Medicii de familie ieșeni se plâng că utilizarea cardului a generat cozi mari la cabinete, pacienții fiind nevoiți să aștepte chiar și patru ore pentru a intra la o consultație care durează peste 45 de minute tot din cauza acestei proceduri, cozi fiind și pentru internări la Spitalul de Urgență Iași, informează Mediafax.
Medicii de familie au declarat că, dacă înaintea introducerii cardului de sănătate un pacient trebuia să aștepte 10-15 minute pentru a intra la consultație, zilele acestea oamenii au fost nevoiți să stea între trei și patru ore pe holuri, în condițiile în care consultația dureaza acum peste 45 de minute, din cauza acestei proceduri.
Medicii se plâng că sistemul informatic se blochează la fiecare operațiune și că nu au reușit să valideze în baza de date națională nicio consultație, existând riscul să nu fie plătiți pentru munca lor din aceste zile. ”Am văzut discuții în țară, am vorbit cu colegi care folosesc variante diferite de soft, iar toți au avut aceleași probleme. Singurul demers care se poate face este să se meargă în paralel, serviciile noastre să fie validate ca și până acum. Noi nu refuzăm utilizarea cardurilor, dar nici nebunia asta care se creează acum nu ajută pe nimeni.
CITEȘTE ȘI: Cine sunt „victimele” războiului cardurilor de sănătate
Oamenii au nevoie de servicii, de consultații. Luni, programul a mers un pic dimineață, apoi s-a blocat și nu a mai mers deloc“, a declarat Anca Deleanu, președintele Societății Naționale a Medicilor de Familie – Filiala Iași. Un alt medic de familie a spus că, luni, a venit la consultație o femeie care acuza dureri în zona pieptului și i s-a făcut o electrocardiogramă, însă a fost nevoită să aștepte trei ore până când i-a putut fi eliberată o trimitere pentru a merge la spital.
Medicii de familie mai reclamă că au fost nevoiți să stea și patru ore peste program, care se încheia în mod normal la ora 13.00, pentru a consulta cât mai mulți pacienți. Ei precizează că în timpul alocat programului normal au putut consulta doar 12 persoane dintre cele care aveau programări, înainte de introducerea cardului fiind consultați aproape 30 de pacienți. ”Pacientul a beneficiat de rețete și de bilete de trimitere, însă eu nu am reușit să validez nicio consultație. Dacă situația ar fi să rămână așa, eu nu voi fi plătită pentru munca mea de astăzi. Și în timpul de așteptare nici nu poți sta cu pacientul să îl consulți, pentru că dacă nu ești atent programul îți va spune că timpul de așteptare a fost prea lung și trebuie să o iei de la capăt“, a adăugat medicul Anca Deleanu.
CITEȘTE ȘI: De ce sunt probleme cu cardurile de sănătate în Ploiești
O situație similară s-a înregistrat și la biroul de internări de la Spitalul de Urgență ”Sfântul Spiridon“ din Iași, unde pacienții au fost nevoiși să aștepte chiar și două ore. Managerul unității spitalicești, Ioan Bârliba, a declarat că au existat blocaje ale softului, care a picat la fiecare 30-40 de minute, precizând că niciunui pacient nu i s-a refuzat acordarea serviciilor medicale, dacă avea recomandare pentru internare. ”Dacă nu avea card sau dacă nu îl avea la el, noi i-am făcut internarea aducându-i aminte că la externare trebuie ca el sau un membru al familiei să prezinte cardul pentru ca serviciul să fie validat.
Am avut mai multe puncte, le-am divizat chiar și la internări, care s-au făcut și direct în secția clinică, nu doar la biroul de internări. Ar trebui să existe o perioadă tampon cât de cât, pentru că, deși nu sunt informatician și nu am pregătirea necesară, mă gândesc că la 9.000 de utilizări pe secundă serviciul este normal să se blocheze“, a declarat managerul Spitalului de Urgență ”Sfântul Spiridon“ din Iași. El a spus că insistă ca până la finalul lunii mai să se poată face și internări fără card de sănătate, ca să existe această perioadă de timp în care pacienții să se familiarizeze cu procedurile.
CITEȘTE ȘI: Zeci de pacienți din Arad și-au pierdut cardurile de sănătate
La rândul său, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Robert Dâncă, a declarat că sistemul a fost testat de mai mult timp, menționând că este nevoie de răbdare, fiind un program informatic utilizat la nivelul întregii țări. Sute de persoane au venit luni și marți la sediul CJAS Iași, ca să își ridice cardul de sănătate, cozile întizându-se cu mult în afara instituții, pe trotuarul de pe Bulevardul Carol I din Copou.