15.7 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialCreşterea economiei SUA se va accelera

Creşterea economiei SUA se va accelera

„Anul 2014 va fi mai bun. Nu există motive de pesimism pentru viitorul apropiat, dacă vor fi adoptate politicile adecvate”, a declarat Martin Feldstein, profesor la Universitatea Harvard şi preşedinte al Comitetului Consilierilor Economici în timpul preşedinţiei Ronald Reagan, potrivit Mediafax.

Feldstein a menţionat diminuarea impactului negativ al politicii bugetare asupra economiei şi o creştere de 8.000 de miliarde de dolari a avuţiei populaţiei, în ultimele 12 luni, datorită majorării preţurilor acţiunilor şi locuinţelor, potrivit Bloomberg.

Indicele Standard & Poor’s 500 s-a apreciat cu 30% anul trecut, înregistrând cel mai mare avans de după 2007, în timp ce preţurile locuinţelor au urcat în octombrie cel mai mult din ultimii şapte ani, faţă de intervalul similar din 2012, potrivit indicelui S&P/Case-Shiller, care ia în calcul evoluţia preţurilor din 20 de oraşe americane.

 

JP Morgan Chase şi-a îmbunătăţit în această săptămână estimarea privind evoluţia economiei americane din acest an de la 2,5% la 2,8%. Pentru 2013, banca prognozează un avans de 1,9%.

 

Fostul secretar al Trezoreriei SUA Lawrence Summers şi John Taylor, profesor la Stanford University, anticipează la rândul lor că în acest an este posibilă o accelerare a creşterii economice, deşi au opinii diferite în legătură cu mijloacele de stimulare a economiei.

 

„Nu îl contrazic pe Marty pentru că este ceva mai optimist, dar cred că este o greşeală să spui că totul este în ordine”, a spus Summers, care predă şi la Harvard, la conferinţa anuală a Asociaţiei Americane de Economie.

 

Taylor, fost subsecretar al Trezoreriei, a apreciat că „avansul din acest an va fi mai bun, dar încă dezamăgitor, pentru că va fi sub potenţial”.

 

Declaraţiile au fost făcute la o zi după ce preşedintele Rezervei Federale (Fed), Ben Bernanke, a afirmat că factorii care influenţează negativ creşterea ar putea să se atenueze. El a făcut referire la situaţia mai bună a industriei financiare, la echilibrarea pieţei imobiliare, reducerea tensiunilor bugetare şi la politica monetară relaxată, care vor fi motive de optimism în trimestrele viitoare.

 

Statele Unite au reuşit mai bine decât alte naţiuni industrializate să readucă producţia la nivelul anterior crizei, consideră Kenneth Rogoff, profesor la Harvard şi fost economist şef al FMI.

 

El a adăugat însă că nu există vreo garanţie că totul a revenit la normal.

 

Economistul şef al FMI Olivier Blanchard a declarat că este îngrijorător faptul că Statele Unite şi alte naţiuni industrializate nu au reuşit să se refacă pe deplin la cinci ani de la încheierea recesiunii.

 

 

Cele mai citite

Amenzile pentru lipsa rovinietei nu vor mai fi aplicate imediat

Șoferii vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a achita taxa, fără a mai fi penalizați automat Sistemul va fi similar cu cel care...

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...
Ultima oră
Pe aceeași temă