Creditorii Greciei au trimis, miercuri, Guvernului elen termeni revizuiţi pentru acordul necesar deblocării fondurilor de salvare, în timp ce premierul Alexis Tsipras şi-a exprimat neîncrederea că lista sa de propuneri este insuficientă, informează Mediafax.
Citește și: Grecia, pusă la zid de unii creditori, cu câteva ore înainte de termenul limită
Setul revizuit de măsuri a fost transmis guvernului grec în dimineaţa zilei de miercuri, a declarat o persoană apropiată situaţiei.
Noii termeni au fost trimişi lui Tsipras în timp ce acesta se pregătea să plece la o întâlnire la Bruxelles cu creditorii instituţionali ai Greciei, respectiv cu preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi, directorul general al FMI Christine Lagarde şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, într-un efort de a ajunge la un acord înainte de expirarea programului de salvare de 240 de miliarde de dolari şi scadenţa unor datorii de 1,54 miliarde de euro către FMI, pe 30 iunie.
Citește și: Grecia se afundă în datorii. Băncile elene și-au majorat semnificativ împrumuturile de la BCE
Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare.
„Mai sunt multe de făcut. Nu am ajuns încă la un acord”, a declarat ministrul danez de Finanţe Jeroen Dijsselbloem, care prezidează reuniunile omologilor săi din zona euro.
Tsipras a declarat miercuri, înainte de plecarea la Bruxelles, că unii creditori ai Greciei nu acceptă propunerile de reformă făcute de autorităţile de la Atena pentru deblocarea ajutorului financiar, informaţie care a dus la scăderea cotaţiilor acţiunilor europene şi a euro.
„Insistenţa anumitor instituţii de a respinge măsurile parametrice nu s-a mai întâmplat, nu în cazul Irlandei şi Portugaliei”, a scris Tsipras pe contul său de Twitter.
Citește și: Grecia, grăbtă de creditori. Cât mai are la dispoziție să finalizeze acordul
El a arătat că această poziţie sugerează că fie nu vor un acord, fie servesc anumite interese.
În urma declaraţiilor premierului elen, indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 0,5%, iar indicele ASE al bursei din Atena cu 3,2%. Indicele DAX al bursei din Frankfurt este în coborâre cu 1%, FTSE MIB al bursei din Milano cu 0,9%, în timp ce indicele IBEX 35 din Madrid este în declin cu 1,4%. Euro a cscăzut la rândul lui sub nivelul de 1,12 vdolari pe unitate.
Tsipras a propus luni un program de măsuri care include majorări de taxe pentru companii şi persoanele cu venituri ridicate, pentru respectarea ţiuntelor fiscale solicitate de creditori în schimbul ajutorului financiar.
Analiştii consideră că poate fi găsită o soluţie, chiar dacă mai sunt de depăşit obstacole precum votul din Parlamentele Greciei şi Germaniei şi o soluţie de plată a datoriei către FMI.
„Au avut loc suficiente progrese pentru a se vederea linia de sosire”, a declarat Erik Nielsen, analist la UniCredit în Londra.
În urma discuţiilor dintre Tsipras şi reprezentanţii creditorilor, miniştrii de Finanţe din zona euro se vor întâlni miercuri seara pentru a discuta despre acord.
Propunerile Greciei includ măsuri de eliminarea opţiuni de pensionare anticipată, majorarea taxei pe vânzări, a taxelor impuse persoanelor cu venituri medii şi mari şi introducerea unei noi taxe pentru companiile cu profituri nete anuale de peste 500.000 de euro.
Dacă miniştrii de Finanţe vor ajunge miercuri la un acord, liderii vor putea semna acordul la summit-ul de două zile al UE care începe joi.