Nu avem parte prea des de dezbateri serioase venite dinspre politicieni asupra politicilor publice, cu propuneri bazate pe viziuni coerente. De aceea, ţin să remarc un set de propuneri venite dinspre Varujan Pambuccian, liderul grupurilor minorităţilor naţionale din Parlament. Au fost făcute pe blogul propriu al politicianului (http://varujan.rol.ro), iar Hotnews scrie că Ministerul de Finanţe face simulări cu ce s-ar întâmpla la buget dacă propunerile ar fi adoptate. Sunt curios ce iese din aceste simulări.
Pe scurt, Pambuccian pleacă de la o viziune coerentă, deşi pesimistă, asupra crizei globale şi nu se fereşte să numească statul social modern un uriaş joc piramidal. Dar nu teoriile sale macro sunt aici importante, cât propunerile de politici publice la care ajunge. Cu o concurenţă dură între state, şansa noastră nu poate fi decât, în viziunea lui Pambuccian, scăderea drastică a costurilor: „Statul social european nu poate exista mai mult de câteva decenii. Sună frumos, dar gol. Pentru economiile periferice, aşa cum este cea românească însă, acest sfârşit poate fi o uriaşă oportunitate. Şi, până una-alta, noi trăim aici”. Ce propune? Retragerea completă a statului din activităţile economice, vânzarea pachetelor minoritare la companii şi privatizarea celor unde statul este proprietar (concesionări pentru domeniile monopoliste). Privatizarea serviciilor furnizate de stat, atât a celor simple (de genul colectării de impozite), cât şi a celor complexe (de genul sănătăţii şi educaţiei). Dereglementarea şi informatizarea masivă a administraţiei, care ar putea duce la reducerea cu 45% a numărului de funcţionari. Renunţarea la subvenţiile de orice fel.
Aceasta este partea complicat de pus în practică a proiectului Pambuccian, cele de mai sus sunt mai degrabă scopuri pe termen lung decât propuneri relevante pentru prezentul imediat. Mai interesantă este partea cu măsuri imediate: a) abrogarea impozitului forfetar; b) plata TVA în momentul încasării, care ar uşura fluxurile financiare ale companiilor; c) plata tuturor datoriilor statului către companii; d) reducerea taxelor şi impozitelor doar la TVA, cota unică (venit, profit, dividende), cota de asigurări sociale şi sănătate. Şi propunerea cea mai importantă: cota unică să fie de 4%, iar TVA crescută la 25%. De ce 4%? Curioşii pot găsi calculele pe blogul res-pectiv, dar ideea de bază este ca statul să reducă costurile pentru companii la mai puţin decât pot acestea să economisească evitând plata impozitelor către stat. Cu alte cuvinte, reducem impozitele oficiale la cât vedem că sunt dispuse companiile acum să plătească în mod real. Astfel, reducem evaziunea prin liberalizare. Creşterile de preţuri venite din ridicarea TVA ar urma să fie compensate pentru categoriile sărace (inclusiv pensionarii) prin creşterea echivalentă a ajutoarelor sociale, iar pentru salariaţi veniturile în plus rămase din scăderea de impozit ar compensa oricum respectiva ridicare a preţurilor.
În mod practic, Pambuccian propune o regândire majoră a raportului dintre impozitarea muncii şi impozitarea consumului. Munca este supraimpozitată în România, nu atât prin impozitul pe venit, cât prin plăţile asigurărilor sociale. În acest timp, consumul este impozitat la nivel mediu european. Un aspect omis de Pambuccian este impozitarea proprietăţii, masiv subimpozitată. Luaţi, de pildă, impozitul pe terenurile agricole, care este infim. Nu e de mirare că atâta pământ este nelucrat în România, din moment ce primeşti subvenţie de la UE şi de la bugetul naţional doar pentru că îl deţii şi plăteşti impozit infim pentru el, nu ai nici un motiv să-l vinzi celor care chiar l-ar munci. Situaţia este echivalentă cu impozitarea caselor şi a maşinilor. Practic, sarcina susţinerii statului român şi a cheltuielilor sale sociale pică disproporţionat pe cei care muncesc şi mai puţin pe cei care consumă sau deţin proprietăţi. În condiţiile în care sunt atât de puţini muncitori activi şi în condiţiile falimentului sistemului de pensii, o regândire a sarcinii de plată trebuie făcută, iar direcţia este cea indicată de Pambuccian, chiar dacă cifrele concrete pot să difere.
Propunerile alternative ale opoziţiei sunt proaste din acest punct de vedere. PSD doreşte revenirea la impozitul progresiv pe venit, ceea ce ar agrava problema actuală. Nu doar că ar creşte impozitarea muncii, dar ar face-o într-un fel în care este descurajant să munceşti mai mult (de ce ai face-o din moment ce mai mulţi bani câştigaţi înseamnă trecerea într-o treaptă superioară de impozitare şi tu câştigi mai puţin decât statul de pe urma muncii suplimentare?). Propunerile PNL sunt timide şi nu propun decât menţinerea situaţiei actuale, deja nesustenabilă.
Evident, creşterea TVA ar însemna critici vehemente dinspre media şi costuri politice pentru cei dispuşi să o facă. Dar un guvern curajos ar putea explica faptul că, pe de o parte, salariaţii rămân cu mai mulţi bani din scăderile de impozite, iar pensionarii şi alte categorii lovite de creşterea preţurilor pot fi compensate prin alte mijloace. Dacă ar pune pragmatismul înain-tea ideologiei, PSD ar observa că TVA este, de fapt, un impozit progresiv mult mai echitabil decât ce propune el. TVA taxează consumul şi, cu cât consumi mai mult, cu atât plăteşti mai mult.
Evident, toate aceste propuneri nu pot răspunde nevoilor imediate de echilibrare a bugetului public. Că Guvernul Boc rămâne sau nu în funcţie după moţiune, trebuie găsite soluţii pentru a sta sub 7% deficit bugetar. Tăierile de salarii şi pensii propuse au defectul că prezintă populaţiei un meniu de sacrificii fără a fi clar nici ce ne aşteaptă în viitor, nici dacă este ceva permanent sau doar temporar. Şi asta, din simplul motiv că nici guvernanţii nu au de unde să ştie. Adoptarea unei viziuni globale şi pe termen mediu şi lung de genul celei propuse de Pambuccian ar avea meritul de a arăta direcţia şi de a schimba filozofia poverii fiscale. Cu alte cuvinte, am arăta oamenilor şi luminiţa de la capătul tunelului. Pentru PDL şi Traian Băsescu ar putea fi soluţia salvatoare: au pierdut voturile pensionarilor şi bugetarilor, pot creşte doar pe segmentul angajaţilor, acum supraimpozitaţi.
Până una-alta, din păcate, singurul program alternativ serios la cel al Guvernului nu vine de la susţinătorii unei moţiuni de cenzură cu nume idiot, ci de la liderul comunităţii armene, ales în Parlament îndeosebi de IT-iştii cu naţionalitate uşor schimbătoare. Pambuccian a reuşit să convingă Guvernul să menţină scutirea de impozit pe venit pentru IT-işti plecând de la argumentul că, într-o industrie foarte competitivă şi cu mobilitate mare a forţei de muncă, aceştia pot schimba foarte uşor ţara. Acum încearcă, corect, să convingă Guvernul că, de fapt, acest principiu ni se aplică tuturor, într-o măsură mai mică sau mai mare.
