult să merg mai departe cu această tabără”, a precizat Florin Cârstocea, organizatorul taberei, preşedintele Asociaţiei „Pontul Euxin“.

Gheorghe Zamfir, pictor

La eveniment a sosit, la invitaţia sculptoriţei Silvia Radu, şi maestrul Gheorghe Zamfir, de altfel un fin cunoscător şi în domeniul artei plastice. “Am expus şi eu în ţară şi în străinătate. Pictez în continuare. Pictură contemporană”, a spus maestrul. În deschiderea vernisajului, Violeta Butărașcu, managerul de proiect, a dat câteva informații despre organizarea taberei, excursiile documentare și a reamintit că prima ediție a taberei de pictură a avut ca temă „Marea Neagră și Dobrogea“.

A luat apoi cuvântul Daniela Țurcanu Caruțiu, coordonator artistic al taberei, pentru a „ne introduce în atmosfera temei ediției a II-a și a picturilor minunate din cadrul ei“. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a felicitat organizatorii şi participanţii celei de-a doua întâlniri a artiştilor cu marea şi comorile dobrogene.

În cadrul vernisajului jurnalistul cultural Mihai Hurezeanu şi criticul de artă Mircea Oliv au discutat despre tema aleasă din acest an, despre ceea ce înseamnă creștinismul pentru artiști, cum au transpus acest subiect pe pânză și influența în artă a lui Dan
Hăulică.

Invitați de renume

Cea de-a doua ediţie a taberei de pictură a fost dedicată creştinismului şi a avut ca invitaţi critici de artă de renume internaţional, artişti consacraţi, dar şi tineri plasticieni. La eveniment au participat Mircea Oliv, Mihai Hurezeanu, Silvia Radu, Horea Paştină, Emilia Pop, Daniela Ţurcanu, Dup Darie, Gheorghe Caruţiu, Miruna Budişteanu, Zamfira Bîrzu, Cristian Diaconescu, Andrei Tudoran, Mihaela Mihalache, Dragoş Bojin, Adrian Dica, Radu Augustin Răzvan, Laura Macri, Gelu Efrem, Constantin Flondor, Ariana Nicodim, Marcel Lupşe, Radu Şerban, Mihai Sârbulescu, Dacian Andone şi Sorin Scurtulescu.

Despre „Experiența estetică și experiența religioasă”, la mal de mare

Paralel cu excursiile de documentare, în nordul şi sudul Dobrogei, cuprinse în programul Taberei de Pictură “Pontul Euxin”, s-a făcut, pe 4 septembrie, o oprire în lumea Artelor Frumoase, prin organizarea conferinţei „Experiența estetică și experiența religioasă. Intuiție, epifanie, plasticitate. Pictorul și gustul Învierii”. Conferința a fost dedicată regretatului critic de artă Dan Hăulică, cel care pe 17 august 2014 a trecut la cele veșnice.

Evenimentul a fost moderat de coordonatorul artistic al Taberei de Pictură „Pontul Euxin”, conf. univ. dr. Daniela Țurcanu. “Am parcurs o săptămână de documentare, la biserici, la mănăstiri, în toată Dobrogea. Ne-am inspirat, am pictat, am gândit, am meditat asupra acestor locuri sfinte (…) toate aceste lucruri au inspirat creaţia artiştilor, pentru că gruparea de artişti care se află astăzi alături de noi sunt artişti importanţi, care îşi trag seva şi inspiraţia din această zonă a sacrului, a religiosului, a credinţei, dar şi a tradiţiilor poporului român”, a spus în deschidere dr. Daniela Ţurcanu. În plus, aceasta a scos în lumina cuvântului, într-un discurs bine definit şi realist, bisericuţele de cretă de la Basarabi (Murfatlar), monumentele rupestre care nu sunt nici la ora actuală valorificate aşa cum ar trebui. Conf.univ.dr. Daniela Ţurcanu este expert al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național Cultural în domeniul conservare-investigații fizico-chimice aplicate patrimoniului cultural.Pe de altă parte, profesorul de matematică Ion Vlăducă a adus în atenţie “Activitatea culturală a Sfinţilor Dobrogeni şi a Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, cu trimiteri la viaţa şi scrierile Sfântului Ioan Casian şi ale Sfântului Dionisie Exiguul. Au urmat, apoi, jurnalistul cultural Mihai Hurezeanu, cu un discurs despre „Icoana, prototip al picturalului, consideraţii teologice şi estetice“, şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă, despre „Bio-etica şi spitalul creştin“.

La acelaşi eveniment, Sorin Scurtulescu, pictor, doctor în Arte Vizuale, a ţinut un “Discurs vizual despre pictură”, iar Dacian Andoni conf. univ. dr. la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, a dezvăluit „Valori ale sacrului în arta românească actuală“. La rândul său, sculptorul şi artistul de referinţă în arta plastică contemporană Silvia Radu a oferit celor prezenţi un dar de suflet, prin amintirea lui “Dan Hăulică, un dar ceresc pentru România”. Şi criticul de artă Mircea Oliv l-a readus în prim-plan pe acelaşi Dan Hăulică, prin „Elemente pentru o biografie intelectuală“.   

Cele mai citite
00:01:19

VIDEO. Populația din Paris reacționează la ediția „aniversară” a Charlie Hebdo, la zece ani de la atac

Ziarul satiric francez Charlie Hebdo a lansat o ediție specială care include un concurs de caricaturi pe tema lui Dumnezeu, marcând 10 ani de...

Mario Rondon se retrage din fotbal! „E timpul”

Atacantul venezuelean, în vârstă de 38 de ani, și-a încheiat cariera profesionistă, după ce a câștigat șase trofee în România cu CFR Cluj și...

Ana Bogdan și Filip Jianu, eliminați din calificările pentru Australian Open!

România înregistrează două înfrângeri în prima zi a calificărilor, dar mai are șanse prin ceilalți reprezentanți prezenți la Melbourne. Ana Bogdan, învinsă de Destanee Aiava Ana...
Ultima oră
Pe aceeași temă