-2 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialCreatorul de fiţe

Creatorul de fiţe

Domnului Iorguş i-a trecut glonţul pe lângă ureche, în condiţiile în care preocupările ce vizează consolidarea viitorului său politic sunt evidente. În urmă cu un an de zile, într-un editorial, semnalam faptul că se apropie ziua când zeii PDL îşi vor cere jertfa supremă. La momentul respectiv, după ce presa a pus pe tapet scandalul legat de Pădurea Comorova, rămas în coadă de peşte, Iorguş părea că nu se mai află în graţiile şefilor săi de partid de la Bucureşti. Înainte de Congresul PDL, au fost voci care susţineau că domnia sa s-ar fi aliat cu tabăra lui Blaga, deşi tot timpul a fost văzut lângă Maria Stavrositu!

Am auzit că domnul Iorguş nu este un susţinător al celor care au propus suspendarea lui Mircea Banias. În condiţiile în care atmosfera din interiorul PDL Constanţa a devenit extrem de tensionată, gestul său este unul mai mult decât curajos. Vorbeam, în deschiderea acestui material, despre grija lui Iorguş faţă de viitorul său politic. Chiar dacă nu a făcut până acum nici o declaraţie oficială, se vorbeşte deschis despre tentativa sa de a se întoarce în fruntea Primăriei Mangaliei. Din punct de vedere tactic, Iorguş adoptă aceeaşi variantă falimentară de acum aproape patru ani. Adică, pe româneşte, se alintă şi se lasă rugat, jucându-se de-a candidatura.

Când spune că vrea să candideze, când o dă la întors… Creator de astfel de fiţe şi la alegerile locale trecute, Iorguş nu face altceva decât să întindă nervii electoratului la maximum. Domnia sa nu ar trebui să uite că, în tentativa de a obţine un nou mandat la Primărie, trebuie să facă uitate efectele negative ale unei guvernări nu prea fericite. Conform unor surse, Zanfir Iorguş se bucură de susţinerea pensionarilor din Mangalia, ceea ce nu cred că este suficient. Adevărata mină de aur electorală se găseşte în curtea Daewoo, Şantierul Naval, unde, ce-i drept, acum, suflă vântul sălbatic. Pe de altă parte, domnul deputat trebuie să ia în calcul că, pe lângă Tusac, s-ar putea să apară şi alţi candidaţi serioşi, Vasile Iorga, Foleanu etc.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă a fost prezentă la ceremonia de învestire a președintelui venezuelean Nicolás Maduro

Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, a călătorit în Venezuela, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicolás Maduro, în ciuda controverselor...

George Simion condamnă derapajele la adresa jurnaliștilor și cere sancțiuni

Simion a explicat că unii participanți consideră că anumite televiziuni dezinformează, ceea ce ar putea explica aceste derapaje Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică...

Diana Șoșoacă a fost prezentă la ceremonia de învestire a președintelui venezuelean Nicolás Maduro

Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, a călătorit în Venezuela, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicolás Maduro, în ciuda controverselor...
Ultima oră
Pe aceeași temă