Conform declaraţiei primarului Traian Cristea, şoselele vor fi făcute cu bani de la UE, întrucât administraţia publică locală a câştigat un proiect de finanţare în valoare de 2,4 milioane de euro. „În două săptămâni va fi publicat anunţul pe SEAP”, ne-a declarat primarul staţiunii tineretului. „Drumurile se fac de la stadiul de pământ, este un cartier nou, în zona epavei. Sunt destui kilometri şi de lucrare vor beneficia toţi cei care au cheltuit bani şi şi-au achiziţionat o casă în zonă.” În acest moment se lucrează la studiul de fezabilitate, iar edilul-şef speră ca lucrările să demareze cât mai devreme, fără contestaţii, astfel încât sezonul estival viitor să-i prindă pe locatarii noului cartier cu infrastructura rutieră pusă la punct. Totodată, în Costineşti se execută lucrări la reţeaua de curent electric. Cristea spune că se trece de la 6 la 20 de kilovolţi întrucât a crescut numărul consumatorilor şi, implicit, al necesarului de curent electric. Vor fi schimbate şi 5 transformatoare astfel încât cei din comună să nu mai aibă probleme, aşa cum s-a întâmplat vara aceasta. „Se lucrează în forţă”, susţine edilul-şef al Costineştiului, care adaugă că lucrarea este efectuată de Electrica şi va fi finalizată la sfârşitul lunii viitoare.