30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialCota de piaţă a Dacia în UE a crescut în octombrie

Cota de piaţă a Dacia în UE a crescut în octombrie

Numărul înmatriculărilor de autoturisme Dacia noi a scăzut în UE în primele zece luni ale anului cu 5,7%, la 202.466 unităţi, reducând cota de piaţă a mărcii la 1,8%, însă prezenţa companiei pe piaţa europeană s-a întărit în octombrie, potrivit datelor prezentate miercuri de ACEA, informează Mediafax.

Astfel, în luna octombrie, cota de piaţă a Dacia, care face parte din grupul francez Renault, a crescut la 2,2% la nivelul UE, de la 1,5% în septembrie, respectiv 2,1% în octombrie 2010.

Dacia avea o cotă de piaţă de 1,9% în UE în primele zece luni ale anului trecut.

Înregistrările de autoturisme noi Dacia au urcat în luna octombrie cu 5,5% faţă de volumul din aceeaşi perioadă a anului trecut, la 22.632 de unităţi, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Vânzările Dacia în Europa au crescut puternic în perioada 2008-2010, datorită schemelor de stimulare a pieţei auto prin subvenţionarea achiziţiei de autoturisme noi introduse de mai multe state din zona euro, îndeosebi Germania şi Franţa, care au propulsat puternic cererea pentru maşini ieftine în contextul prudenţei consumatorilor şi bugetului mai restrâns pentru cheltuieli discreţionare.

Astfel, numărul înmatriculărilor Dacia în UE a crescut de la sub 70.000 în anul 2007 la peste 250.000 anul trecut, când constructorul a avut o cotă de piaţă de 1,9% în Europa, potrivit raportărilor ACEA.

Piaţa auto din UE s-a contractat în primele zece luni ale acestui an cu 1,2% după numărul înmatriculărilor de autoturisme noi, la 11,126 milioane de unităţi, de la 11,257 milioane în aceeaşi perioadă a anului trecut.

România a înregistrat în perioada ianuarie-octombrie o scădere de 9,8% a volumului înmatriculărilor de automobile noi, la 63.723 de unităţi. În octombrie, piaţa românească s-a contractat cu 5,5%, la 7.828 de înmatriculări. La zece luni, România este a 17-a piaţă auto din UE.

Germania a fost singura mare piaţă europeană care a înregistrat o creştere semnificativă în intervalul analizat (9,8%), în timp ce Franţa, a doua piaţă de pe continent, a consemnat un avans de numai 0,4%. În Marea Britanie, Italia şi Spania, înmatriculările au scăzut semnificativ, cu 4,5%, 10,8%, respectiv 19,7%.

La nivelul lunii octombrie, volumul înmatriculărilor de automobile noi a coborât cu 1,8%, la puţin peste un milion de unităţi, cu o evoluţie stabilă în Germania (plus 0,6%), creşteri în Franţa şi Marea Britanie (2,4%, respectiv 2,6%) şi scăderi în Italia (-5,5%) şi Spania (-6,7%).

Dintre marii constructori de automobile, numai Volkswagen a înregistrat o creştere semnificativă în primele zece luni, de 7,5%, la 2,579 milioane de unităţi. PSA Peugeot Citroen şi Renault au consmenat scăderi de 7,6%, respectiv 8,5%, iar General Motors a evoluat stabil, cu un plus de 0,3%. Fiat a înregistrat o scădere de 11,9%, iar BMW, cel mai mare constructor de autoturisme premium, a crescut cu 9,5%.

 

Cele mai citite

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...
Ultima oră
Pe aceeași temă