3.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialCraiova şi Constanţa, declarate oraşe-martir ale Revoluţiei din 1989

Craiova şi Constanţa, declarate oraşe-martir ale Revoluţiei din 1989

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, marţi, declararea Craiovei şi Constanţei oraşe-martir ale Revoluţiei din 1989, relatează Agerpres.

Proiectul privind declararea municipiului Craiova oraş-martir a fost adoptat cu 223 de voturi favorabile, 16 împotrivă şi 12 abţineri, iar cel privind declararea oraşului Constanţa oraş-martir cu 217 pentru, 14 împotrivă şi 20 de abţineri.

„În semn de cinstire pentru cei 30 de morţi şi 64 de răniţi, pentru eroismul manifestat în lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989, municipiul Craiova din judeţul Dolj se declară oraş-martir”, se arată în proiectul iniţiat de 15 parlamentari de la PNL, PSD şi PDL.

Proiectul privind declararea oraşului Constanţa oraş-martir al Revoluţiei a fost iniţiat de parlamentarii Amet Aledin de la minorităţi, independentul Mircia Giurgiu şi liberalul Emilian Frâncu.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul celor două proiecte de lege.

Cele mai citite

Andrei Muraru anunță că românii vor putea călători fără vize în SUA din 2025

Românii vor călători fără viză în Statele Unite ale Americii din 2025. Anunțul a fost făcut, miercuri, de ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru,...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Liga Campionilor: Liverpool-Real Madrid 2-0/Juventus-Aston Villa 0-0

Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă